Finala UEFA a adus la Bucureşti 30.000 de turişti
În câteva ore se va da startul celei mai mari competiţii sportive organizată vreodată în România, finala Europa League fiind primul test major prin care trece piaţa locală pentru a dovedi că poate organiza un eveniment de astfel de dimensiuni.
Miza este uriaşă pentru că România deja a pus pe masă 200 de milioane de euro pentru a construi un stadion de 55.000 de locuri, Arena Naţională, dar încasările din acest eveniment abia dacă ajung la 30 mil. euro.
Biletele sunt toate vândute, fanii spanioli deja au luat cu asalt Centrul Vechi din Bucureşti, camerele de hotel sunt închiriate, vânzătorii de bere îşi freacă mâinile de bucurie, dar toate acestea nu aduc decât încasări de câteva zeci de milioane de euro pentru că spaniolii sunt turişti chibzuiţi şi mai ales loviţi de criză, venind dintr-o economie în care unu din doi tineri nu îşi găseşte un loc muncă.
„Nu este bine deloc. Tinerii spanioli încep să plece pe unde pot. În Brazilia la construcţii, în Norvegia sau Danemarca unde îşi pot găsi locuri de muncă în industria petrolieră. Cei care nu reuşesc să plece rămân cu părinţii. Nu este deloc o situaţie plăcută să ai 30 de ani şi să stai cu ai tăi. Nimeni de vârsta mea nu a mai trecut prin astfel de vremuri şi doare tare. Nu contează însă ce se întâmplă, criză sau nu, siesta se face. Şi apoi fiesta”, spunea ieri un tânăr spaniol, suporter al Athletic Bilbao. Pe pofta de fiesta a celor circa 30.000 de iberici care vor sosi la Bucureşti se bazează şi toţi jucătorii locali din industria turismului. A consemnat Mircea Fluieraș.