Cu un an 2022 de vis, în care a devenit multiplu campion european și mondial de juniori și de seniori, David Popovici (18 ani) spune că traversează o perioadă monotonă în pregătirea pentru noul sezon, dar că dorește să pună baze solide pentru competițiile viitoare. În vara viitoare, înotătorul va da examenul de Bacalaureat, pentru care se pregătește inclusiv în cantonamentul din Tenerife.
Înainte să reia antrenamentele la turație maximă, el a fost prezent la conferința de presă prilejuită de lansarea noii academii de înot de la CS Dinamo, clubul unde este legitimat, scrie sport.ro.
„Pregătirea merge bine, dar am intrat în stadiul plictisitor al pregătirii, pentru că nu mai există competiții prea curând. E momentul perfect să plecăm în cantonamente și să construim o bază puternică pentru singurul meu concurs important din vara asta, respectiv Mondialele în bazin lung. Asta e cea mai grea perioadă din an din punct de vedere al antrenamentelor, pentru că vor fi cele mai grele, cele mai lungi. Și cele mai plictisitoare. Dar am mai trecut prin asta și o s-o fac din nou.
Perioadele plictisitoare fac parte din sportul de performanță, dar mi-am asumat asta. De când m-am apucat, mi-am asumat asta, știu ce înseamnă și asta îmi place să fac, până la urmă. Și plictiseala aia e o plictiseală care mie îmi face bine. Plictiseala și monotonia fac parte din rutina pe care o am. Orice antrenament de peste 5-6.000 de metri poate deveni plictisitor, dar face parte din sportul de performanță. Fiecare sportiv, care a atins un anumit nivel de performanță, știe că, la baza tuturor factorilor care decid cine devine cel mai bun, repetiția este mama învățăturii.
O să plecăm în Tenerife, unde o să petrecem trei săptămâni, o să facem antrenamente intense. La fel am făcut și anul trecut. E un mediu care nouă ne va prinde foarte bine, pentru că acolo nu avem multe lucruri de făcut. Ai antrenament, hotel, masă, somn. Antrenament în apă și în sala de forță. Acum am și de învățat.
Sunt în clasa a XII-a, în vară voi avea și examenul de Bacalaureat. Fac meditații, învăț, trebuie să-mi fac timp și pentru școală și pentru sport. E un program încărcat, dar merge bine, îmi fac timp. Îmi iau cărțile în cantonament, ca să învăț. Nu mi-e frică de nicio materie la BAC, sunt toate la fel. Dau română, istorie și trebuie să-mi mai aleg încă o materie, din zona filologiei. Încă nu m-am decis la ce facultate voi merge. Sunt mai multe oferte, dar tatăl meu a spus că decizia îmi va aparține mie, într-un final”, a declarat David Popovici.