Ministerul pentru Românii de Pretutindeni sprijină și promovează activitatea asociațiilor reprezentative ale românilor de pretutindeni

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) își propune să sprijine și să promoveze activitatea asociațiilor reprezentative ale românilor de pretutindeni. 

În acest context, în urma vizitelor de lucru efectuate în teren de către reprezentanții MRP, precum și a dialogului constant cu mediul asociativ, au fost semnalate dorința și interesul asociațiilor de a beneficia de sesiuni de pregătire pe tematica depunerii de proiecte în vederea obținerii finanțării.

Astfel, MRP a decis să organizeze o serie de seminarii de informare și instruire a cetățenilor români aflați în afara granițelor pentru a-i familiariza cu procedurile, cadrul legal și documentele necesare depunerii și implementării cu succes a proiectelor.

Primul seminar de pregătire va avea loc la Milano, pe 13 mai, la sediul Consulatului General și va fi susținut de domnul secretar de stat, Ovidiu Iane, împreună cu consilieri de proiecte din cadrul ministerului. Ulterior, MRP va organiza acțiuni similare în diferite orașe din Italia, în Spania sau alte state, în funcție de interesul comunităților.

Citește și