Un premiu pentru Vavila Popovici -„Poezia – un sâmbure în sufletul meu”

„… tăcerea lui Octombrie lasă să se audă muzica sufletului, a vieții noastre interioare. Ceasurile de tihnă ale acestei luni scot la lumină idei…“ – sunt sclipiri de gânduri consemnate de corespondenta externă a   ziarului nostru, doamna Vavila Popovici, în filele sale de jurnal, la 2 octombrie 2001. Exact peste 13 ani, la 2 octombrie, a   avut loc la sediul redacției „Argeșul” un eveniment cultural organizat în parteneriat cu Fundația literară „Liviu Rebreanu”, în semn de prețuire pentru scriitoarea stabilită în Statele Unite ale Americii care a obținut, nu demult, un binemeritat premiu de poezie, în Italia, pentru volumul „Love story”.

Medalionul literar desfășurat în fața ceștilor de ceai a fost savurat de: Mihai Golescu, directorul ziarului „Argeșul”, Allora Albulescu Șerb, președinta fundației, și numeroși iubitori de cultură, printre ei numărându-se Mihail Ghițescu, Gheorghe Mohor, Renata Alexe, Vasile Ghițescu, Constantin Samoilă, Dorina Mihai Moise, Mihai Moise ș.a.

Așadar, săptămâna trecută, într-o după-amiază de toamnă, a fost conturat portretul literar al Vavilei Popovici, „un spirit deosebit” (Mihai Golescu), „o femeie stilată, în vinele căreia curge sânge albastru” (Mihail Ghițescu). Cu această ocazie au fost citite mai multe fragmente din creația autoarei premiate la nivel internațional, cuvintele-i cu meșteșug plutind peste oceanul recunoștinței ca frunzele-n văzduh.

Întâlnirea de suflet a fost încălzită de mesajele Vavilei Popovici, scriitoarea stabilită în America adresându-se pe cale electronică atât directorului nostru, cât și președintei fundației literare.

„Poezia a fost un sâmbure în sufletul meu care a cerut lumină pe parcursul vieții (…). Mulțumesc de pe acum celor care vor rezona cu versurile mele”, le-a scris prietenilor Vavila Popovici.

La întrunirea culturală derulată sub genericul „Să ne cunoaștem valorile contemporane” au participat și câțiva elevi ai școlii „Nicolae Simonide” Pitești, care frecventează atelierul de creație și interpretare coordonat de profesoara Allora Albulescu Șerp.

Participanții au venit la cenaclu cu un vraf de cărți purtând semnătura Vavilei Popovici, de la „File de jurnal”, „Fulgurații”, „Ultima piruetă”, „Singurătatea clipelor târzii”, „Dincolo de noapte”, „Piticul din ceașca de cafea”, „Îngerul scrie poemul”, până la „Insomniile unei veri”.

M. NEAGOE
(Săgetătorul Nr. 886, 7 octombrie 2014)

* * *

Scriitoarea în contemporaneitate

Se spune că nimeni nu este profet în țara lui. Poate că orice putere atribuită omului iscă controverse, naște erori, deoarece ochiul necruțător al semenilor este ațintit asupra fiecăruia dintre noi. De fapt, uneori binele și răul, fericirea și nefericirea, dreptatea și nedreptatea pot purcede din același izvor. Totuși, adevărul privitor la om rămâne, cel puțin ca speranță, ultima rațio a iubitorilor de înțelepciune.

Dar adevărul, această noțiune de frontieră între real și metafizic, rămâne îngerul de pază în lumea căutătorilor de sensuri, străjerul viteaz din conștiința drepților, speranța ultimă a celor doritori de mântuire, monstrul sacru al celor însetați de dreptate, îndreptătorul curioșilor, consolarea iubitorilor săi. Ce am mai putea spera în lipsa respectului pentru adevăr? Nu cumva o existență factice, o perspectivă de mediocritate neîncetată și fără leac, o sumedenie de defecte ale intelectului, tristețe, dezolare?    Dar iată că vestea bună este tocmai aceea că iubitorii de adevăr sunt printre noi, pe via sacra a drumului destinat al fiecăruia dintre noi.

Cine să ne tâlcuiască așadar dragostea pentru adevăr ce trăiește în orice suflet viu, dacă nu chiar întâlnirea providențială cu știința, arta sau religia ce preocupă pe unii dintre cei mai buni semeni ai noștri, care, prin ascultare, au câștigat îndrăzneală către Preasfântul, devenind apostoli ai eliberării de păcat prin credința pravoslavnică cu toate componentele ei: pocăință, post, rugăciune, milostenie, iertare, canon, viață duhovnicească.

Pentru că în lipsa acceptării deliberate a alfabetului acestei credințe milenare, cunoașterea scade, puterea corupe, ne-purtarea de grijă naște necaz sau nenorocire, boala slăbește tăria împotriva ispitelor, voința slăbește și mărturisirea de credință dispare, cufundând pe om în indiferentism, răceală, dezumanizare sub cele mai triste forme. Astfel, vederea însăși este sumară, lipsită de profunzime, viciată în cazul în care focul sacru al vieții duhovnicești este slăbit de pofte și patimi. Va trebui să înțelegem fiecare o dată pentru totdeauna că suntem câștigați dacă ne învingem pe noi înșine, avem dragoste unul pentru altul și luptăm fiecare în colțul nostru pentru o fărâmă de lumină pe care o dăruim, prin trăire și lucrare, semenilor noștri.

O astfel de conștiință prin lucrare artistică, intelectuală, morală, de restabilire a memoriei individuale în slujba celei colective, de un mare curaj duhovnicesc, este lucrarea de cugetare și frumos artistic frumos artistic purtând semnătura doamnei Vavila Popovici. O conștiință închinată grației, intimității chiar guvernate de o voință îmbunătățită, mereu atentă la vibrațiile de spiritualitate și rezistență morală din lumea contemporană. Lucidă și autentică, lucrarea de spirit veghetor a doamnei Vavila Popovici se înscrie în capitolul treziei perpetue, al rigorii intelectuale și al prestanței artistice și morale. Dimensiunea morală cu precădere a întregii creații a scriitoarei răzbate ca linia de forță și totodată semnul unei vocații autentice, urmate consecvent, cu deplină dedicație și încredere în forța transfiguratoare a valorilor umaniste.

Capabilă de a clădi o lume din experiențele sale astuțioase de cunoaștere, de a deduce din împrejurări chiar potrivnice arcanele unei vaste și profunde înțelepciuni, pasiunea sa distribuie cu măsura potrivită sarcinile sale de creație între dragostea de adevăr și dragostea de frumos, dragostea de bine în ansamblu luminând căile creației sale literare și ale instanței morale pe care o pune la lucru spre folosul tuturor celor ce o descoperă prin scrisul său. Doamna Vavila Popovici nu acceptă jumătățile de măsură, ci aspiră prin plurivalența sa la o formație integrală, deopotrivă artistică, intelectuală și morală. Merită să îi urmăm exemplul cu precădere în latura căutării de sine însăși și de adevăr, să nu neglijăm amploarea modelului pe care ni-l pune la dispoziție, denotând generozitate, viziune de ansamblu asupra vieții și problemelor ei, de vocație, destin, sănătate morală și integritate civică. Să ne bucurăm că o avem printre noi, să-i admirăm lupta, talentul și devotamentul unei arte închinate demnității umane sub toate fațetele ei, ca sursă unică a fericirii și a libertății autentice pe acest pământ.

Prof. Dorina Mihai MOISE
(Săgetătorul Nr. 886, 7 octombrie 2014)