Letiția Coza: Poezia lui Eminescu în cultura italiană (II)

SONY DSC

Poezia lui Eminescu în cultura italiană (II)

În a doua jumătate a secolului XX, pe lângă Rosa Del Conte, şi alţi oameni de cultură au contribuit la prezentarea evoluţiei poeziei româneşti în Italia. În 1961, la Florenţa, se publică “Antologia della poesia romena”. Eminescu figurează cu 12 poeme, printre care: Luceafărul, Rugăciunea unui dac, Împărat şi proletar, De câte ori, iubito, Sara pe deal, La steaua, Criticilor mei. Traducerea este făcută de către Mario de Micheli şi Dragoş Vrânceanu. Prezentarea îi aparţine lui Salvatore Quasimodo, iar biografiile autorilor au fost întocmite de Mario Baffi.

În 1964, Mario Ruffini, profesor de limba română la Universitatea din Torino, publică volumul “Mihai Eminescu – Poesie d’Amore”, pentru care a fost distins cu premiul Academiei. Traducătorul semnează şi o prefaţă cuprinzătoare. Volumul include 92 de traduceri ale poeziilor de dragoste – antume şi postume. Traducătorul reuşeşte să obţină în versiunile sale “tonul interior eminescian”, după cum apreciază Eleonora Cărcăleanu. Mario Ruffini afirmă: “În această antologie, vrem să prezentăm latura cea mai umană a creaţiei poetice a lui Eminescu, aceea a iubirii. (…) Am încercat să menţin neschimbată construcţia sintactică a fiecărui vers, căutând să-l redau şi în limba italiană, pe cât posibil, în eufonie ritmică”. Remarcabil moment în receptarea poeziei eminesciene în Italia, volumul lui Mario Ruffini formează încă o punte luminoasă între cele două literaturi.

Dintre intelectualii români care au manifestat interes pentru transpunerea versurilor eminesciene în limba lui Dante, i-am menţionat până acum pe Nicolae Iorga şi Dragoş Vrânceanu. Lor li se adaugă alte nume ca: Despina Mladoveanu, Mariana Câmpean şi Geo Vasile. Despina Mladoveanu a tradus: Dintre sute de catarge, Dorinţa, Cu penetul ca sideful, Lacul, Kamadeva, Şi dacă…. În 1976, le-a publicat în volumul “Notizie culturali italiane”, întreţinând vie atenţia oamenilor de litere italieni faţă de marele nostru poet.

În 1982, la Bologna, în deschiderea colecţiei “Carta canta”, apare volumul “Eminescu – Poesie, con testo a fronte, scelte e tradotte da Mariana Câmpean”. Apar aici 18 variante, în traducere liberă, având scopul de a-l face cunoscut pe Eminescu în Italia. Ele s-au născut “din dorul de ţară”, după cum mărturiseşte traducătoarea. În 1989, anul Centenarului trecerii în eternitate a lui Eminescu, apare la Bucureşti, la Editura Minerva, volumul “Eminescu – Fiore azzurro. Selezione, versione italiana e appunti di traduttore di Geo Vasile”. Prefaţa este semnată de Zoe Dumitrescu – Buşulenga. Traducătorul a selectat 57 de antume şi 20 de postume, urmând ediţia critică a lui Perpessicius.

Geo Vasile precizează în “Însemnări de traducător”: “Ne place să credem că titlul acestei cărţi, “Fiore azzurro”, o emblemă heraldică lirică a eroului romantic european, are virtutea de a rezuma metafora esenţială a unui univers ce subsistă înainte de toate prin vis ca simbol tutelar al creaţiei poetice”. Eleonora Cărcăleanu apreciază că Geo Vasile “se numără printre cei ce au ştiut să găsească pentru traducere cuvinte potrivite, care să dea nu numai echivalenţele, ci şi aura secretă a înţelesurilor ştiute doar de poet, dar pe care le presimţim cu toţii”.

În 1990, la Lucca, a apărut volumul “Mihai Eminescu – Poesie, a cura di Elio M. Satti”. Volumul cuprinde şi un profil biografic, cât şi un studiu succint: “L’Opera poetica di Eminescu”. Elio M. Satti propune cititorului atât traduceri literale, cât şi traduceri libere ale poeziei eminesciene. La începutul secolului XXI, în 2006, Marco Cugno invită cititorul italian în “laboratorul” poemului Luceafărul, publicând, în volumul intitulat chiar aşa, “Mihai Eminescu: Nel laboratorio di Luceafărul”, şi traducerea sa a cunoscutului poem eminescian.

În 2014, apare în Italia o amplă antologie bilingvă (616 pagini): “Poesia romena. Sogno, suono, segno”, la Editura Il foglio letterario, Piombino, Livorno. Lansarea volumului a avut loc la Florenţa. Antologia este coordonată de traducătorul Geo Vasile, iar colaboratoarea lui din Italia este Patrizia Garofalo. În volum sunt incluşi 35 de poeţi. Considerat de către traducător “eterna dimineaţă a creaţiei”, Eminescu deschide ampla antologie de poezie modernă şi contemporană. Din creaţia lui poetică sunt traduse 15 poezii: Rugăciune, Înger de pază, De câte ori, iubito, Afară-i toamnă, Sunt ani la mijloc, Când însuşi glasul, Iubind în taină, Trecut-au anii, Venezia, Gândind la tine, Coborârea apelor, Stau în cerdacul tău, Sătul de lucru, Pe gânduri ziua, Răsai asupra mea.

“Ne dorim ca eventualul cititor (…) să identifice şi să aprecieze “sunetul perfecţiunii” al acestui intens şi rafinat univers artistic oferit de poetul român”, mărturisea, în urmă cu un sfert de secol, chiar traducătorul Geo Vasile. Dar, “aşa cum pătrunderea creaţiei leopardiene în ţara noastră a fost anevoioasă (…), tot astfel receptarea lui Eminescu în Italia (…) nu a corespuns mereu tensiunii înalte a artei sale”, concluzionează Eleonora Cărcăleanu.

Bibliografie:

Cărcăleanu, Eleonora – Poezia lui Eminescu în versiune italiană, în revista “Collegium”, 1989 / Ruffini, Mario – M. Eminescu – Poesie d’Amore, Torino, 1964  / Satti, Elio M. – M. Eminescu – Poesie, Lucca, 1990 / Vasile, Geo – M. Eminescu – Fiore azzurro, Editura Minerva, Bucureşti, 1989 / Agenţia de carte, România – agentiadecarte.ro, 2014

Prof. Letiția Coza – Lunca/Brad – România

Citește și