De mai bine de un an, la Brad, în orașul emblematic al Țării Zarandului, o mână de artiști locali își dau întâlnire periodic pentru a schimba idei, a crea împreună și, mai ales, pentru a transmite generațiilor tinere câte ceva din experiența și pasiunea lor. Poezia și proza se îmbină cu pictura și muzica, modelajul și sculptura își dau mâna cu meșteșugurile tradiționale, iar totul se întâmplă în atmosfera caldă și primitoare a Muzeului de Istorie Locală și Etnografie Brad (parte a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva). Clubul artistic, fără pretenții juridice sau de altă natură, și-a luat numele „Dialogul Artelor”.
Orașul Brad este cunoscut mai cu seamă pentru că a fost, cândva, centrul unei importante zone miniere (aurifere, cu predilecție), dar și pentru al său Muzeu al Aurului unic în sud-estul Europei. Dar cum industria care îl ținea în viață s-a stins, iar zona a devenit tot mai săracă, primind statutul de „defavorizată”, artele și-au găsit cu greu (sau aproape deloc) un spațiu de manifestare, printre problemele de supraviețuire ale oamenilor. Și totuși, au fost artiști locali care nu au renunțat la pasiunea și dorința de a crea. Și nu au renunțat nici la ideea că se poate face cultură și într-un oraș mic, privat de proiecte culturale sau artistice majore ori de inițiative semnificative în domeniu. Astfel, scriitoarea și muzeografa Monica Dușan (Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad) a reușit să adune într-un mic cenaclu literar scriitori locali de poezie, proză, documentare și altele, precum și să păstreze viu și spiritul meșteșugurilor tradiționale, prin prezența artizanilor locali pricepuți în diferite tehnici – de la țesut la croșetat, făcut fluiere sau tors.
Acestei inițiative i s-a adăugat cea a artistei plastice Adriana Florea, care și-a propus să adune toți artiștii locali, indiferent de ramură, într-un club al frumosului și al inspirației. Așa s-a născut „Dialogul Artelor”, un spațiu al bucuriei de a crea, al bucuriei de a fi împreună și a împărtăși creația. De peste un an de când această manifestare cultural – artistică a prins aripi la Brad, o serie de evenimente au fost organizate în colaborare cu Muzeul de Istorie Locală și Etnografie, respectiv Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu școlile și liceul locale, precum și cu asociații non-guvernamentale și cu diverși artiști locali. Fie că au marcat o zi deosebită ca importanță (Ziua Limbii Române, spre exemplu) sau vernisaje de expoziții de fotografie ori de dantelă veche, lucrată manual, evenimentele clubului „Dialogul Artelor” au reușit nu doar să aducă artele în dialog, ci și generațiile.
În același spirit, cel mai recent eveniment organizat de către echipa clubului a fost un „Carusel Artistic”, gândit și realizat în parteneriat cu Center for Peace and Violence Prevention – CPVP. „Caruselul Artistic” a însemnat un eveniment dedicat deopotrivă copiilor și adulților, care a purtat pe toată lumea prin mai multe arte și meșteșuguri în același spațiu și în același timp. Atelierele din program s-au derulat simultan, iar participanții s-au mutat de la unul la altul, în așa fel încât să se bucure de fiecare experiență în parte și de toate la un loc.
Iar diversitatea artistică a fost desăvârșită: meșterul hârtier Răzvan Supuran (atelieruldecarte.ro) a ținut un atelier de hârtie reciclată manual, în vreme ce alături de el se desfășura un atelier de cuvinte meșteșugite, ținut de scriitoarea Letiția Coza. În caruselul artelor a intrat și un atelier de modelaj din lut, susținut de artista plastică Cristina Poenar-Alexa, precum și unul de ilustrație, coordonat de ilustratoarea Silvia Dușan. Taina sculptatului de linguri din lemn a fost împărtășită de meșterul popular Dorin Laslău, iar cea a facerii de brelocuri din ață, de către artista populară Anca Stroișteanu. Adriana Florea a ghidat pensulele celor pasionați de pictura pe mulaje din ghips, iar totul a fost asezonat cu o inedită expoziție de străiți și desage vechi, aduse din Țara Hațegului de profesorul de istorie De Valerio Benvenuto.
„Am îmbinat jocul cuvintelor cu prepararea manuală a hârtiei, pictura și ilustrația cu modelajul, împletirea din fire cu sculptura în lemn, totul împodobit cu povești frumoase purtate de traiste vechi, expuse în cadrul evenimentului. De ce acest concept (și nu unul clasic) pentru desfășurarea atelierelor de creație? Simplu: pentru că artele în dialog aduc oamenii mai aproape, creează incluziune și ne arată câtă unicitate putem descoperi îmbrățișând diversitatea. Ideea se regăsește și în programul Arte și Pace al unuia dintre co-organizatori, Center for Peace and Violence Prevention (Centrul pentru Pace și Prevenirea Violenței – CPVP), o organizație umanitară internațională dedicată culturii păcii și respectului pentru demnitatea umană, care derulează activități în România, Mali, Liberia și Nigeria. Prin acest Carusel Artistic sperăm să aducem laolaltă generații diferite și concepte artistice diferite, într-o experiență unică de creație, care să ne hrănească sufletele cu bucurie și frumusețe”, spune Camelia Jula, scriitor, membru al clubului „Dialogul Artelor” Brad și voluntar CPVP.
La eveniment au fost prezenți atât prietenii obișnuiți ai muzeului și ai activităților sale, dar și copii de vârste diverse, care s-au bucurat de fiecare atelier în parte și care aproape nu se dădeau duși când ploaia amenința să cadă peste mesele puse în cerc în curtea muzeului. „A fost foarte interesant, și educativ, și frumos, am învățat multe lucruri noi și aș vrea să mai fie astfel de evenimente”, a mărturisit Daria, una dintre participante, care este elevă la o școală generală din oraș. Cât despre artiștii care și-au împărtășit cunoștințele și pasiunile, cu toții au fost bucuroși să vadă atât de mulți copii prezenți și, mai ales, să îi vadă implicați. „Nu a fost nimeni să se plictisească, nici adulți, nici copii. Mă bucur că am putut contribui la crearea acestui spațiu în care participarea generațiilor tinere este esențială”, a conchis Adriana Florea. Iar Monica Dușan, gazda caldă a tuturor evenimentelor clubului Dialogul Artelor, a mărturisit: „Prin aceste activități, muzeul a prins viață. Cu voi, cei care ați organizat atelierele, cu toți cei care au participat, a fost o atmosferă vie și minunată!”
Conceptul de „Carusel Artistic” va deveni o umbrelă sub care alte ateliere similare vor mai fi organizate în viitor la Brad, dar, de ce nu, și în alte orașe ale județului sau chiar peste granițe. Artele în dialog își vor duce povestea oriunde va fi posibil, având peste tot și mereu aceeași menire: de a contribui la crearea și menținerea păcii, frumosului și iubirii.
(Camelia Jula – corespondență de la Brad, jud. Hunedoara, România)
Articol publicat în ediția lunară Occidentul Românesc (pagina 09)/ iunie 2023