Ca o consolare pentru faptul că suntem lipsiţi în general, de seriozitate, de mândria lucrului bine făcut, sau dintr-o profundă frustrare, ca o justificare pentru lipsa de pragmatism pe seama căreia românul tinde să-şi pună eşecurile, s-au născut mai multe mituri despre România. „Românul s-a născut poet” este unul dintre cele mai cunoscute. Până la urmă, nu e nimic rău în a fi poet şi chiar nu ar fi nimic rău în a fi „grânarul Europei”. Problema apare atunci când vorba în cauză îşi pierde esenţa şi devine un fel de proverb, o vorbă de duh spusă ca să umple o conversaţie sau ca să scuze o greşeală.
Aşadar, ne reprezintă, ne onorează sau ne acuză faptul că românii se consideră frumoşi, inteligenţi, ospitalieri? Sunt în România cele mai frumoase femei din lume şi cei mai buni croitori şi ingineri software? Până la urmă, fiecare popor are părerile lui, mai mult sau mai puţin măgulitoare, la adresa cetăţenilor săi. Fiecare naţie consideră că are cele mai frumoase femei şi fiecare popor vorbeşte despre plăcerea de a primi oaspeţi.
În valoare absolută, cele mai multe dintre aceste ziceri despre România sunt adevărate: românii sunt plăcuţi la înfăţişare, scriu poezie, omenesc oaspeţii şi aşa mai departe, dar totul e în regulă atât timp cât nu ne comparăm cu alţii. De ce credem că am fi noi mai ospitalieri decât japonezii, marocanii sau eschimoşii? Fiecare dintre noi, ca indivizi sau ca naţiune, avem propria proiecţie a imaginii despre noi înşine. Important este ca aceeaşi percepţie să o aibă şi cei din exterior, esenţial este ca evaluarea acestora să fie similară celei la care noi ne raportăm mental. În general noi, ca români, avem tendinţa de a ne asuma merite care nu ne aparţin în mod direct şi ne vedem mai frumoşi, mai isteţi nativ, mai înzestraţi de mama natură, dar niciodată mai punctuali, mai serioşi, mai conştiincioşi.
Odată ieşiţi „în lume”, calităţile pe care şi le atribuie românii devin în mare parte cu adevărat mituri. Adică, aşa cum spune DEX-ul, „povestire de origine populară, cu conţinut fabulos, care explică în mod alegoric originea lumii, fenomenele naturii şi viaţa socială”.
Ultimii ani au adus peste un milion de absolvenţi de facultate. 2.500 de tineri studiază la cele mai prestigioase universităţi din SUA. 97,6% dintre românii adulţi sunt alfabetizaţi şi participăm anual la cel puţin 15 concursuri internaţionale pe discipline, atât la seniori, cât şi la juniori, cu loturi care însumează 90-100 de elevi. 90% dintre aceştia se întorc acasă cu medalii. Sunt date brute, dar care, la o primă vedere, ar trebui să confirme o idee măgulitoare care a circulat de-a lungul timpului despre România: acela că ar fi locuită de oameni inteligenţi, cu abilităţi intelectuale superioare altor naţii.
Partea mai puţin bună este că puţini dintre cei plecaţi în străinătate vor să se mai întoarcă în ţară. Mai mult decât atât, nici angajatorii români nu sunt foarte activi în a-i atrage înapoi acasă, în condiţiile în care toţi spun că îi interesează mai degrabă experienţa practică decât pregătirea teoretică temeinică. Pe de altă parte, angajatorii din străinătate importă cu plăcere „minţile” românilor, cel mai adesea derulând campanii ample de recrutare, în special în rândul medicilor, inginerilor şi programatorilor IT. Asta şi pentru că, dincolo de inteligenţă, românii mai au un atu pe care străinii îl caută atunci când fac angajări: capacitatea mare, dezvoltată în secole, de adaptare la mediu.
Cuvântul „ospitalier” vine din limba franceză şi se referă la un individ „care primeşte bucuros oaspeţi; care este amabil, primitor” sau la o casă, un oraş, o ţară în care eşti bine primit, în care te simţi bine; care oferă „ospitalitate”.
Românii sunt ospitalieri când primesc oaspeţi acasă, iar această trăsătură este relevată ca una dintre valorile şi reperele vieţii rurale şi mai puţin ca una ale mediului urban. Iar în contextul în care România este ţara cu cea mai mare comunitate rurală a Europei, am putea spune că suntem un popor extrem de ospitalier, dar doar la nivelul contactelor individuale şi ale familiei. Românii nu se pot servi deocamdată de ospitalitatea lor pentru a face afaceri – aşa cum fac portughezii, elveţienii, spaniolii, indienii sau suedezii, cetăţeni consideraţi de către mai multe clasamente cei mai primitori din lume.
Tourism Review plasează România în topul celor mai ieftine zece ţări din Europa (alături de Bulgaria, Macedonia, Albania şi Polonia), apreciind că ţara noastră este un loc frumos de pelerinaj, „unde poţi dormi ieftin în casele oamenilor, care îţi dau mâncare organică la preţ redus şi te lasă să bei cât poţi apă proaspătă din fântână şi se bucură că îţi place vinul lor făcut în casă”. Dezvoltarea ospitalităţii ca industrie înseamnă tocmai extrapolarea ospitalităţii românilor, deoarece aceștia au capacitatea de a se comporta normal, de a comunica fluent şi de a dezvolta şi menţine relaţii umane. Ospitalitatea ca industrie nu s-a dezvoltat însă chiar atât de bine în România şi din cauza faptului că ţara nu a atras tradiţional decât puţini turişti străini, iar turismul intern şi-a pierdut din avânt mai ales odată cu boom-ul economic, care a trimis românii în concediu în străinătate.
Fetele din România au grijă de felul în care arată, uneori cu prea multă atenţie. Încă de tinere, sunt preocupate de aspectul fizic şi merg în saloane de înfrumuseţare. Totuşi, românii se află pe penultimul loc într-un studiu realizat în 13 ţări din Europa de Sud-Est în funcţie de câţi bani sunt cheltuiţi anual pe produse cosmetice şi de îngrijire personală. Astfel, româncele alocă 32 de euro anual pentru cosmetice, adică mai puţin de trei euro pe lună, potrivit unor date furnizate de compania L’Oréal.
România a fost, la un moment dat, cel mai mare croitor al Europei. Era anul 2004, iar textiliştii români produceau haine în lohn pentru aproape toate mărcile celebre din Europa. Nimeni nu era surprins atunci când pe un costum Armani, Versace sau Hugo Boss scria „made in Romania”. Din 2005 însă, exporturile de textile au început să scadă, iar astăzi România este mai degrabă „croitoraşul cel viteaz” al Europei, care se străduieşte să rămână competitiv, deşi a fost de mult devansat de alte ţări în care se produce mai ieftin şi care nu au fost atât de lovite de criză. Eforturile pe care le fac producătorii locali pentru a recupera terenul pierdut par a fi „vânare de vânt”, în condiţiile în care supraimpozitarea şi fluctuaţiile cursului valutar reprezintă două piedici uriaşe, din acest punct de vedere.
A fost o perioadă în care România a fost un croitor pentru Europa, însă acum nu mai este cazul. După cum vedem, tendinţa care se conturează din ce în ce mai puternic arată că pentru Europa şi pentru tot restul lumii, croitori sunt şi vor fi ţările cu foarte mulţi locuitori, precum China, pentru că au forţă de muncă ieftină, şi ţările care sunt producătoare de bumbac şi care, implicit, au ţesături mult mai ieftine decât noi.
Da, istoria ne arată că avem o evidentă neputinţă de adaptare la lucrurile cu adevărat majore şi că de-a lungul veacurilor ne-am tot complăcut în minimalism, de foarte puţine ori am avut forţa să luăm taurul de coarne şi să ne impunem în faţa lumii. Ca excepţie de la regulă e bine să amintim de Marea Unire de la 1918, când oamenii politici ai vremii au făcut mari eforturi pentru ca toţi să trăim între aceleaşi hotare.
Autor: Kasandra Kalmann Năsăudean – CEO / Occidentul Românesc