Nu mor caii când vor… câinii
Am cunoscut răutatea şi invidia în România şi le-am ignorat cât am putut, dar, sincer vă spun, nu am crezut că printre unii români din străinătate – pe unde soarta ne-a purtat ca imigranţi – toate acestea sunt la rang de cinste. Am crezut şi am sperat că, în pribegie, românii sunt mult mai apropiaţi, mai săritori, mai uniţi, motivaţi de faptul că toţi suntem departe de ţara de origine, de familii, de prieteni şi că, la distanţă fiind de toate acestea, simţi nevoia de a fi cât mai aproape de cel care provine din acelaşi neam cu tine.
Vă mărturisesc că singurul lucru de care m-am temut în viaţa mea şi încă mă mai tem, singurul lucru în faţa căruia am rămas dezarmată ca înaintea a ceva necunoscut, îngrozitor, sunt răutatea şi invidia. Prostia, prostia simplă, prostia pe care o întâlneşti pe toate cărările, nu mi-a părut niciodată periculoasă. Pentru aceasta găsesc întotdeauna mijloace de luptă. Răutatea şi invidia însă scapă oricăror arme. Ele sunt unirea profundă a celei mai de jos prostii cu tot ce are omul mai sălbatic, mai vechi şi mai neînfrânat în porniri. Şi din această pricină orice armă îndreptată împotriva lor se frânge. Românul inteligent, românul puternic, românul care ştie că toate faptele sunt determinate de anumite cauze nu poate fi rău, nu poate fi invidios. El va găsi întotdeauna o scuză pentru orice greşeală şi va căuta s-o îndrepte ca om, nu ca fiară.
De curând, comentam cu un prieten drag, ce trăieşte pe un alt continent şi pentru care am multă consideraţie şi preţuire, despre un anume fel de răutate şi invidie printre unii români din străinătate. Despre faptul că unii, bolnavi de aceste două păcate, folosesc internetul pentru a face rău, pentru a se răzbuna pe binele altora, din invidie, răutate şi multă prostie şi pentru faptul că nu mai ştiu cum să atace şi să lovească pe la spate. Recurg la a scrie tot felul de mesaje, postează comentarii la diverse articole asociind numele tău cu al altor persoane cu care nu ai absolut niciun fel de legătură, crezând că prin acele comentarii mincinoase te pot atinge, te pot denigra. Mulţi dintre cei care recurg la astfel de mizerii probabil nu ştiu faptul că toate acele mesaje şi comentarii postate în numele altora pot fi verificate şi urmărite şi că, având dovada acuzării, a prostiei şi a lipsei minimului de bun-simţ, pot fi aduse ca probe în faţa oricărui judecător.
De ce ajung unii români să îi sape pe alţii? Pot exista o multitudine de motive: de la invidia pură, la laşitate, la dorinţa de a se poziţiona pe sine într-o lumină favorabilă şi de a-i critica pe ceilalţi. Se poate că acel care bârfeşte să nu se poată ridica la nivelul cerut şi dorit şi să încerce să îi coboare pe cei mai buni – profesional vorbind – ca el. Sau există unul dintre cele mai simple motive: răutatea şi invidia. Răutatea, o boală pe care oamenii o lasă să evolueze în voie fără să o trateze, care roade inima şi care nici măcar nu aduce vreo satisfacţie cum fac celelalte păcate. Poate un om rău, invidios din fire, să devină un om care să se bucure sincer de realizarile celor din jur? Niciodată!
Cu siguranţă că un invidios, un răutăcios nu numai că nu se bucură cu cine se bucură, dar nu va avea niciodată resursele necesare să plângă cu cei ce plâng, ci va fi tentat întotdeauna să se bucure de necazurile celor din jur, chiar dacă aparent îşi exprimă regretul. Cum putem fi invidioşi pe oamenii care fac bine prin munca lor? Cum putem fi răutăcioşi cu cei care dau importanţă limbii române, culturii, obiceiurilor şi tradiţiilor strămoşeşti şi transmit mai departe aceste moşteniri într-o manieră aleasă?! Necondiţionat! Fără falsitate şi ipocrizie, fără interese meschine.
Mă ridic împotriva tuturor celor care pot gândi aşa şi protestez, pentru că nu are importanţă dacă suntem catolici, baptişti, penticostali, ţigani, ortodocşi, evrei sau musulmani. Important este să ştim să fim oameni printre oameni. În toate situaţiile. Indiferent unde trăim în această lume, pentru că: „Nu mor caii când vor câinii!”
Autor: Kasandra Kalmann Năsăudean – CEO Occidentul Românesc
Editorial publicat în ediția tipărită OR pentru luna iulie 2017.