Valencia: Români și spanioli, solidari cu familiile victimelor de la club Colectiv din București

IMG-20151107-WA0004 [640x480]

La inițiativa tinerei studente Luminița Patraș, vineri seara, 06 noiembrie, în fața primăriei din Valencia s-au adunat peste 150 de români, adulți și copii, pentru a aprinde câte o lumânare în memoria tinerilor care au decedat în urma incendiului de la club Colectiv din București.

Grupului de români li s-au alăturat și spanioli, tineri și adulți, care, s-au rugat în liniște împreună cu românii, au aprins câte o lumânare și au depus flori.

IMG-20151107-WA0006 [640x480]

Majoritatea dintre cei prezenți au scris mesaje de condoleanțe și de încurajare pentru familiile tinerilor plecați la îngeri, într-un jurnal pe care Luminița Patraș îl va trimite în România.

Printre participanți s-a remarcat și prezența preotului Daniel Toadere de la Biserica Ortodoxă din Valencia, care, s-a rugat alături de cei prezenți și a aprins o lumânare în memoria celor care și-au pierdut viața în dezastrul de la Colectiv.

IMG-20151107-WA0005 [640x480]

Prezența celor peste 150 de români la Valencia a fost autorizată și, nu s-a semnalat nici un fel de incident în tipul acțiunii. Români și spanioli, și-au exprimat doar solidaritatea și respectul pentru prietenii și familiile celor care au decedat în urma tragicului accident de la club Colectiv.

Transmite: Anca Mariana Lovaszi – Valencia