Organizatorii de evenimente rămân fără autorizaţie dacă ignoră regulile

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă condus de Ludovic Orban s-a întrunit la 30 iunie a.c, şi a luat noi măsuri care vizează organizatorii de evenimente, triajul epidemiologic, dar şi centrele pentru bătrâni.

CNSU a luat decizia de a menţine lista statelor aflate în „zona verde”, pentru care nu mai există obligaţia izolării la domiciliu pentru cetăţenii care vin în România din respectivele ţări.

Iată principalele modificări:

  • Organizatorii de evenimente vor avea autorizaţia suspendată dacă nu respectă regulile de siguranţă sanitară;
  • Activitatea căminelor de bătrâni, a orfelinatelor şi a persoanelor cu dizabilităţi va fi organizată după un program de lucru stabilit de DSP;
  • Antrenamentele şi cantonamentele pot fi organizate în grupuri de maximum 10 persoane, pentru ligile inferioare de fotbal – inclusiv amatori;
  • Cursurile de instruire şi workshop-urile pot avea loc doar dacă participă cel mult 20 de persoane, cu respectarea distanţării fizice;
  • Activităţile specifice din domeniul apărării naţionale, a ordinii şi siguranţei publice au loc doar dacă participă maximum 200 de persoane şi sub supravegherea unui epidemiolog (de exemplu, exerciţii);
  • Activităţile de la sediile ambasadelor, care au loc în aer liber, trebuie organizate astfel încât să existe o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare participant;
  • Noţiunea de „triaj epidemiologic” înainte de intrarea în supermarket, într-o instituţie nu mai există. De azi, există doar „triaj”.
Citește și