Regele Felipe al VI-lea al Spaniei surprinde și confirmă că distincțiile regale pot funcționa încă drept repere ale valorii civice și profesionale
La un deceniu de la proclamarea sa ca suveran, Felipe VI a decis, pentru prima dată, să-și exercite prerogativa constituțională de a conferi titluri nobiliare, nu ca un privilegiu anacronic, ci ca un act de recunoaștere publică a excelenței, al slujirii societății și al angajamentului exemplar.
Astfel, tenisul, știința, muzica, sportul paralimpic, fotografia și devotamentul instituțional au fost aduse împreună într-un gest simbolic care spune mai mult despre prezentul Monarhiei spaniole decât o mie de discursuri. Rafa Nadal devine Marqués de Llevant de Mallorca, un titlu ce onorează nu doar cariera sa sportivă, ci și discreția, integritatea și patriotismul său.
Jaime Alfonsín, arhitectul discret al echilibrului instituțional din cadrul Casei Regale, este numit Marqués de Alfonsín, cu Grandeza de España, un titlu rar și prețios. Alături de ei sunt recunoscuți Teresa Perales (înotătoare paralimpică), Luz Casal (voce emblematică a unei generații), Carlos López Otín (biochimist de renume mondial) și Cristina García Rodero (fotografă documentară de referință).
Fiecare dintre aceste nume reflectă, în felul său, ceea ce Regele Felipe VI dorește să imprime monarhiei sale: serviciu, angajament, datorie. Trei cuvinte simple, dar încărcate de sens, care au devenit deviza întregului an aniversar și definesc direcția unui tron ce își caută relevanța nu în fast, ci în exemplul oferit.
Această decizie capătă o greutate suplimentară în contrast cu predecesorul său, Regele Juan Carlos I, care, în aproape patru decenii de domnie, a conferit nu mai puțin de 55 de titluri nobiliare, începând imediat după urcarea pe tron. Unele dintre aceste decizii au fost mai degrabă politice sau legate de moștenirea franchistă, precum titlul de Ducesă de Franco, acordat văduvei dictatorului. Spre deosebire de acel început tumultuos, Felipe VI a ales să aștepte un deceniu, să observe, să reformeze Casa Regală și să-și consolideze legitimitatea prin transparență și decență.
Afectată de crize instituționale, polarizare politică și provocări majore, de la pandemia globală la revendicările separatiste, Monarhia Spaniei a fost nevoită să se redefinească. Iar Regele Felipe nu a ales replierea, ci implicarea. Tăcut, dar consecvent, și-a apropiat instituția de oameni, a consolidat simbolismul Coroanei ca garant al unității și al continuității statului și a cultivat, în paralel, sobrietatea.
În acest context, conferirea celor șase titluri nobiliare capătă și o dimensiune pedagogică: oferă o lecție elocventă despre ce înseamnă meritul în secolul XXI. Nu sângele albastru, ci munca de excepție, integritatea și responsabilitatea civică sunt cele ce merită a fi recunoscute. Iar faptul că aceste distincții vor fi, în majoritatea lor, transmise ereditar conturează ideea unei continuități asumate a valorilor. Nu este doar un act de onorare a unor personalități remarcabile, ci și expresia dorinței de a perpetua, simbolic, repere morale și profesionale de la o generație la alta.
Felipe VI nu reinventează roata, dar redesenează, cu grijă, harta prestigiului simbolic în Spania contemporană. Când valorile sunt relativizate, gestul său de a transforma titlurile nobiliare în ecouri ale excelenței reale este nu doar rafinat, ci și necesar. Este un act cu valoare de manifest, unul care spune, în numele Coroanei: demnitatea nu se moștenește, ci se dobândește prin fapte. Iar dacă monarhia își poate regăsi rostul în recunoașterea demnității profesionale și umane, atunci poate rămâne vie. Nu în trecut, ci în conștiința viitorului.
Articol tradus, adaptat și editat de Occidentul Românesc, pe baza informațiilor publicate de ABC. Conținutul a fost reconfigurat pentru claritate, coerență și relevanță contextuală.