„Ne-am pierdut moralitatea și educația”

148

„Ne-am căptușit cu modele false, modelul omului care reușește ușor, care se descurcă, care știe să facă bani. Ne-am pierdut moralitatea, manierele și educația. Am uitat să ne mai îmbrăcăm frumos, să ne mai purtăm elegant. Am pierdut, nu burghezia materială, ci noblețea spirituală. Trăim astăzi într-un mediu semi-cultural și parvenit, impulsiv și brutal. Suntem foarte departe de ceea ce am fost cândva!” (George Enescu)

De ce ne place diagnosticul aspru, mai puțin măgulitor la adresa noastră, ca popor? În primul rând pentru că am devenit individualiști. Secole de-a rândul ne-am ascuns în munți, am exersat plecarea capului pentru a supraviețui tuturor năvălirilor și jafurilor. Dacă am fi încercat mereu, cum au făcut-o dacii cândva, să ne opunem cu arma în mână luptând până la unul, am fi dispărut probabil ca popor. Așa, cu victorii de etapă urmate invariabil de plăți ale tributului tradițional, am putut supraviețui asimilându-i chiar și pe alții.

Individualismul cultivat în dauna solidarității și conjugării eforturilor pentru un scop comun a asigurat supraviețuirea, chiar dacă una mai puțin glorioasă. Individualistul de astăzi vrea să se distanțeze de profilul majorității și nu se va recunoaște în criticile aduse acesteia, ba le va sublinia bucuros în opinia sa fiind vorba doar despre „ceilalți”.

Cei mai mulți dintre conaționalii ce citesc bucuroși opinii critice despre români, le percep în principal ca diagnostic rece aplicat celorlalți și nu se simt jigniți ci doar scoși implicit în evidență prin contrast, pentru că am fost sufocați ani buni cu propaganda agresivă despre măreția noastră ca popor, despre faptele de vitejie ale strămoșilor. Toată această orchestrare patriotică a trecutului contrastă atât de evident cu prezentul deprimant, încât generația „decrețeilor” a ajuns să respingă odată cu propaganda și pretextele sale.

Patriotismul pompat cu obstinație și fără inteligență până la refuz pe fondul unei mentalități colective din care practica solidarității absenta, a dus la lipsa de interes și chiar respect pentru istoria și posibilele valori și personaje marcante ale nației noastre românești. Iată de ce cred că se citesc cu voluptate lucrurile mai puțin măgulitoare despre noi ca popor, dar puțini dintre amatorii de așa ceva ar accepta cu același entuziasm criticile aduse propriei persoane.

Am făcut această introducere pentru a desena un cadru conceptului de „lucru în echipă”, frecvent vehiculat de literatura managerială americană. Munca în echipă apare ca o necesitate rezultată din cel puțin două motivații. Prima, se referă la complexitatea lumii în care trăim. Astăzi, mintea unui singur om nu mai poate acoperi complexitatea problemelor pe care le avem. A doua motivație ar porni de la individualism, atribut care ne ține departe pe unii de ceilalți. Așa se face că în Occident s-a declanșat o puternică campanie, pe drept cuvânt, pentru ca oamenii să învețe să lucreze împreună.

După opinia mea, însă, problema lucrului în echipă în mentalitatea românească nu are aceeași semnificație ca și în Occident și acest aspect se datorează celor peste 70 de ani de influență comunistă și nu numai. Această situație îi generează fiecăruia instinctul de a-și proteja avantajele competitive individuale în aceeași manieră în care își apără un drept existențial. Pentru acest om, problema maximizării beneficiului individual prin fuziunea competenței sale cu aptitudinile unui grup este deja o problemă de rangul doi.

Eu cred că noi, românii, suntem în bună măsură tributari mentalității colectiviste, adică avem în genomul comportamental al nostru câțiva cromozomi care ne determină să-i „vedem” pe ceilalți. Chiar și problema „caprei vecinului” este o variantă aparte pe această temă, o expresie pervertită a interesului pentru celălalt. De aceea, și cel mai însingurat român plecat într-o altă țară occidentală, va percepe ca „egoistă” societatea în care tocmai a intrat.

Dacă vrem să supraviețuim în lumea care se deschide în fața noastră trebuie să căutăm în zestrea de mentalități, obiceiuri și abilități, tot ceea ce ne poate ajuta indiferent „cum” și „de unde” au fost acestea asimilate. Să încercăm să trecem peste anumite etape pentru a ajunge în pulsul epocii. Noi ne-am împrăștiat, când restul lumii se adună pentru a face pași și mai mari înainte. Cu toții trebuie să învățăm, iar dacă avem un atu acesta trebuie rapid aruncat în luptă. Trăim într-o lume a concurenței, iar noi, încă ne încurcăm în dispute ideologice sterile, alergând febril pe drumuri care duc niciunde.

O dezvoltare consistentă necesită coerență socială și sincronizare. Cu cât obiectivele sunt mai ambițioase, cu atât această necesitate este mai mare. Americanii au sesizat acest lucru și au încercat să adune națiunea mai întâi în modelul „creuzetului”, apoi, fiindcă o astfel de fuziune părea imposibilă s-a trecut la modelul „salatei”, în care, totuși, componentele își păstrau identitatea. Acum se încearcă „lucrul în echipă” pentru că individualismul și-a epuizat forța motrică și a devenit o soluție bună pentru… export.

Pe asiatici epoca lucrului în echipă i-a prins pregătiți. Au scos din depozitul de recuzită spiritul de coerență colectivă și l-au revalorizat. Așa au reușit „ritmuri de creștere fără precedent din punct de vedere istoric”. Pentru a dubla producția pe cap de locuitor, „Marii Britanii i-au trebuit mai mult de 50 de ani, Americii ceva mai puțin, în vreme ce în China și Coreea de Sud s-a reușit acest lucru în aproximativ 10 ani!”. Afirmația îi aparține lui Zbigniew Brzeziński fost consilier pentru securitate al președintelui SUA, Jimmy Carter.

Și mai este ceva: trebuie să renunțăm la devastatorul nostru pesimism! Acum câteva săptămâni, în cadrul unei manifestări care, printre altele, aborda și problematica „spațiului european comun pentru învățământ și știință”, un oficial român își manifesta pesimismul privind obiectivele ambițioase ale acestui proiect. Așadar, iată că începem să contaminăm și Europa cu defetismul nostru păgubos…

Un editorial publicat în ediția tipărită Occidentul Românesc pentru septembrie 2018.

A consemnat: Kasandra Kalmann Năsăudean (Jurnalist investigații, Director editorial – Occidentul Românesc, analist financiar independent, membru CCNMA)

Foto: PEDIAA