Festivalul Internațional al tinerelor talente românești „Propatria” – A 4-a ediţie 2014

propatria

FESTIVALUL PROPATRIA – Festivalul Internațional al tinerelor talente româneşti, a patra ediție s-a desfăşurat la Roma în perioada 20 iunie – 7 iulie 2014 (prima sesiune) și va continua cu cea de a doua sesiune între 5-6-7 septembrie la Roma – Accademia di Romania.

Festivalul este organizat şi promovat de către Asociaţia culturală româno-italiană Propatria cu colaborarea Ambasadei României în Italia şi sprijinul financiar al Ministerului de Externe al României, prin Departamentul Românilor de Pretutindeni.

Realizată sub înaltele patronaje ale Senatului și a Camerei Deputaților Republicii Italiane, al Ambasadelor României și Republicii Moldova în Italia, al „Comune di Roma” – Asesoratul pentru cultura, creativitate și promovare artistică, „Comune di Roma – Municipio XIX, al Academiei României în Roma, Conservatorul de Muzică Santa Cecilia, Regiunea Lazio, această ediție internațională s-a născut și a avut această anvergură în urma colaborării deosebit de fructuoasă și colegială cu asociațiile italiene și asociațiile românești din diaspora: Spirit Românesc-Dana Mihalache, Asociația Părinților Români-Constantin Șorici,Vocea Românilor Italia – Iulian Manta și Monica Mitrică, As. Dacia-Tatiana Ciobanu, Centrul cultural Român din Catalanya (Spania)- Stela Vidrașcu, Tous pour l’Europe (Franța)-Mihai Dobrin, ARTHIS(Belgia) – Liviu Hopârtean, ARI Italia-Eugen Terteleac, Sharing Love Romania, Asociația Kol Rinà din Formello, Cinema Casting – Fausto Petronzio, corul “Ars nova”, Orchestra “La settima nota” și corul “il setticlavio” din Manziana conduse de M° Massimo Paffi, precum și a regizorului Sandro Rosi care a avut o importantă contribuţie în realizarea flash-mob-ului de deschidere.

Festivalul a fost deschis în mod oficial, vineri 20 iunie la ora 18.00, în Piazza del Campidoglio Roma, printr-un FLASH-MOB, într-un mod inedit, de major impact.

O sută de artiști și zeci de persoane, îmbrăcate în Ii, au participat la primul flash mob românesc cu coregrafie.

Am ales să aducem în atenția italienilor și turiștilor din capitala Italiei frumusețea tradițiilor românești, prin promovarea IEI – celebra “blouse roumaine” lăudată de artiști și designeri din întreaga lume, de la Matisse la Yves Saint Laurent și Jean Paul Gautier. Ca element de surpriză, în piaţă au apărut persoane îmbrăcate în IE sau cu o cămaşă albă şi diferite accesorii tradiţionale.

La FLASH MOB, pregătit de către regizorul italian Sandro Rosi, au participat artiști români și italieni care au cântat “Oda Bucuriei” de Beethoven: membrii corurilor „A șaptea notă”, „Ars Nova” și orchestra „Il Setticlavio” alături de Ansamblul Folcloric româno – basarabean “Arţăraş” . Evenimentul a fost filmat cu opt telecamere, ulterior fiind realizat un video difuzat online.

„Alegerea imnului Uniunii Europene, și participarea multinaţională în acest context, este semnul unității și integrării comunităților noastre într-o Europă multiculturală, îmbogăţită în fiecare zi cu valori culturale”.

Al doilea eveniment, în prima serată a Festivalului din 20 iunie ore 20.00, în locaţia de prestigiu a Oratoriului “del Caravita” a evoluat clavecinista Cipriana Smărăndescu care s-a afirmat pe scenele din Italia, România, Spania, Austria şi Franța. Licențiată la Vicenza (P. Marisaldi) și București (O. Lefterescu) s-a perfecționat cu T. Koopman, A. Staier, P. Ayrton, P. Hantaï. A câştigat concursuri de clavecin la Milano, Pesaro și Roma participând la competiţii internaţionale la Leipzig (J.S. Bach) și Brugge. A susținut numeroase concerte, înregistrând pentru RTV Română, Radio Vaticana, Sarx Records, Sintagma Musicum.

Evenimentul sub titlul “ dal maestro ai discepoli” s-a bucurat de prezenţa a 3 mici claveciniști, elevii Ciprianei la prima școală românească de clavecin din diaspora. Cipriana Smarandescu de mai mulţi ani a pus bazele unei școli pentru studiul clavecinului la Roma unde preda studiul acestui instrument copiilor.

Al treilea eveniment din program a avut loc pe data de 22/06/2014, ora 20.00 la Oratorium del Caravita în prezenţa celebrei cântăreţe de operă Lucia Stănescu, născută în 1926 lângă Cluj şi stabilită la Livorno de mai bine de 30 de ani.

“Artistă de geniu” şi una din cele mai ilustre interprete ale repertoriului puccinian, cum o numea criticul muzical Costin Popa, soprana Lucia Stănescu a prezentat volumul autobiografic “A fost o viaţă sau un vis” editat de catre Eikon Cluj-Napoca. Au fost prezentate de asemeni și volumele “Maria cea fără de moarte” și “Leonard – soldatul de ciocolată” de Gaby Michailescu ieșite de sub tiparul aceleiași edituri. Cele trei volume prezentate au ca fir conductor numele autorului Gaby Michailescu care a fost impresarul celor trei mari nume : Maria Tănase, Leonard și Lucia Stanescu.

Evenimentul a continuat cu concertul liric susţinut de doi tineri români talentaţi, care se pot lăuda deja cu o bogată carieră internaţională: baritonul Vlad Crosman (Franţa-singurul român care cântămuzică baroc la Versailles) și mezzosoprana Lavinia Bocu (România).

Al patrulea eveniment a fost vernisajul expoziţiei “Magia culorii în arta tradiţională românească” pedata de 24 iunie ore 18.00 la Muzeul Naţional de arte și tradiţii populare din Roma.

Expoziţia a fost realizată în colaborare cu Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” București, CabliFunART şi Muzeul grăniceresc din Năsăud.

În cadrul acestui eveniment unic, de o importanţă deosebită, vizitatorii au putut admira 17 costume integrale de patrimoniu, reprezentând portul popular din principalele zone geografice ale României, puse la dispoziţie de către Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, împreună cu treizeci de costume din zona Bistrița – Năsăud – Valea Someşului din colecţia privată a artistei Silvia Floarea Tòth adevărată ambasadoare a portului românesc autentic. Artista a expus costumele populare din colecţia sa care a atras atenţia presei internaţionale, prestigioasa revistă National Travel Geographic, împreună cu 30 de fotografii de autor.

Alături de costume au putut fi admirate obiecte decorative, covoare şi accesorii, fotografii de epocă, expuse pentru prima dată în afara țării.

Au fost realizate, de asemenea, proiecţii video care au ilustrat obiceiurile populare și sărbătorile tradiţionale creştine şi paleocreştine pe teritoriul românesc, viaţa agrară şi pastorală din cele patru anotimpuri, creînd astfel o cupolă magică şi spirituală evenimentelor din viaţa comunităţii rurale.

Expozitia a fost deschisă publicului vizitator începând cu 24 iunie până pe 30 iulie, timp de o lună și jumătate, cele două săli ale muzeului (450 mq) fiind transformate într-un adevărat colţ de România: un sat în miniatură.

Vernisajul a avut loc pe data de 24 iunie – Ziua Internațională a Iei – Roma intrând în acest mod în circuitul internaţional al Mişcării “La Blouse Roumaine” care promovează IA românească ca un adevărat brand de ţară.

Vernisajul a continuat cu un moment artistic susţinut de corul multietnic “Incanto-Voci femminili senza confini” condus de M° Paula Gallardo Serrao și de către ansamblul folcloric “Artaras” condus de M° Lidia Bolfosu și s-a încheiat cu un catering oferit publicului participant de către “Villaggio rumeno” – Luciana Ludușan, unul dintre sponsorii evenimentului.

Al cincilea eveniment din programul festivalului a fost Concertul de muzică pop/jazz pe data de 28 iunie ora 20.00 la Teatrul “dell’Angelo”susţinut de Alina Chelaru- IAMAlina, artistă româncă stabilită în Italia, care are deja la activ un turneu de succes în Statele Unite. Melodia ei “The Kind of Man” a fost premiată la Gala Academy Music Awards. În 2014 pentru al doilea an consecutiv, cântăreața originară din România a fost invitată la Premiile Grammy care au avut loc la Londra.

Al șaselea eveniment a fost realizat în colaborare cu Fundatia Rèsonnance (Italia si Romania), la Sala Baldini Biserica S.M.in Campitelli duminica 29 iunie la ora 19.00.

Pe scena Festivalului a urcat celebra pianistă Elizabeth Sombart( Elvetia), cu bunic de origine română, din Iaşi, care a concertat pe cele mai importante scene ale lumii: Theatre of the Champs-Elysées (Paris), Carnegie Hall (New York), Wigmore Hall (London), Suntory Hall (Tokyo), Victoria Hall (Geneva), Palau Hall (Barcelona). Elevă timp de peste zece ani a Maestrului Sergiu Celibidache, este fondatoarea şi preşedinta Fundaţiei elveţiene Résonnance, cu filialele în Spania, Franţa, Belgia, Italia, România şi Liban.

Asociația Resonnance România își desfășoară activitatea din 2013 în București, este o filială a Fundației Resonnance și este condusă de către pianista Lavinia Dragoș.Prezentă în Franța, Italia, Spania, Belgia și Liban, Fundația Resonnance a fost creată de renumita pianistă Elizabeth Sombart în Elveția.

Asociația Resonnance România are o dublă misiune: formarea și promovarea tinerilor pianiști și inducerea unui nou tip de comportament prin conștientizarea misiunii artiștilor de a transmite universalitatea mesajului muzical „oferind gratuit muzica clasică în locurile unde ea nu esteˮ: spitale, orfelinate, case de bătrâni etc.

Specificul filialei Resonnance România este Școla de pian Resonnance care se adresează tinerilor pianiști supradotați asigurând formarea și perfecționarea muzicală după rigoarea valorilor Pedagogiei Resonnance bazate pe fenomenologia sunetului și a gestului concepută de pianista Elizabeth Sombart și pusă în practică de către Lavinia Dragoș. Principiile fondatoare sunt: gratuitatea predării, absența examenelor și a spiritului competitiv, predarea Metodei Resonnance.

Au concertat alaturi de Elisabeth Sombart, pianista Lavinia Dragoș, și tinerii pianiști de excepţie Rusu Gerard Laurențiu, Prager Henrik‚ Voropciuc Maria Izabela (România), care au beneficiat de un masterclass între 19 – 29 iunie la CIEPR – Centrul Internațional de Studiu al Pedagogiei Resonnance din Morges (Eleveția) alături de pianista Elizabeth Sombart și maestrul Jordi Mora.

Al șaptelea eveniment, Concertul de vioară susținut de violonistul Tudor Andrei (Austria) acompaniat la pian de către pianista Aurelia Vișovan, a avut loc pe data de 1 iulie ora 20.00 la Sala Baldini.

Tudor Andrei, Câștigătorul Premiului I al Concursului Internațional organizat la Academia de Muzică Niccolo Paganini din Genova, de două ori Olimpic la Olimpiada Națională de vioară în Romania, deţinătorul a numeroase alte premii printre care la numai 16 ani un premiu Rotary, absolvent în 2010 al Academiei Regale de Muzică (Londra), unde a avut ocazia de a studia cu profesorul Remus Azoiței, cu un palmares concertistic impresionant pe scenele din România și din afara graniţelor a încântat publicul prezent cântând la o vioară italiană făcută de către Giovanni Cavani, în jurul anului 1890, împrumutată cu amabilitate de domnul Cristian Sima.

A fost acompaniat la pian de către tânăra pianistă Aurelia Vișovan (Austria) care etalează la numai 24 de ani o bogată carieră concertistică.

Festivalul a continuat cu cel de-al optulea eveniment din program, concertul de pian susținut de către pianista M° Catalina Diaconu, un alt oaspete cu o carieră internaţională de excepţie, pianistă cu dublă cetăţenie română şi italiană, născută la București.

M° Catalina Diaconu a studiat cu profesori de renume printre care: Lev N. Naumov, G. Amiraş, Heinrich Neuhaus. A susţinut concerte în România, Italia, Germania, Franța, Spania, Rusia şi Principatul Monaco. Actualmente este profesor principal de pian la cursurile preuniversitare la Conservatorul de muzică Santa Cecilia din Roma.

Concertul a avut loc pe data de 2 iulie la ora 19.00 la Sala Baldini și i-a avut ca protagoniști alături de M°Catalina Diaconu pe studenții ei de la Conservatorul de Muzică Santa Cecilia , Roma.

Gala Tinerelor Talente PROPATRIA a fost ca în fiecare an, punctul culminant al Festivalului și s-a desfășurat în data de 6 iulie la Teatrul “dell’Angelo” la ora 17.00.

Protagoniştii au fost tineri şi adolescenți români talentați, cu reședinţa în diaspora, care s-au afirmat obținând rezultate remarcabile la nivel local, regional sau național în muzică, arte vizuale, sport sau alte domenii.

Spectacolul a cuprins momente muzicale și artistice susținute de către tinerii în concurs.

Pe scena Galei au evoluat 17 tineri de origine română din patru țări europene. După patru ore de spectacol, juriul, condus de pianista româno – italiană Cătălina Diaconu, a decretat câştigătorii.

Cele trei trofee au fost decernate următorilor tineri: lui Alexandru Stanciu / Loredana Pîrvu (scrimă scenică, Spania), Octavian Purcarea (canto, Spania) și luiCiprian Străteanu (pian, Italia).

Tânăra pianistă Aurelia Vișovan (Austria) și Violeta Otilia Bîrla (regizor de scurt-metraj, Italia) au primit burse în valoare de 500 de euro.

Două diplome de excelență au fost acordate de către organizatori pianistei Aurelia Vișovan și Emanuelei Ionică (actorie şi dublaj – Italia).

Au fost acordate premii speciale în cadrul Galei: solista pop IAMalina, membru în juriu, a acordat premiul special “I AM Musica” tinerei Monica Anghel Sannino (Italia), o înregistrare împreună cu artista la un important studiou de înregistrări din Roma şi Președinta juriului, Catalina Diaconu, a acordat de asemenea două premii speciale, constând într-un curs de perfecţionare, a doi tineri pianişti: Diego Raita (Italia) și Ciprian Străteanu (Italia).

A fost acordat şi premiul de jurnalism “Europaeus” ziaristei Danielei Mogavero de la agenţia TM News “pentru profesionalismul demonstrat în decursul carierei, sensibilitatea şi corectitudinea cu care a relatat despre comunitatea de români din Italia”.

Toți concurenții au fost întâmpinați cu o mare afecțiune şi entuziasm de către public, care nu a ratat ocazia de a-i îmbrățișa pe doi tineri actori de origine română cunoscuţi şi îndrăgiţi deja în Italia, Robert Dancs (din filmul “Sole a catinelle”) și Gabriele Caprio, vedetă în seriale Rai.

Făcând o analiză privind retrospectiv la începuturile acestui proiect demarat în 2010, nu putem să nu remarcăm imensul progres realizat, pornind de la numărul de activități din program ( 2011-3 evenimente, 2012- 4 evenimente, 2013-6 evenimente, 2014-9 evenimente) și ajungând la calitatea de înalt nivel a evenimentelor propuse și a artiștilor de renume atrași în proiect.

Ediția de anul acesta a fost o ediție specială deoarece s-a trecut de la un festival dedicat promovării tinerilor talentați din diaspora la un festival care promovează imaginea unei Românii culturale în afara granițelor.

Obiectivele propuse sunt pe termen lung dar cu această ediţie a fost atins un prim obiectiv foarte important: participarea unor nume importante din cultura românească de peste hotare care simt ca și noi nevoia de a transmite un mesaj pozitiv către lume.

Alegerea acestor nume a fost făcută în primul rând urmărind obiectivul propus, acela de a promova o altă imagine despre România, dar și datorită faptului că toți au îmbrățișat această idee și simt aceeași nevoie de trecere prin lume cu fruntea sus, mândri de cultura și originile noastre. Acest mesaj încercăm să îl transmitem cu toții, tinerilor participanți care vor deveni la rândul lor viitoare nume cu care ne vom mândri.

Proiectul în sine, în afara succesului artistic și cultural, a reușit să întărească coeziunea comunității românești din Italia și Europa, având un succes de public important, nu numai asupra comunității românești dar și asupra publicului italian și a turiștilor care au fost interesați de tematica propusă.

S-a lansat mesajul important al unei Românii culturale pe care puțini au avut ocazia să o cunoască.

 

A patra ediție a FESTIVALULUI PROPATRIA – Festivalul Internațional al tinerelor talente româneşti, continuă cu cea de a doua sesiune care se va desfăşura la Roma în perioada 5 – 7 septembrie 2014.

Sediul prestigios al Academiei României din Roma, va găzdui în perioada 5-6-7 septembrie un Masterclass de pian sustinut de M° Cătălina Diaconu.

Având în vedere obiectivele pe care Festivalul Propatria își propune să le realizeze, în primul rând promovarea tinerelor talente de origine română și răspândirea în întreaga lume a imaginii României culturale, M° Cătălina Diaconu oferă posibilitatea tinerilor muzicieni de a participa în mod liber la Masterclass atât ca elevi efectivi cât și ca ascultători.

Cursul se adresează tinerilor pianiști cu vârsta cuprinsă între 8 și 18 ani, elevi la Școlile Medii cu profil muzical și studenților înscriși la cursurile pre-universitare a Conservatoarelor de Muzică, Școli de Muzică, Licee cu profil muzical, etc..

Au prioritate în vederea participării, tinerii pianiști de origine română și studenții cursurilor pre-universitare de pian de la Conservatorul Santa Cecilia.

Cursul poate fi urmărit ca auditori zilnici sau pe întreaga durată a masterclass-ului, intrarea fiind liberă atât pentru adulţi cât și pentru copii. Masterclass-ul își propune să ofere tinerilor muzicieni instrumente de analiză și interpretare a pieselor muzicale incluse în program.

Pe parcursul celor trei zile de studiu, axat pe o mai bună înțelegere a compoziției, a stilului și a formei muzicale, profesorul va transmite, în funcție de repertoriul și capacitățile găsite în fiecare dintre participanți, linii de orientare pentru a rezolva diverse probleme din punct de vedere tehnic și artistic.

Evenimentul se va încheia cu, concert final cu intrarea liberă, unde tinerii participanţi vor avea oportunitatea de a prezenta publicului rezultatele muncii lor și a împărtăși cu toți iubitorii de muzică experiența lor artistică.

PROGRAM

  • 5 septembrie 2014: 09.30-13.30; 14.30-19.00
  • 6 septembrie 2014: 09.30-13.30; 14.30-19.00
  • 7 septembrie 2014: 10.00-14.00; 15.00-17.00
  • 7 septembrie 2014 ora 18.00: CONCERT FINAL susţinut de către elevii participanţi la curs și înmânarea Diplomelor de participare – Intrarea liberă
  • Termen limită pentru înscrieri 1 septembrie 2014
  • Cererea de înscriere se poate descărca de aici:

http://www.propatriavox.it/festival-2014/masterclass-di-pianoforte-5-6-7-settembre-2014/

http://www.propatriavox.it/wp-content/uploads/2014/07/Scheda-discrizione-masterclass-Acc-di-Romania.pdf

Partenerii media ai proiectului:

Agenţia naţională de presă AGERPRES, TVR- Internaţional, Radio România Internaţional, RAI 2, platforma de presă Așii Români (Germania), Gazeta Românească (Italia), Occidentul Românesc (Spania), Portalul web iromeni.com, revista Diaspora.ro (Austria), Emigrantul, Cealaltă Românie.

 

Citește și