Psihologia de buzunar (cu dinți): „Efectul Tetris și sporul existenței”, de Ciprian Pădure (5)

E panică mare în regatul bugetar. Birourile se cutremură, grupurile de WhatsApp fierb, iar cafelele îngheață în aparate. Guvernul s-a apucat să scuture sacrosancta listă a sporurilor, acele bonusuri care, de atâta vreme, păreau mai vechi decât Constituția, mai sfinte decât Biblia și mai greu de scos decât nepotul din cabinet.

Desigur, ar fi prea simplu, și, să fim corecți, profund incorect să-i demonizăm pe toți bugetarii. Fără un corp de funcționari bine pregătiți, competenți și corect remunerați, un stat modern se prăbușește cu viteza cu care se pronunță cuvintele pile, cunoștințe și relații. Problema e că, pe lângă profesioniștii autentici, aparatul bugetar trage după sine o trenă atât de lungă de paraziți, încât ai impresia că asiști la o nuntă fără sfârșit, unde mireasa e banul public, iar invitații nepoftiți sunt rudele de partid, cumetriile de cancelarie și rubedeniile bine mufate la buget.

Un angajat serios la stat, raritate tot mai mare, duce în spate, pe tăcute, cel puţin trei colegi a căror singură performanţă notabilă e încasarea lunară a salariului şi, bineînţeles, a sporurilor. Sporul de stat degeaba. Sporul de stres psihologic generat de trezitul de dimineaţă. Sporul de condiţii vătămătoare provocate de tonul telefonului care sună prea tare. Lista e lungă şi, din păcate, mai creativă decât orice strategie naţională.

Cel mai fascinant este că, de ani de zile, nimeni nu şi-a pus serios problema acestui balet al sporurilor. Era o înţelegere tacită: noi, cetăţenii plătitori de taxe, ne prefacem că nu vedem, iar ei se prefac că muncesc. Până azi. Când, sub semnătura guvernului Bolojan, a apărut prima fisură în acest decor de carton: plafonarea sporului pentru condiţii vătămătoare. Impact? O economie de 1,35 miliarde de lei. Dintr-un singur spor.

Bolojan le-a stricat feng shui-ul. Dintr-un foc, s-au evaporat miliarde din buzunarele „cunoștințelor”, „pilelor” și altor rude instituționale. Când tai din sporuri, nu atingi doar salariul, ci întreg sistemul de relații și complicități care ține administrația pe linia de plutire. Sau, mai corect spus, pe fundul lacului.

Asta e, însă, doar vârful icebergului. Sub apă, stă îngropat jaful monumental orchestrat de guvernarea PSD-PNL condusă de domnul Marcel Ciolacu, cel care, în aburii visului său dinastic, a „investit” 16 miliarde de euro în clientele, pile și rubedenii din aparatul de stat. Într-un singur an electoral! Bani furaţi cu delicateţea unui elefant într-un magazin de porţelanuri, aruncaţi în buzunarele celor care „se cunoşteau între ei” şi se considerau născuţi să se înfrupte din bugetul public.

Culmea, tragedia nu e doar la ghişeu. E sus, la vârful piramidei, unde s-au confundat demult competenţa cu carnetul de partid şi loialitatea faţă de stat cu loialitatea faţă de prietenii de la cafenea.

Acum, când realitatea ne izbește frontal, toată această construcție de impostură se clatină. Panica e firească. Jocul de Tetris s-a terminat. Cafeaua nu mai curge la dozator. Iar din lista de sporuri pare să lipsească doar unul: sporul de simplă existenţă. Căci, până acum, doar faptul că „existai” în schema bugetară îţi aducea o leafă sigură, un spor justificabil prin orice, o linişte asigurată pe banii altora.

Asta avem de reparat. În condiţii normale, poate am fi închis ochii şi am fi lăsat totul să curgă. Dar nu mai suntem în condiţii normale. Când prăpastia e atât de aproape, fiecare leu contează. Şi fiecare impostor dat afară din aparatul bugetar e o gură de aer pentru ţară.

Până una alta, sporul de existenţă a fost, în sfârşit, pus sub semnul întrebării. Iar cei care au confundat administraţia publică cu o moştenire de familie, ar face bine să înveţe că, dincolo de relaţii şi pile, mai există ceva: realitatea. Şi realitatea, cum bine ştim, are dinţi.

Autor: Ciprian Pădure (Anglia) – Redactor la Occidentul Românesc

Nota Redacției: Textul de mai sus este un pamflet. O formă literară ascuțită, dar legitimă, care îmbracă ironia în haine de gală și adresează întrebări incomode cu zâmbetul pe buze. Nu este o anchetă, nici o biografie, ci o reacție culturală și civică la un fenomen recurent. Orice asemănare cu realitatea este intenționată, dar tratată în registru satiric. Pamfletul se încadrează în sfera opiniei protejate de libertatea de exprimare.