Vizita de lucru în Republica Serbia a delegației DRP, în perioada 10 -12 decembrie 2022

13

În perioada 10 – 12 decembrie 2022, o delegație a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP) condusă de către secretarul de stat Gheorghe Cârciu, a efectuat o vizită de lucru în Serbia, cu scopul de a consolida legăturile cu asociațiile românești și a identifica soluții în contextul problemelor specifice cu care comunitatea de români din această zonă se confruntă în păstrarea identității. Delegația a fost însoțită de E.S. Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Serbia, Silvia Davidoiu.

Prima parte a programului a vizat întâlnirea cu Preasfințitul Ieronim Sinaitul, Episcop al Episcopiei Dacia Felix. Eparhie a Bisericii Ortodoxe, cu sediul la Vârșeț, aceasta își dedică activitatea comunității ortodoxe românești din Serbia, unde un număr considerabil de români participă duminica la Sfânta Liturghie, păstrându-se unită comunitatea prin credință.

În continuarea vizitei de lucru, delegația DRP a efectuat o vizită la Școala Generală „Zarko Zrenjanin” din Satu Nou, unde a fost întâmpinată de către elevii români din această unitate educațională. Școala cu predare în limba română, beneficiară a sprijinului Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, prin donații de materiale auxiliare (laptop-uri, retroproiectoare, table, etc.), susține cursurile pentru copiii din această zonă și păstrează în rândul celor mici identitatea noastră românească.

În a doua parte a programului, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni a dorit să viziteze sediul din Pancevo a Casei de Presă și Editură „Libertatea”, care celebrează luna aceasta 75 de ani de beletristică în limba română. Demnitarul român a felicitat echipa redacțională, care a consolidat, prin implicarea sa, de-a lungul timpului, limba română în rândul comunității.

După vizita la ziarul „Libertatea”, delegația a participat la întâlnirea cu reprezentanții din fosta și viitoarea structură a Consiliului Național al Minorității Române din Voivodina și Serbia de Est și cu alți reprezentanți ai mediului asociativ și cultural din zonă. Discuțiile s-au axat pe problemele cu care se confruntă minoritatea română din Serbia, în timp ce delegația Departamentului a reamintit programele instituției prin care pot aduce sprijin românilor de aici, precum și încheierea de parteneriate

„Rolul și obiectivul DRP este de a susține toți românii, indiferent unde aleg să trăiască. Avem programe de finanțare nerambursabilă și granturi care pot întări realizarea proiectelor de aici, așteptăm un număr mare de copii prin programul Taberelor ARC să își cunoască țara și să își consolideze legătura cu cei de acasă!” , a declarat secretarul de stat Gheorghe Cârciu.

”Cel mai de preț element identitar pentru poporul nostru este limba română! Trăim românește, oriunde am locui! Continuați să vorbiți și să simțiți românește, oriunde vă aflați în lume, pentru că Europa este casa noastră și aceasta are nevoie de o Românie puternică!”, a afirmat secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, la declarațiile solicitate de către reprezentanții presei de limba română, RTV și ziarul „Libertatea”, prezenți la întâlnirea cu mediul asociativ românesc.

Delegația Departamentului pentru Românii de Pretutindeni a continuat vizita de lucru în Republica Serbia participând la o întâlnire cu cadrele didactice și reprezentanți ai mediului asociativ din Serbia de Răsărit, urmată de o întrevedere cu reprezentanți ai catedrelor de limba română ale Universității Belgrad și Universității Novi Sad, unele dintre cele mai vechi instituții de învățământ superior de stat din Serbia. Cele două catedre de limba română asigură cursuri pentru învățământul universitar (facultate), precum și post universitar (masterat și doctorat), cu specializări la Facultatea de Filologie și Facultatea de Filozofie.

Discuțiile din cadrul celor două întâlniri au vizat mijloacele prin care Departamentul poate răspunde nevoilor minorității române din Serbia, în conservarea și manifestarea liberă a identității naționale, mai cu seamă în planul învățământului în limba română.

Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a subliniat nevoia unor acțiuni multianuale, pentru o mai bună implementare a proiectelor din zona de educație, menite să stimuleze însușirea patrimoniului lingvistic de către tinerele generații de români din acest stat. Oficialul român a reiterat importanța acordată de statul român tuturor românilor din afara granițelor țării și a amintit, concret, proiectul DRP prin care, în ultimii doi ani au fost donate echipamente educaționale elevilor și studenților din Serbia din 32 de unități de învățământ.

Comunicat și imagini: Departamentul pentru Românii de Pretutindeni