Doliu în lumea cinematografiei româneşti: A încetat din viață Mircea Albulescu – Un actor inegalabil

mircea albulescu

Îndrăgitul actor Mircea Albulescu a încetat din viaţă, vineri, 8 aprilie 2016, în cursul dimineţii, la Spitalul Floreasca din Bucureşti, la vârsta de 81 de ani. Acesta era suferind de probleme cardiace, iar în urmă cu apoape doi ani a suferit o triplă operaţie de bypass la inimă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Floreasca din Capitală, Mircea Albulescu fusese internat ieri de urgenţă cu probleme cardiace. Absolvent al celebrei Promoţii de aur 1956 a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Ion Luca Caragiale din Bucureşti, la clasa profesoarei Aura Buzescu, Mircea Albulescu a fost actor de teatru, film, Radio şi Televiziune. Prezenţa lui Mircea Albulescu la Teatrul Naţional Radiofonic este una cu totul excepţională: a interpretat sutele de roluri pe care marele actor le-a întruchipat în faţa microfonului şi a semnat numeroase adaptări şi dramatizări pentru Radio. Trebuie menţionat, de asemenea, că teza de doctorat a lui Mircea Albulescu are ca temă: „Teatrul radiofonic – convertibilitatea mijloacelor de expresie actoricească în procesul creaţiei”, informează agenția Rador.

Răzvan Moceanu: Mircea Albu este un artist inegalabil!
Mircea Albulescu, pe numele real Iorgu Constantin V. Albulescu, s-a născut la 4 octombrie 1934, la București. În cartea de identitate numele său era Iorgu Albulescu – ales de tatăl său, Vasile Albulescu – dirijor de orchestră militară, în certificatul de naștere era Constantin Albulescu – numele nașului, iar în viața de zi cu zi era Mircea Albulescu – numele ales de mama sa, Olga Tempinski.

A urmat școala primară la Liceul „Sfântul Andrei”, unde la acea vreme predau călugări din Germania și se învăța intens limba germană, apoi a activat ca artist-amator la Ateneul Popular şi figurant în Corpul de ansamblu al câtorva teatre din București. În anul 1950 a fost angajat la Teatrul Național București, iar doi ani mai târziu a absolvit Școala Medie de Arhitectură devenind Conductor Arhitect.

În anul 1956 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București la clasa profesoarei Aura Buzescu.

În acelaşi an s-a căsătorit, după ce în prealabil îşi cunoscuse „aleasa” la un ceai, a plăcut-o apoi a „furat-o” de lângă băiatul cu care se întâlnea în acea vreme. În urma căsniciei de peste 50 ani, a rezultat un fiu, Matei, însă, din păcate, şi soția sa a plecat dintre noi în anul 2007, în urma unei boli incurabile.

A jucat în sute de piese pe scenele Teatrului Municipal (Bulandra) din București (1956 – 1964) unde a fost adus chiar de doamna Bulandra, Teatrului de Comedie (1965 – 1974) și Teatrului Național din București (din anul 1974).

Dintre piesele de la Bulandra, amintim rolul Lopahin – „Livada de vişini” de A.P. Cehov, regia Marietta Sadova, Ionel – „Take, Ianke şi Cadâr” de Victor Ioan Popa, regia Nicolae Alexandru Toscani, Prefectul – „Mamouret” de Jean Sarment, regia George Teodorescu, Happy Loman – „Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, regia Dinu Negreanu, 1959, Baltazar – „Comedia erorilor” de William Shakespeare, regia Lucian Giurchescu, 1963.

La Teatrul de Comedie l-am urmărit în rolurile Ligurio – „Mandragora” de Niccolo Machiavelli, regia Dinu Cernescu şi Mircea Albulescu, 1970, Buffalo Bill – „Buffalo Bill şi indienii” de Arthur Lee Kopit, regia Lucian Giurchescu, 1973, Achile – „Troilus şi Cresida” de William Shakespeare, regia David Esrig, sau în „Întâlniri” de Horia Lovinescu, regia Mircea Albulescu, 1972.

La Teatrul Naţional a avut zeci şi zeci de roluri care au dat viaţă unor piese de succes: Cherea – „Caligula” de Albert Camus, regia Horea Popescu, 1981, Agamemnon – ”Ifigenia” de Mircea Eliade, regia Ion Cojar, 1981, Şerban Sineşti – „Jocul ielelor” de Camil Petrescu, regia Sanda Manu, 1986, Serghei Jeleznov – ”Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1988, Bernardo Guy – „Numele trandafirului” de Umberto Eco, regia Grigore Gonţa, 1998, Satin – „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1998, Farfuridi – „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, regia Alexandru Tocilescu, 1999, Alexei Karenin – „Anna Karenina” de Helen Edmundson după Lev Tolstoi, regia Alice Barb, 2003, Firs, bătrân lacheu – „Livada de vişini” de A.P. Cehov, regia Felix Alexa, 2010, sau Profesorul – „Vizita bătrânei doamne” de Friedrich Dürrenmatt, regia Alexander Morfov, 2011.

A mai avut colaborări cu Teatrul Metropolis, Bucureşti (rolul Mitică – „Trilogia răului” după Belu Zilber, regia Mihai Mănuţiu, 2006 şi Maurizio – „Bădăranii” de Carlo Goldoni, regia Dan Tudor, 2013), cu Teatrul Toma Caragiu, Ploieşti (rolul Nicolas d`Eu – „Victimele datoriei” de Eugene Ionesco, regia Mircea Albulescu), Teatrul Mic, Bucureşti (rolul Doctorul Dorn – „Pescăruşul” de A.P. Cehov, regia Cătălina Buzoianu, 1993), Teatrul Act, Bucureşti (rolul colonelului Zwygart – „Ambasadorul” de Thomas Hurlimann, regia Theo Herghelegiu), Teatrul Odeon, Bucureşti (rolul Nil – „Echipa de zgomote” de Fănuş Neagu, regia Alexa Visarion, 1980 şi rolul lui Jossey – „Fraţii” de Sebastian Barry, regia Alexandru Dabija) şi cu Teatrul Constantin Nottara, Bucureşti (rolul Mailat – „Sângele” de Horia Lovinescu, regia George Rafael, Kiss – „Unde-i revolverul?” de Görgey Gábor, regia Mircea Cornişteanu şi rolul Luca Arbore – „Viforul” de Barbu Ştefănescu Delavrancea, regia Alexandru Darie).

Albulescu spunea că rolul cel mai drag sufletului său era cel din piesa “Danton” de Camil Petrescu, regia Horea Popescu. După premiera piesei din anul 1974 de pe scena Teatrului Național din București, Dinu Săraru a scris: “Mircea Albulescu – în Danton – o creație unică, ilustrând dezlănțuirea unui talent unic. Un moment de referință în teatrul românesc modern”.

Mircea Albulescu a jucat în foarte multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu şi Mircea Veroiu. În regia primului, Albulescu a jucat roluri în Dacii – 1967, Mihai Viteazul – 1970, Zile Fierbinți – 1975, Revanșa – 1978, Pentru Patrie – 1978, Nea Mărin Miliardar – 1979, Mihail, câine de circ – 1979, Capcana Mercenarilor – 1980, Wilhelm Cuceritorul – 1982, Viraj periculos – 1983, Ziua Z – 1985 şi Noi, cei din linia întâi – 1986.

mircea albulescuDintre filmele lui Mircea Veroiu, cel despre care Albulescu spune că ajunsese să adapteze rolurile pentru a se potrivi mai bine actorului, a jucat în Somnul Insulei – 1994, Semnul șarpelui – 1981, Mania – 1977, Șapte zile – 1973, Scrisorile prietenului – 1997, Dincolo de pod – 1976, Artista, dolarii și ardelenii – 1980 şi Craii de Curtea Veche – 1995.

A avut alte colaborări în cinema în filme regizate de: Francis Ford Coppola (Youth Without Youth, 2007), Radu Gabrea (Prea mic pentru un război atât de mare, 1970, Dincolo de Nisipuri, 1973, Rosenemil, 1993), Manole Marcus (Actorul și sălbaticii, 1975), Mircea Daneliuc (Cursa, 1975, Ediție Specială, 1980), Alexa Visarion (Înghițitorul de săbii, 1981), Nicolae Mărgineanu (Flăcări pe comori, 1987, Un om în Loden, 1979,), Nicolae Breban (Printre colinele verzi, 1971), Dinu Tănase (La capătul liniei, 1982), Mircea Drăgan (Columna, 1968, Brațele Afroditei, 1978), Mircea Moldovan (Totul se plătește, 1986, Andrei Blaier (Momentul adevărului, 1989).

Puţină lume ştie că Mircea Albulescu a fost şi un sensibil poet, fiind autorul a nu mai puţin de şapte volume de versuri: în 1994 – „Pajura Singurătaţii”, Editura RAI, apoi „Vizite”, Editura Cartea Românească, 1985, „Bilete de favoare”, Editura RAI, 1996, „Baraka”, Editura Eminescu, 1999, „Bazar sentimental”, Editura Cartea Românească, 2000, „Fluture în lesă de aur”, Editura CNI Coresi, 2002 şi „Clanţe”, Editura CNI Coresi, 2005.

În perioada 1985 – 2005, a fost profesor la Universitatea de Teatru și Film din București, printre studenții săi numărându-se Adrian Titieni, Irina Movilă, Florin Piersic jr., Elvira Deatcu, Manuela Hărăbor și Dragoș Bucur.

În perioada 30 decembrie 1992 – 4 aprilie 1994, Mircea Albulescu a fost secretar de stat în Ministerul Culturii.

A fost distins cu numeroase premii şi distincţii, între care „Ordinul Meritul Cultural” şi „Ordinul Serviciul Credincios” în grad de Comandor, iar din anul 2002 este Societar de Onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti.

În anul 2003 a obţinut Premiul Național pentru întreaga activitate artistică, acordat de Ministerul Culturii și Cultelor, în anul 2005 a obţinut Premiul pentru întreaga activitate, primit la Gala Premiilor UNITER, iar în anul 2006 a fost distins cu Premiul Academiei Române 2004 pentru cei 50 de ani de „creație interpretativă în arta teatrală și cinematografică”.

albulescu cursaA fost, de asemenea, membru al Uniunii Ziariștilor și, din anul 2004, doctor în arte al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică cu teza de doctorat „Teatrul radiofonic – convertibilitatea mijloacelor de expresie actoricească în procesul creaţiei”.

Din anul 2011 are o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului.

Actorul avea și un nepot, Vladimir, de dragul căruia, la 75 de ani a învățat limba engleză și să lucreze pe calculator.

Criticul Costin Tuchilă, realizator în cadrul Redacţiei Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune, spunea despre Mircea Albulescu: „Actor de rară intelectualitate, care studiază atent, chiar meticulos, dimensiunile psihologice ale personajului, Mircea Albulescu este înzestrat cu acea ştiinţă a compoziţiei scenice care nu se află la îndemâna tuturor. Ştie când trebuie să strălucească dar mai ales ştie când, într-o scenă, trebuie să treacă pe plan secund pentru a-şi valorifica partenerul sau pentru a nu ieşi câtuşi de puţin din convenţia teatrală. Dar calităţile intelectuale şi tehnica de maestru nu devin niciodată obstacole pentru autenticitatea trăirii, pentru acel fapt irepetabil care conferă atât de mult farmec teatrului. Dacă nu e un actor „de instinct”, la care predispoziţia naturală să primeze, nu se poate spune că Mircea Albulescu este excesiv în elaborare, prea studiat în compoziţie. Dimpotrivă – şi tocmai cultivarea acestui echilibru între spontaneitate, fantezia de moment şi lucrul minuţios al fiecărei nuanţe stilistice e de natură să încânte în jocul său. De multe ori ai impresia că vulcanul va erupe; observi însă cu câtă abilitate a fost condus totul de un artist care ştie dinainte unde trebuie să ajungă.”

Citește și