Asistență pe probleme de muncă și sociale în cadrul Consulatului itinerant în Insulele Canare
Ambasada României la Madrid anunță că, în cadrul consulatului itinerant în Insulele Canare, care se desfășoară în perioada 10 – 15 octombrie a.c., va participa și atașatul pe probleme de muncă și sociale din cadrul Ambasadei, alături de echipa Secției Consulare.
Conform sursei citate, vor fi organizate reuniuni de informare pe teme de muncă și securitate socială și pe teme consulare, conform următorului program:
TENERIFE
Duminică, 10 octombrie:
17.00 – 19.00: reuniune informativă dedicată comunității, la sediul consulatului itinerant – ESCUELA DE SEGURIDAD Y CONVIVENCIA – AULA 7, Calle Beneharo s/n, Las Nieves Tenerife.
Marți, 12 octombrie:
11.00 – 12.30: reuniune informativă dedicată comunității, la sediul consulatului itinerant – ESCUELA DE SEGURIDAD Y CONVIVENCIA – AULA 7, Calle Beneharo s/n, Las Nieves Tenerife.
GRAN CANARIA
Miercuri, 13 octombrie:
16.30 – 18.30: reuniune informativă dedicată comunității – la sediul Consulatului onorific al României în Insulele Canare – Calle Alférez Quintana Suarez, nr. 18, Telde, Las Palmas.
În cadrul acestor reuniuni vi se vor oferi informații utile și aveți ocazia de a vi se răspunde direct la întrebări și de a primi îndrumare cu privire la situații cu care vă confruntați.
Pentru a asista la reuniuni nu este nevoie de programare. Se vor respecta măsurile de siguranță sanitară în vigoare.