Delicii coloniale, de Gabriela Căluțiu Sonnenberg

V-ați întrebat vreodată de ce în limba engleză numele cartofilor – potato – seamănă cu termenul spaniol „patata”, în loc să se-nrudească cu denumirile folosite în alte limbi? De ce nu e similar, de pildă, nici „merelor de pământ” ale francezilor și austriecilor (pomme de terre sau Erdapfel), nici românescului, germanului sau rusescului cartof-Kartoffel, ca să nu mai vorbim de picioicile sau crumpenele ardelenilor? Ei bine, explicația constă într-o neașteptată corelație dintre cartofi și Invincibila Armada!

La prima vedere pare o alăturare absurdă, dar este vorba aici despre una dintre coincidențele care au influențat viața noastră mai mult decât ne-am putea închipui. O întâmplare din vara anului 1588, când flota mândrei Spanii a fost căsăpită și scufundată nu departe de țărmul Angliei a schimbat cursul istoriei lumii!

Deși victoria englezilor merită capitole întregi   – pe care, de altfel, le și ocupă în cronicile vremii, mai ales în cele britanice   – un detaliu pe care puțini îl cunosc a modificat harta geopolitică și destinul omenirii într-un mod cu totul neașteptat: datorită faptului că o parte considerabilă din proviziile Armadei era constitută din cartofii aduși din coloniile de peste ocean, tuberculii depuși ca ofrandă de valurile mării pe plajele engleze s-au extins fulgerător, contribuind la depășirea foametei crunte și impulsionând țara în asemenea măsură încât ulterior au făcut posibilă Revoluția Industrială din Anglia. Cu alte cuvinte, fără Armada nu se știe dacă era noastră modernă ar fi arătat așa cum o știm.

Cartofii nu sunt însă singurii factori care au impulsionat Europa! Grație eforturilor conchistadorilor dirijați din Andaluzia, de la Sevilla, importurile de peste ocean au adus beneficii neașteptate. Ca-n vestita parabolă a oului și găinii, nu se poate spune exact dacă botanica actuală a Europei se datorează în mare parte descoperirii Americii sau nu cumva s-a întâmplat invers, însăși descoperirea Americii fiind un „efect colateral” al goanei după piper, aur și delicatese. De fapt, conchistadorii căutau o rută mai scurtă către Indiile lăudate, bogate în produse pe care Europa le râvnea.

Nici tomatele nu au fost primite din prima clipă cu entuziasmul cu care sunt consumate acum. Abia la sute de ani după introducerea lor ca plante decorative în Europa, către sfârșitul secolului al optsprezecelea, au reușit să se impună în meniul europenilor.

La fel, porumbul, ingredientul principal al neaoșei noastre mămăligi, este tot de origine americană. Greu de închipuit cum de-au supraviețuit antecesorii noștri fără el! Ca să nu mai vorbim de floarea soarelui, ardei, dovleac sau cacao! Bucătăria belgienilor e de neconceput fără cartofi prăjiți, la fel cum cea italiană ar fi săracă fără sos tomat, pentru bologneze, iar ungurii ar jindui în zadar după ardei! Iar dacă ne gândim la flori, grădinile și parcurile noastre ar fi mult mai sărace dacă ar fi văduvite de petunii, de dalii sau de cactuși.

Dovezile contribuției coloniilor de peste Atlantic la bunăstarea noastră actuală sunt incontestabile. Implicit, lumea fără Spania ar fi de neconceput. O mică parateză: faptul că numele lui Columb se scrie în spaniolă Colón, nu înseamnă că termenul colonie ar deriva din el. Coloniile au existat încă din antichitate, iar numele lor se trage din latinescul colonus (însemnând cultivator, locuitor).

După descălecarea lui Columb în America, în 1492, nu a durat mult și Imperiul Spaniol a devenit cea mai mare putere din lume. Începând cu perioada 1580-1640, Spania Principilor Catolici ajunsese să acopere 20 de milioane de kilometri pătrați, culminând inclusiv cu subordonarea veșnicului său oponent, Regatul Portugaliei.

Grație înglobării „Americilor”, Spania s-a extins într-un crescendo neîntrerupt. Poate nu e o întâmplare faptul că „Las Americas” era un termen declinat la plural, în timp ce Spania și regatele de pe continentul European erau entități la singular, căci, dacă e să dăm crezare scepticilor de peste ocean, Europa a profitat mai mult de pe urma Americii decât viceceversa. Nu degeaba, La Sevilla, se spune despre vestitul „Turn de Aur” care străjuiește malul Guadalquivirului, că n-ar fi fost căptușit numai pe dinăuntru, ci și pe dinafară cu metalul de la care-și trage numele.

Una dintre cele mai disputate Sărbători Naționale este ziua de 12 Octombrie, Ziua Hispanității, când Spania omagiază descoperirea Americii de câtre Cristofor Columb. Așa-zisa „descoperire” este contestată de mulți sud-americani, pe motiv că America era deja locuită și se afla… la locul ei. În consecință, multe state din America de Sud preferă să intituleze această sărbătoare, care se dorește a fi o înfrățire cu dat de mână peste ocean, „Día de la Raza” (Ziua Rasei).

În perioada cuprinsă între secolul al XVI-lea și al XVII-lea, supranumită Secolul de Aur, avântul pe care l-au luat artele și științele în Spania a fost nemaipomenit. Erau vremuri în care Spaniei „soarele nu-i apunea”, dată fiind extinderea ei uniformă pe toate meridianele care se expuneau succesiv luminii solare. Iar arta culinară nu făcea excepție. Și ciocolata intra pe poarta triumfală în rețetele de deserturi ale europenilor…

Autor: Gabriela Căluțiu Sonnenberg (Benissa – Spania)
Economist, scriitor și jurnalist, promotor de cultură, traducător. Senior Editor în cadrul redacției Occidentul Românesc.

Citește și