Campania „Cu un capac de plastic poți salva o viață!”

234

87

Alexandra Bianca Beretci s-a născut în anul 2000. Un copil normal de 4 kg şi scor APGAR 9.  La două luni au apărut primele crize tonico-clonice, şi implicit primele investigaţii, iar la patru luni în urma unei encefalograme, un renumit neurolog pediatru din Cluj a diagnosticat-o cu Sindrom West şi a recomandat pentru Alexandra un tratament de specialitate care din păcate nu a reuşit să-i stopeze convulsiile.

Părinţii fetiței s-au decis să o aducă în Spania în martie 2002, unde muncea tatăl acesteia, în scopul de a căuta o soluţie pentru gravele probleme de sănătate ale Alexandrei. În ciuda tratamentelor şi a exerciţiilor pentru stimularea musculaturii efectuate la o şcoală specială, crizele au continuat, Alexandra devenind spastică, fapt pentru care tendoanele ei au început să se scurteze, mâinile şi picioarele să i se încleşteze, iar la ochi i-a apărut strabismul.

Disperați, părinții au reușit să o interneze pentru investigații în Rusia, la Tula, unde Alexandrei i s-a efectuat o operaţie de fibrotomie. Efectele s-au văzut imediat. Strabismul a început să dispară, iar mâinile şi picioarele au deveni mult mai flexibile, însă cu trecerea anilor spasticitatea a revenit şi i s-au luxat amândouă şoldurile, motiv pentru care a suferit în ianuarie 2008 o operaţie la şolduri. În paralel, părinții au trimis dosarul fetiței în China pentru un implant de celule stem, care promitea rezultate foarte bune la pacienții cu această boală. Primul implant de celule stem a fost realizat în octombrie 2008 în China, iar în 2009, intervenţia a fost repetată. Alexandra a început să fie mai atentă, să conștientize ce se întâmplă în jurul ei, să își miște mâinile, picioarele, să râdă, etc.

Deși sunt lucruri care pentru mulți nu reprezintă mare lucru, pentru părinții Alexandrei aceste progrese au fost un adevărat triumf. Pentru a o ajuta în evoluție, Alexandra ar trebui să facă aceste implanturi anual, dar părinții nu au posibilitatea financiară de a susține costurile tratamentului.  O firmă de reciclare din Spania s-a arătat dispusă să valorifice capace de plastic, însă cantitatea necesară pentru a acoperi costurile operației este enormă… aproape o sută de tone de capace. Părinții fetiței nu s-au lăsat descurajați, mai ales că toată Spania a fost receptivă la această campanie. Cu ajutorul românilor, și nu numai, îi putem ajuta să strângă cantitatea rămasă necesară pentru a acoperi costurile următoarei intervenții.

Frăție

În parohia „Sfântul Cuvios Atanasie Atonitul” din Leganés, provincia Madrid, părintele Alin Lucian Apahidean a inițiat organizarea coletei de capace din plastic pentru Alexandra.

În duh de frățietate cu această parohie, Daniel Șimon părintele parohiei ortodoxe române “Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Lleida, a organizat o altă colectă de capace pentru Alexandra Bianca Beretci, fetița de 12 ani care trece printr-o grea încercare fizică.

Colecta va continua, de aceea vă rugăm să păstrați capacele de plastic de la orice produs (sucuri, cutii de lapte, deodorante, cutii de margarină, unt, creme, capace de iaurt etc.) și să le duceți la biserica „Sfântul Cuvios Atanasie Atonitul” din Leganés provincia Madrid, biserica “Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Lleida și în oricare alt loc unde auziți că se organizează astfel de colecte.

Organizați puncte de colectare a capacelor în toată Spania!

Deși pare un gest neînsemnat, fiecare capac reciclat e un pas înainte spre vindecarea Alexandrei.

Adună şi tu! Și tu, și tu!

Redacția Occidentul Românesc