Un sfârșit de săptămână fabulos pentru dansul sportiv românesc. În timp ce majoritatea românilor pregăteau mesele pentru sărbătorile de Paști, dansatorii sportivi români ne-au reprezentat cu cinste în două competiţii europene de unde s-au întors cu trofee şi medalii.
Într-o primă înfruntare, la Portoroz, Slovenia, s-a disputat un campionat pe echipe, România clasându-se pe locul I pe cluburi, obţinând locul I la copii şi locul II la juniori. Delegaţia României a fost condusă de Valeria Mangra iar pe ringul de dans ne-au reprezentat Ştefan Podariu-Anastasia Herman (juv. Standard), Răzvan Zaharia-Ana Maria Tarzianu (juv. Latin), Radu Beşleagă-Anna Pentiuc (jun I Standard), Iulian Barbu-Marisa Ciotoianu (jun I Latin), Ciprian Marita-Oana Bumba (jun II Standard) şi Andrei Petcu-Bianca Buzuleac (jun II Latin).
Dansatori sportivi români au reuşit clasări remarcabile şi la Cambrils, în Spania, acolo unde s-au disputat mai multe întreceri, la finalul cărora, România a obţinut locul II în competiţia cluburilor şi locul I pe echipe.
La secţiunea cluburi au concurat Alexandru Vatamaniuc-Ioana Stanciu (jun. II Standard), Eric Niţu-Antonia Iosub (jun. II Latin), Tiberiu Stan-Daria Grigore (tineret standard), Vlad Ene-Otilia Gologan (tineret latin), Paul Rednic-Roxana Lucaciu (adult standard) şi Fabian Ardeiu-Andreea Manea (adult latin).
La Campionatul European Adult Latin, Jakub Lipowski -Diandra Illes locul 12 şi Paul Moldovan-Cristina Tătar locul 13.
https://www.youtube.com/watch?v=bA8CgnCSs4Q
https://www.youtube.com/watch?v=d5-TfJBtSbk
În celălalt clasament, European Championship of Naţional Team, România s-a impus categoric adjudecând-şi medaliile de aur, în faţa Spaniei, Germaniei, Franţei, Portugaliei şi Austriei. Din echipă au făcut parte Tiberiu Stan-Daria Grigore (U21 standard), Fabian Ardeiu-Andreea Manea (U21 latin), Paul Rednic-Roxana Lucaciu (adult standard), Paul Moldovan-Cristina Tătar (adult latin), Sorin Simon-Florentina Constantinescu (seniori I standard) şi Mihai Dragnea-Andreea Dragnea (seniori I latin). Delegaţia României în Spania a fost condusă de Valentin Illes.
II DSE EUROPEAN CHAMPIONSHIP OF NATIONAL TEAMS 2017 April 16th 2017 #Cambrils RESULTS:
GOLD MEDAL: ROMANIA
SILVER MEDAL: SPAIN
BRONZE MEDAL:GERMANY
4º pos: FRANCE
5º pos: PORTUGAL
6º pos: AUSTRIA
În perioada: 22-23 aprile, la București se va desfășura Competiția Internațională WDSF Dance All Stars, iar la Bistrița, Campionatul Național de Formații și Cupa Floris.
Date suplimentare despre toate aceste evenimente puteți găsi pe site-ul oficial al FRDS, www.dancesport.ro.