Minutul de Hollywood, cu Tudor Petruț – Micuța mare vedetă

199

Acum patru sezoane, pe când avea numai cinci anișori, Sophie Fătu devenea cea mai tânără concurentă în showul „America’s Got Talent” interpretând cu farmec nemăsurat o melodie a lui Frank Sinatra, încântându-l până și pe Simon Cowell. Chiar dacă micuța nu s-a calificat în semifinale, adorația milioanelor de telespectatori și un talent impresionant au propulsat-o pe Sophie într-o carieră artistică prin care a ajuns, de curând, să fie partenera lui Mel Gibson în comedia polițistă „Last Looks”!

Sophie este fiica a doi muzicieni de talie internațională, pianista Victoria Martyrosian Fătu și violonistul român, prietenul nostru, Cristian Fătu. De unde competența muzicală la o vârstă atât de fragedă. Fetița este de o naturalețe extraodinară și este foarte conștiincioasă, ceea ce a adus-o și pe platourile de filmare în câteva apariții în seriale de televiziune. Apoi a urmat debutul în film de lung metraj. „Sunt foarte încântată, este prima oară când joc într-un film. Partenerul meu din film, Mel Gibson, este foarte drăguț și aștept cu nerăbdare să lucrez cu el și cu Charlie Hunnam. Am un rol important în acest film” declara juna actriță pe RomanianVipPress.

O prezență activă în comunitatea românească din Los Angeles alături de părinții ei, Sophie a fost invitată să interpreteze imnurile naționale la câteva manifestări româno-americane. Acolo stă de vorbă cu toată lumea, dezinvoltă și simpatică. „Cel mai mult îmi place să mă joc cu sora mea, Vivienne. Îmi place să văd filme pentru copii și să merg în parcuri de distracție cu familia mea” ne spune. „Îmi place să mănânc supă, deoarece mă ține sănătoasă. De asemenea, îmi plac prăjiturile cu ciocolată și înghețata de vanilie.”

Susțin mereu cu aplomb că, paradoxal, sunt români în Hollywood (@RoHoClub, #RomaniansInHollywood). Majoritatea sunt tineri aspiranți care navighează cu îndrăzneală lumea filmului și a televiziunii. Despre ei vom mai vorbi cu siguranță. Așa cum vom urmări cu interes și traiectoria junei noastre vedete, o prezență înnoitoare printre artiștii româno-americani.

Doresc să le spun tuturor să creadă în visele lor și să lucreze din greu ca să își împlinească aceste visuri” mărturisește copila. „Faceți totul cu dragoste și cu pasiune, credeți în voi, munciți din greu și visele voastre se vor împlini chiar dacă sunteți foarte mici…!”

Autor: Tudor Petruț (California-USA)

Foto: FilmMagic/Paul Archuleta, en.kidsmusic.info/

Nota redacției:

Tudor Petruț, actor și scenarist de film, regizor de teatru, autorul editorialelor Minutul De Hollywood care apar în presa de limba română din diaspora și pe paginile Romanians In Hollywood, scrie la Occidentul Românesc din anul 2011. Tudor Petruț este nepotul marelui actor Emanoil Petruț. A învățat la liceul de matematică-fizică Mihai Viteazul din București și a absolvit în 1990 Facultatea de Regie la Universitatea de Teatru și Film I. L. Caragiale din București. A regizat spectacole de teatru în capitală, la Constanța, Arad și Ploiești. A jucat în filme românești precum Misterul lui Herodot (1976), Femeia din Ursa Mare (1982), Secretul lui Nemesis (1985), Zâmbet de soare (1987), Păstreză-mă doar pentru tine (1987), Liceenii (1987), Extemporal la dirigenție (1987), precum și în serialul Tv Călătorie de neuitat (1994). A emigrat în Statele Unite în anii ’90. Tudor Petruț este cetățean american și are cu prima soție doi băieți, Alexandru și Ștefan. A divorțat și s-a recăsătorit cu Dana, americană cu origine română. Locuiește în Orange County, California, unde și-a luat o licență pedagogică și predă matematica la un liceu din Santa Ana. În America a scris scenarii de film de lung metraj, încercând să negocieze pentru producerea lor cu diverse case de producție americane. A regizat spectacolele de teatru Confesiunile unui copil catolic de E.B. Appell la Long Beach Playhouse și Doi domni din Verona la Magnolia Playhouse din Hollywood. A fost consultant la Columbia Pictures pentru realizarea filmului Bram Stoker’s Dracula. Ca actor, Tudor a fost protagonistul unei campanii publicitare pentru Discover Card, a apărut în căteva seriale de televiziune și filme, și este membru al breslei actorilor SAG-AFTRA și al Academiei de televiziune ATAS.