Gabriela Căluțiu Sonnenberg: Insulele Bahamas

„O zi proastă la pescuit e mai bună decât o zi bună la serviciu” (cugetare bahameză).

Insulele Bahamas nu sunt degeaba la plural. Arhipelagul compus din peste 700 de insule este atât de vast încât nici până astăzi nu l-a vizitat nimeni în totalitate. De altfel doar o parte din el este locuită, unele petece de pământ fiind atât de mici încât cu greu pot cuprinde o casă și o curte. Cu toate acestea, ele se pot cumpăra cu începere de la sume de câteva sute de mii de dolari căci în sus prețurile nu au limită.

Imposibil de trecut cu vederea este prezența americană în mai toate aspectele vieţii, începând cu accentul localnicilor, continuând cu preferințele lor culinare – în special pentru grătare de tip barbecue – şi terminând cu incredibila lor rezistență la frig. Explicaţia acestei ciudățenii este mania americanilor de a lăsa să funcționeze permanent instalațiile de aer condiţionat, lucru care europenilor le face să le înghețe sângele în vine. Așa se face că, mai în glumă mai în serios, s-a încetățenit expresia „Welcome to the Bahamas! Here you will be chilled!”. De altfel spiritul de economie specific continentului „Old-Europe” nu este așa bine văzut prin Caraibe. Un exemplu banal îl oferă bateriile de duș, care pe insulele Bahamas au doar două poziţii: „deschis” sau „închis”.

Dacă temperaturile din spațiile închise sunt problematice pentru turiștii sensibili, cele de afară sunt în schimb foarte plăcute, oscilând între 25 si 30 de grade Celsius.

La intervale de o oră, cursele aeriene leagă capitala Nassau de continentul american. Zgomotul elicelor avioanelor destul de uzate, de tip ATR, amintește de zborurile interne ale Taromului de pe vremuri. În virtutea tradiției de fostă colonie britanică, există o singură companie europeană care mai operează zboruri directe pe insulele Bahamas, cea engleză, evident.

Un amănunt amuzant pentru neavizați este detaliul insolit legat de motivația călătoriei. Călătorii pot bifa rubrici precum „nuntă” sau „lună de miere”. Se oficiază cununii ca pe bandă rulantă, direct pe plajă, în fața vilegiaturiștilor îmbrăcați în costume sumare. Prin foișoarele dantelate, împodobite cu panglici şi fundițe roz, mirii emoţionați se țin de mână, înconjurați de copii maro, ca din ciocolată, îmbrăcaţi în hăinuţe albe ca neaua.

Lăsând la o parte plajele superbe, arhitectura locurilor este dominată de complexele hoteliere de dimensiuni hiperbolice, cu mii de camere și cu cazinou aferent. Reclama „Vrei să vezi cum e când eşti iubit pentru banii tăi ? Atunci satisfă-ţi curiozitatea şi joacă la noi în Cazinou!” – îmi mai ridică și astăzi semne de întrebare. Oare cum o arăta omul care îşi doreşte aşa ceva?

Capitala Nassau este un oraș mic, dar cu farmec provincial, exotic. Axa principală e formată de strada cu magazine în care se vând la bucată bijuterii și diamante sau smaragde. Prețurile de dumping – adică de la câteva sute de Euro în sus –  atrag mai ales turiștii de pe vasele de croazieră.

Totuși, motivația de bază a concediilor bahameze rămâne odihna, nu cumpărăturile. Excursiile pe insulele pustii, anume lăsate în voia sorții pentru a trezi nostalgii tip „Robinson Crusoe” dețin capul de afiș. Pe bariera de corali cotată ca fiind a treia ca mărime din lume, oricine poate înota printre pești exotici, prin peisaje marine protejate cu o strictețe demnă de tot respectul, sub amenințarea unor amenzi extrem de usturătoare, de ordinul miilor de dolari.

Mesele abundente, pe pontoane special amenajate, etalează copane de pui și salate cu ananas, papaya și alte fructe exotice, condimentate abundent. Nuanțele stridente ale coctailurilor își dau rând cu mirosurile apetisante, care creează dependenţă. Până şi săpunurile de prin camerele de hotel emană arome citrice şi mentolate. Suvenire îndrăgite sunt și lumânările artizanale, cu ceară parfumată, plasată în scoici, mirosind a pepene proaspăt sau mango și vanilie.

Mâncarea vine acompaniată de acordurile chitarelor și tamburinelor, abil ciupite și lovite de urmașii demni ai lui Harry Belafonte. Bahamezii sunt veseli şi muzicali, săltăreți când se întâlnesc prin drumurile lor, improvizând paşi de dans pe muzica de la radio sau cântându-şi singuri. Renumit este carnavalul „Juncanoo”, care se serbează de două ori pe an, cu alaiuri de mascaţi care vibrează frenetic în ritmuri asurzitoare, într-o transă generalizată.

Printre neregulile care într-adevăr nu sunt de trecut cu vederea se numără lipsa flagrantă a măsurii timpului. Asemănător Spaniei, unde există o mentalitate a amânării sub pretextul eternului „mañana”, și în Bahamas lipsa de punctualitate e privită tot ca delict cavaleresc. Aici însă se practică și devansarea: uneori, nici mai mult nici mai puțin, autobuzele pleacă ÎNAINTE de ora programată!!

Tot pe Bahamas se poate înota în mijlocul delfinilor ținuți în semi captivitate. În ciuda gabaritului lor considerabil, mamiferele marine se mișcă cu grijă, protejând musafirii bipezi, mai stângaci din fire. Nu știu de ce până astăzi cred că ei ne făceau o favoare… Monumentalul complex Atlantis, un oraș complet scufundat, pare ieșit din cărţile lui Jules Verne, lăsând impresia că un căpitan Nemo ar fi ieşit doar pentru o clipă din cabina sa. În mijlocul lagunei, pe post de acvariu înconjurat pe trei laturi de sticlă groasă, se află un restaurant. Uneori te întrebi cine-o fi aici „exponatul” şi cine  „vizitatorul”, față cu peștii care te contemplă curioși. Unii logodnici cu dare de mână tocmesc câte un scafandru să le țină în dreptul geamului o pancardă pe care stă scris „will you marry me?” („vrei să te căsătoreşti cu mine?”). Vă amintiți de scopul vizitei, nu?

Capitala arhipelagului are caracter caleidoscopic, pendulând între modern și clasic, în condițiile în care în Lumea Nouă „vechiul” are cu totul altă semnificație decât pe bătrâna Europă. În Sandy Bay, un golf cu ieșire la mare, fiecare vilă are locul ei de „parcare” pentru yacht, la apă. Mai există și o „one million lane” (șosea de milioane), cu case valorate la sume cu multe zerouri.

Pentru turiștii cu mijloace materiale modeste, microbuzele care deservesc toate colţurile insulei sunt varianta ideală de călătorie, delicvenţa fiind neglijabilă. Biletul se plătește direct la șofer și costă doar un dolar, indiferent de destinație. Apropo de rata redusă a criminalității, nu departe de Nassau se află și casa memorială a regretatului Bob Marley, cel care a preferat Bahamas în locul țării sale natale, Jamaica, cea scuturată de violenţe şi plină de droguri.

Odată reveniți acasă ne amintim cu drag de Bahamas, gustând din aprigul gem de ardei iute, adus ca suvenir la borcan și adulmecând lumânările parfumate cu mango, căpşuni și pepene proaspăt. Sunt consolări pentru obiectivele pe care n-am apucat să explorăm îndeajuns! Dar se spune că misterele nedezlegate ne obsedează, până revenim…

Autor: Gabriela Căluțiu Sonnenberg (Benissa – Spania)
Economist, scriitor și jurnalist, promotor de cultură, traducător. Senior Editor în cadrul redacției Occidentul Românesc.