Valeria Moroșan: Doar … Dumnezeu

2 [640x480]

Doar … Dumnezeu

de Valeria Moroșan

Când adevărul sacru cu biciul plumbuit

Azi paște herghelia minciunilor sfruntate,

Iar hrăpărețe molii blestemu-au împlinit

Din pavăza dreptății rozând cu voluptate.

 

Credința se fălește în lungile veșminte

Cu-n deget lung țintește din ‘naltele amvoane,

Toți regii lumii noastre meșteșugesc cuvinte

Și-aruncă nada morții, răscumpărând coroane.

 

Știința se îngâmfă privind biruitoare

Dar nu mai dăruiește lumina așteptată,

Cu ploaie de cuvinte și teorii bizare

Ne rătăcește mintea și calea cea curată.

 

Iubirea se grăbește și ca o vâlvătaie

Se mistuie-ntr-o clipă, redevenind cenușă,

Destine zbuciumate râzând se întretaie

Intrând înlănțuite pe-a rătăcirii ușă.

 

Lumina fericirii pe toți ne ispitește

Dar ca un clovn se-mbracă ducându-ne-n eroare,

Ne-aruncă-n competiții și se scălâmbăiește

Cu fața-i chinuită de vampa-nșelătoare,

 

Când visele, de-a valma se fură mișelește

Cu fețe adormite ne-ntâmpină copiii,

Privindu-ne-ntr-o doară cu-n rece ochi de pește

Doar Dumnezeu mai poate ca să-și mai ierte fiii.