OR selectează redactori și colaboratori pentru 11 regiuni din Regatul Spaniei
Occidentul Românesc este o publicație în paginile căreia puteţi găsi informaţii obiective bine documentate şi de interes general, investigații jurnalistice, reportaje, interviuri cu români de valoare rezidenți în Spania. Pe lângă paginile de educație și cultură, evenimente, sănătate, păstrarea tradițiilor și obiceiurilor, informații juridice și de muncă, în cadrul publicației Occidentul Românesc există şi o pagină dedicată copiilor români din Spania.
Occidentul Românesc este recunoscut pentru echilibrul său în abordarea subiectelor delicate, dar şi pentru documentarea temeinică a fiecărui articol publicat, material de interes sau știre. Echipa redacţională este formată din redactori şi colaboratori cu multă experienţă, cu acelaşi mod profesionist de a trata informaţiile.
Publicația Occidentul Românesc a fost creată pornind de la nevoia de informare corectă a cetățenilor români din Regatul Spaniei. Libertatea de exprimare, documentarea temeinică, profesionalismul, realitatea și echidistanța sunt doar câteva dintre atuurile publicației noastre.
În acest context, Occidentul Românesc dorește să își extindă echipa redacțională pentru ediția tipărită și on-line din Spania. Așadar, avem nevoie de persoane creative, responsabile, cu abilități de comunicare și prezentare pentru următoarele regiuni din Regatul Spaniei:
– Andaluzia: (Almería, Cádiz, Córdoba, Granada, Huelva, Jaén, Málaga, Sevilla);
– Aragon: (Huesca, Teruel, Zaragoza);
– Principatul Asturia: (Asturias);
– Castilla La Mancha: (provinciile Toledo, Ciudad Real, Cuenca, Guadalajara și Albacete);
– Castilia și León: (provinciile Ávila, Burgos, León, Palencia, Salamanca, Soria, Valladolid, Zamora);
– Catalonia: (Barcelona, Girona, Lleida, Tarragona);
– Comunitatea Valenciană: (Alicante, Castellón, Valencia);
– Madrid: (Madrid);
– Țara Bascilor: (provinciile Álava, Guipúzcoa, Vizcaya);
– Insulele Baleare: (Ibiza, Formentera, Menorca, Mallorca);
– Insulele Canare: (El Hierro, Fuerteventura, Gran Canaria, La Gomera, La Palma, Lanzarote, Tenerife).
Cerințe:
– studii superioare finalizate (jurnalism, filologie, comunicare);
– cunoștințe operare PC (Office, internet, editoare de text, programe e-mail);
– experiență în presa scrisă și on-line;
– cunoașterea normelor ortografice și ortoepice ale limbii române;
– creativitate în scris, stăpânirea tehnicilor de editare în presa scrisă;
– dorința de afirmare în domeniul presei constructive românești din străinătate;
– bun comunicator, în scris și verbal, capacitate de analiză și sinteză;
– foarte bună cunoaștere a limbii române și spaniole (cunoașterea limbii engleze constituie un avantaj).
Responsabilități:
– se documentează în vederea redactării materialelor proprii respectând criteriile jurnalistice;
– colectează informații (teren/alte medii de informare);
– se documentează utilizând surse variate și verifică exactitatea și corectitudinea informațiilor obținute;
– menține relațiile cu diverse surse de informare (rețea de contacte);
– participă la diverse evenimente, târguri și conferințe de presă atât în comunitatea românească, cât și în instituțiile spaniole unde suntem invitați sau ne este solicitată prezența;
– documentează, redactează și traduce materiale scrise pe subiectele stabilite în colectivul de redacție;
– participă la evenimente de interes pentru comunitatea românească și generează conținut pentru site și print în urma acestor participări.
Cei interesați trebuie să îndeplinească cerințele de mai sus și să trimită pe adresa redacției Occidentul Românesc: redactia@occidentul-romanesc.com până la data de 15 decembrie 2017, următoarele:
– CV actualizat cu fotografie;
– copie după actul de identitate;
– copie după actul de studii;
– copie după documentul de rezidență în Spania;
– un material original despre regiunea în care locuiește în Regatul Spaniei.
Materialul trebuie tehnoredactat după următoarele reguli:
– să aibă o pagină și ½ text în word documents;
– font Times New Roman, mărime 12, spațiere la un rând;
– tehnoredactarea se va face cu utilizarea diacriticelor specifice limbii române;
– plagiatele și materialele care nu respectă regulile de tehnoredactare descrise mai sus nu vor fi acceptate.