Dezbinați și lipsiți de unire și drag de aproape
Herodot: „Tracii sunt cei mai viteji, cei mai credincioşi, cei mai drepţi, cei mai puternici dintre toate neamurile. Dar Dumnezeu nu le-a dat darul unirii”.
Uneori facem lucruri pe care nu le cunoaștem și nu le simțim din dorința de a schimba ceva iar cel mai ușor este să schimbi un bine în rău. A face rău celuilalt din pură plăcere sau din necesitate, a fost dintotdeauna o atitudine în care s-a excelat la noi românii, pentru că răutatea este apogeul bârfei şi al invidiei.
Observăm lângă noi pe invidiosul de zi cu zi pe care îl roade de ograda celuilalt și care nu-și vede gunoiul din cea proprie fiind pus tot timpul pe o competiție bolnăvicioasă alimentată de cei câțiva neuroni adăpostiți în cutia craniană.
Faptul că multora dintre noi ne place mai degrabă să stăm la taclale decât să ne vedem de treabă este arhicunoscut. Şi nu ar fi chiar aşa de rău, dacă avem în vedere componenta socială pe care această acţiune o implică. Mai aflăm părerea unuia, a altuia, ne mai interesăm sau, mai exact, ne facem că ne interesăm, de unul sau de altul, în fine, într-un cuvânt – la modă astăzi -, socializăm. Problema neplăcută este că discuţia, ia cel târziu la cel de-al treilea schimb de replici, caracterul unei bârfe. Ea nu poate fi păstrată pe o linie neutră în care neimplicarea emoţională a participanţilor să primeze. Nu. Anume personaje nu sunt sănătoase până nu se apucă să bârfească şi, o fac cu o teribilă nonşalanţă deoarece pentru ei nu contează prea mult persoana luată la bani mărunţi, important este să fie una. Astfel, dacă analizăm cu atenţie situaţiile, constatăm că, de la cei mai buni prieteni la cei mai aprigi duşmani, toţi sunt luaţi la fel în colimator.
A-l vorbi pe altul pe la spate, a aduce veşti negative despre cineva sau a le inventa, este cu mult mai interesant decât persoana despre care se vorbeşte. Pentru cei care au devenit maeştri în bârfe, pentru cei care s-au ridicat prin şi datorită ei, doar persoanele care aduc cele mai calde şi bizare ştiri mai au o însemnătate. Şi, dacă îi vezi cumva bântuind palizi pe întunecate coridoare, sau stingheri pe la diverse evenimente, atunci ştii că sunt în căutare de subiecte, ştii că îi roade ceva, că trec prin chinuri creatoare.
O altă trăsătură fundamentală a noastră, adiacentă bârfei, este invidia. Oricine este invidiat pentru orice. Invidia este o stare înnăscută care se hrăneşte din bârfă. Sigur, ca şi pentru bârfă, şi în cazul invidiei este nevoie de timp. Trebuie să ştii exact ce este cu cutare sau cu cutare, trebuie să ai nişte informaţii care nu îţi vin în niciun caz dacă stai liniştit la locul tău şi îţi vezi de treabă. Invidia este de mai multe tipuri. În primul rând, avem de-a face cu una bolnăvicioasă, o stare cu adevărat şi fără dubii înnăscută, care poate duce la grave boli psihice ulterioare. Invidia paroxistică a acestor oameni au sufletul plin până la debordare de frustrări cunoscute. Totuşi, nu trebuie uitat că, în acest caz, se produce cel mai mare rău. Se acţionează fără niciun fel de motivaţie, persoanele invidiate nu sunt alese pe anumite criterii, ci aleatoriu, astfel că, toţi cei care se înscriu în anumite tipare au şansa de a deveni pe parcursul timpului ţinte posibile. Există asemănări comportamentale cu cele ale unui criminal în serie. Ca să te poţi feri de el trebuie să înţelegi atât motivul declanşării invidiei, cât şi să analizezi ce au în comun persoanele osândite.
Un alt tip de invidie este cel conjunctural. Sunt oameni care, în general, se ţin departe de bârfe şi de tot ceea ce implică ele. Nu îi interesează prea mult, îşi văd de treaba lor, merg la serviciu, apoi acasă, totul se produce într-un chip deja erodat de rutină. Şi în acest caz, tocmai din prea multă rutină a indiferenţei, poate deveni, subit, fără ca altcineva să înţeleagă, adevăratul motiv al unei invidii. În fine, mai există şi invidia jucată, sau falsa invidie. Există persoane care nu au nici în clin nici în mânecă cu alţii, pe care nu le interesează absolut deloc alte persoane, dar care se află, la un anumit moment, într-un cerc în care trebuie să joace un rol, adică să îndeplinească anumite aşteptări. Atunci aruncă, cu nonşalanţă, câteva cuvinte în rândurile ascultătorilor, care, odată convinşi de buna credinţă a tuturor celor prezenţi, încep să ţină diverse expozeuri, pline de invidie şi asezonate cu bârfe. Deşi această categorie pare să fie cea mai inocentă, în fapt, ea este cea mai periculoasă. Căci nişte indivizi fără niciun fel de convingere ajung la anumite informaţii, pe care le vor reda mai departe fără niciun fel de jenă. Lor nu le va păsa cui vor reproduce, cu sau fără propria sare şi propriul piper cele auzite, pentru că sunt într-atât de detaşaţi de problemă, încât nu doar că nu au de ce să se ascundă, ci privesc totul dintr-o perspectivă comică. O situație comică, care, pentru alţii, se poate transforma într-o adevărată tragedie.
Oricum ar fi, aidoma bârfei, invidia poate că este la urma urmei, un act social. Şi o altă tristă paralelă arată că amândouă îl pot pune pe cel care se foloseşte sau este cuprins de ele, depinde de la caz la caz, într-o lumină favorabilă în ochii celorlalţi. Desigur, invidia produce mult mai mult rău, atât persoanei care este cuprinsă de ea, cât şi celor care sunt invidiaţi. Ograda vecinului a fost de când lumea, mai interesantă pentru român decât propria ogradă şi tot ceea ce se află acolo este un motiv de ranchiună. A observa ce are altul este activitatea de bază, a dori fără muncă ce are celălalt este primul pas spre invidie. Cu toţii ştiu mai bine ce posedă sau ce au făcut persoanele din anturajul lor, astfel încât încep să facă anchete peste anchete, asupra diverselor ogrăzi… În orice caz, nu este deloc de mirare cum de turnătorii au fost, sunt şi vor fi în nația noastră la atât de mare căutare. Pe nimeni nu trebuie să mire că va fi învinuit într-un anumit moment al vieţii, pe drept sau pe nedrept, de diverse lucruri. Sunt oameni care vor să toarne şi oameni care vor să audă, asta e tot. Ba nu: amândouă categoriile vor să facă rău!
Deseori mă întreb cu ce se ”hrănesc” aceste sentimente. Locul sentimentului de bun concetățean, amic sau prieten este luat de pornirea de a face rău altuia, de dușmănie și invidie. Respectul a fost detronat de către obrăznicie, iar ordinea de către confuzie.
Uităm că aceste „calități” ne dezbină iar dezbinați devenim vulnerabili. Fiind vulnerabili, cineva, va profita din plin. Apoi ne vor lăsa cu degetul în gură, întrebându-ne copilărește unii pe alții: de ce? Vrem identitate la nivel național, dar uităm de identitatea individuală. O identitate implică valori iar noi nu putem pretinde ceea ce nu suntem încă…
Un material realizat de Kasandra Kalmann Năsăudean