Ana Patricia Botín, cea mai puternică femeie din sectorul bancar european

183

Ana-Patricia-Botin.gif2_

Comitetul de conducere al Santander, a doua mare bancă din Europa după capitalizarea bursieră, a numit-o miercuri, 10 septembrie, pe Ana Patricia Botín, în vârstă de 53 de ani, în fruntea băncii spaniole, succedându-i tatălui ei, Emilio Botín.

Până acum, Ana Patricia Botín a deținut funcția de director general al subsidiarei Santander din Marea Britanie și este reprezentantul celei de-a patra generații din familie care preia conducerea instituției. Ana Patricia Botín a studiat în Elveția, SUA și în Marea Britanie, vorbește cinci limbi străine și a lucrat inițial la J.P. Morgan, devenind vicepreședinte la 24 de ani.

Ana Patricia Botín este deja unul dintre cei mai respectați bancheri din lume. Experiența sa, capacitățile solide de conducere și judecată vor continua să definească Santander ca una dintre cele mai importante instituții financiare globale”, a afirmat șeful Goldman Sachs Group, Lloyd Blankfein.

Emilio Botín, un descendent al unei dinastii bancare care a transformat Santander dintr-o bancă regională într-un gigant internațional, a decedat pe 9 septembrie 2014, în urma unui atac de cord, la vârsta de 79 de ani.

Activele Santander, cea mai mare bancă din zona euro, se ridică la 1.200 miliarde de euro (1.600 miliarde de dolari), iar operațiunile de creditare se desfășoară pe diverse piețe — Marea Britanie, Brazilia, SUA, Polonia, dar și Spania.

Miercuri, la închiderea ședinței bursei de la Madrid, acțiunile Santander înregistrau un declin de 0,7%, la 7,70 euro, evaluând banca la aproximativ 92,3 miliarde de euro.