Alegeri parlamentare 2020 – BEC a anunțat primele rezultate oficiale parțiale

Rezultatele oficiale parţiale de la BEC pentru alegerile parlamentare de duminică relevă că PSD se menţine pe primul loc atât la Camera deputaţilor, cât şi la Senat, fiind urmat de PNL şi USR-Plus.

PSD a câştigat alegerile parlamentare cu 30,17% dintre voturile exprimate pentru Senat şi 29,79% pentru Camera Deputaţilor, urmat de PNL, care a obţinut 25,36% la Senat şi 25,01% la Camera Deputaţilor, a anunţat, luni, Biroul Electoral Central, după centralizarea proceselor verbale din 84,91% dintre secţiile de votare.

Pe locul al treilea se situează Alianţa USR PLUS, care a obţinut 15,29% la Senat şi 14,85% la Camera Deputaţilor.

Partidul pentru Unirea Românilor (AUR) are 8,50% voturi la Senat şi 8,16% la Camera Deputaţilor, iar UDMR a obţinut 6,82% la Senat şi 6,64% la Camera Deputaţilor.

Până la ora 16,00 au fost centralizate la nivelul birourilor electorale de circumscripţie judeţeană procesele verbale din 16.603 secţii de votare, reprezentând 84,91 % din totalul de 19.553 de secţii de votare.

Situaţia voturilor exprimate pentru primii 10 competitori electorali este următoarea: 

Camera Deputaţilor:

  • PSD – (1.487.314 voturi) – 29,79%
  • PNL – (1.248.618 voturi) – 25,01%
  • USR – PLUS – (741.501 voturi) – 14,85%
  • AUR – (407.652 voturi) – 8,16%
  • UDMR – (331.691 voturi) – 6,64%
  • PMP – (233.886 voturi) – 4,68%
  • Pro România – (210.578 voturi) – 4,22%
  • PER – (52.986 voturi) – 1,06%
  • PPU-SL – (49.960) – 1,00%
  • PRM – (27.204 voturi) – 0,54%

Senat:

  • PSD – (1.508.269 voturi) – 30,17%
  • PNL – (1.267.624 voturi) – 25,36%
  • USR – PLUS – (764.104 voturi) – 15,29%
  • AUR – (424.892 voturi) – 8,50%
  • UDMR – (340.660 voturi) – 6,82%
  • PMP – (239.005 voturi) – 4,78%
  • Pro România – (211.017 voturi) – 4,22%
  • PER – (61.666 voturi) – 1,23%
  • PPU-SL – (58.263) – 1,17%
  • PRM – (31.117 voturi) – 0,62%