Timișoara – Mica Vienă a României

Cu fațadele sale în stil baroc și cu istoria sa zbuciumată, Timișoara fascinează încă din primul moment, nu în ultimul rând și grație flerului său cosmopolit. Cel de-al treilea oraș ca mărime al României face onoare renumelui său de centru cultural al Banatului, îndeplinind la ora actuală nici mai mult nici mai puțin decât onorantul rol de Capitală Culturală Europeană în perioada 2021 – 2023.

Extinderea la trei ani se datorează restricțiilor impuse de pandemie, dar îi prinde bine, permițându-i să ne farmece întreit. Totuși, renumele său pe plan internațional are o vechime mult mai mare. Cel târziu la momentul izbucnirii revoluției din decembrie 1989, când timișorenii au aprins flacăra din care mai apoi s-a extins peste toată țara revolta anticomunistă, numele orașului a devenit sinonim cu libertatea.

Arheologii îi atestă o vechime de cel puțin două mii de ani. La momentul nașterii lui Isus, se pare că în perimetrul de mare importanță strategică de la confluența râurilor Timiș și Bega exista deja o așezare dacică, preluată și extinsă mai târziu de către romani. Istoricii menționează prima atestare documentară la 1154.

În perioada medievală, Banatul a fost iubit și hulit în același timp din cauza molimelor provocate de umezeala persistentă de prin mlaștinile atotprezente. În special ciuma și holera i-au decimat populația în mai multe rânduri. Un destin asemănător cu cel al Berlinului! Abia după regularizarea debitelor râurilor Bega și Timiș, în secolul al XVIII-lea, asanarea și crearea canalului navigabil care conectează cu rețeaua fluvială central-europeană au schimbat radical destinul orașului, permițându-i expansiunea.

Datorită acestor condiții propice, vasta câmpie limitrofă, cu fertilitate înaltă, se constituie în resursă naturală inestimabilă, încurajând exploatarea agricolă intensivă. Podgoriile învecinate produc vinuri extrem de îndrăgite, încurajând și enoturismul (cramele Recaș și Silagiu). Pe de altă parte, prezența apelor de suprafață și a surselor termale valoroase din punct de vedere terapeutic face ca Timișoara să fie înconjurată de stațiuni balneare, vestite încă din cele mai îndepărtate timpuri. Una dintre cele mai prestigioase vizitatoare a stațiunilor mondene din perioada habsburgică se pare că ar fi fost însăși Împărăteasa Sissi. Și încă o curiozitate: Timișoara este singurul oraș românesc cu transport public urban de călători pe apă, realizat cu ambarcațiuni de tip vaporetto, lucru care i-a atras și denumirea de „Veneția de pe Bega”! A nu se uita însă nici vasta colecție de bărci de agrement și hidrobiciclete care încrețesc oglinda apelor timișorene neîncetat.

După o serie de cuceriri și recuceriri, cedări și retrocedări, survenite între imperiile care s-au succedat la putere de-a lungul secolelor – ungar, otoman, habsburgic – Timișoara a ajuns să facă parte din România abia la finalul Primul Război Mondial. Mărturie a perioadei celei mai pompoase din istoria orașului stau cele peste 10.000 de clădiri din centrul vechi, construite în epoca dominației cezaro-crăiești. La acea vreme, Timișoara era supranumită „Mica Vienă”.

Se face referire la Timișoara atunci când se vorbește despre primii pași spre modernism din România. Firesc, din moment ce orașul este situat la granița de vest. Dar, de exemplu, tot aici s-a înființat în anul 1718 cea dintâi fabrică de bere de pe teritoriul României, savuroasa Timișoreana de astăzi. Timișoara a fost și primul oraș românesc dotat cu un sistem de iluminare publică pe bază de gaz lampant (1857), iar la scurt timp a devenit cel dintâi oraș european cu iluminare stradală electrică (1884). A urmat una dintre primele linii de tramvai tras de cai (premieră mondială în 1872!), care la 1899 a fost trecută pe tracțiune electrică.

Din punct de vedere arhitectonic, peisajul urbanistic extrem de diversificat oglindește structura etnică variată a locuitorilor săi. Fac o mică paranteză, cu titlu informativ: primarul actual al Timișoarei este german. Și încă o curiozitate: Timișoara este singurul oraș din Europa care are trei teatre de stat în trei limbi diferite – Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”. Din ianuarie 2019, funcționează și secția de limbă sârbă din cadrul Teatrului de Păpuși și de Tineret „Merlin”. Printre etnicii germani născuți la Timișoara se numără laureata Premiului Nobel pentru Literatură din 2009, Herta Müller, sportivul care a interpretat celebrul rol Tarzan, Johnny Weissmüller și cel mai îndrăgit interpret de muzică rock din Germania, Peter Maffay.

Însă, în afara națiunilor preponderente – români, maghiari, sârbi și șvabi bănățeni, care i-au dat numele de Timișoara, Temesvár, respectiv Temeschwar – nu sunt de ignorat nici comunitățile de evrei, bulgari, croați, slovaci, sloveni, cehi și polonezi. În Timișoara trăiesc peste 7.000 de cetățeni străini, proveniți din 124 de state ale lumii.

Din punct de vedere turistic, este unul dintre cele mai vizitate orașe din țară. În inima orașului se află „magnetul” pentru vizitatori, emblematica Piață a Victoriei, cunoscută și sub numele de Piața Operei, străjuită de somptuoasa Catedrală Mitropolitană Ortodoxă a Banatului, având hramul „Trei Ierarhi”. Piața poartă acest nume în semn de omagiu adus eroilor revoltei anticomuniste. La nord de catedrală, impozantele clădiri ale Teatrului Național și, respectiv, Opera, din balconul căreia s-au rostit primele discursuri care au condus la răsturnarea și alungarea cuplului de dictatori, rotunjesc fericit ansamblul.

Viața culturală a Timișoarei este foarte vivace, continuând linia unei tradiții neîntrerupte de mai multe secole. Pe scenele Timișoarei au apărut nume celebre precum Johann Strauss (fiul), Joseph Haydn, Franz Liszt, Johannes Brahms sau George Enescu. Spectacolele cu protagoniști celebri continuă până astăzi.

Domul Romano-Catolic, a doua construcție ca mărime în rândul monumentelor sacrale în stil baroc din sud-estul Europei, se înalță la doi pași, în Piața Unirii. Tabloul se completează armonios cu Catedrala Înălțării și cu Vicariatul Sârbesc, bogat ornamentat în stil baroc, dar și cu case particulare, de patricieni, cum este Casa Brück, o bijuterie a stilului modernist, cu o fațadă plină ce culori și ornamente. Construcțiile aliniate pe bulevardele Timișoarei ne transportă parcă în alte vremuri, cu iz nostalgic. Stilurile arhitectonice merg de la baroc la secesionist (tipic Austriei la sfârșitul secolului al XIX și începutul secolului XX), schițând o reverență neo-brâncovenescului românesc, cu elemente venețiene și, nu arareori, orientale.

Lăsând la o parte construcțiile, generozitatea cu care sunt presărate spațiile verzi pe harta orașului, mai ales de-a lungul canalului navigabil Bega, i-au atras denumirea de „Orașul Trandafirilor”. Frecventate asiduu de cei peste 320.000 de locuitori ai săi (datele Institutul Național de Statistică de la 1 ianuarie 2015), parcurile și piațetele celui de-al treilea oraș ca mărime din țară se umplu de oameni mai ales în nopțile animate, de vară. Muzicieni de prestigiu, cum sunt tinerii care au fondat legendarul grup de rock PHOENIX și-au început cariera aici, în aer liber. Fără îndoială, prezența celor 50.000 de studenți care frecventează anual cursurile facultăților ce fac din Timișoara cel mai mare centru universitar al euroregiunii transfrontaliere DKMT (Dunăre-Criș-Mureș-Tisa), contribuie la efervescența caracteristică orașului. Specialiștii estimează că populația din zona metropolitană aferentă va atinge în curând la aproape o jumătate de milion.

Principalele atuuri ale Timișoarei sunt forța de muncă înalt calificată, infrastructura dezvoltată, competivitatea mediului de afaceri, rata antreprenorială ridicată, piața locală stabilă, poziția geografică, flerul cosmopolit și tradiția culturală. Prestigiosul săptămânal german Stern o caracterizează drept „orașul care răstoarnă toate ideile preconcepute despre România”, având un centru vechi „ca o copie a Vienei, cu fațade mărețe, din perioada Imperiului Austriac”.

În urma analizării a 255 de orașe din lume – în funcție de salarii, costul real al vieții, prețuri, puterea reală de cumpărare, poluare, trafic, siguranța și sănătatea locuitorilor – portalul Numbeo, care dispune de cea mai mare bază de date din lume, clasează Timișoara pe locul 116, fiind cel mai bine clasat oraș din România, și devansând metropole precum Los Angeles, Parisul sau Londra.

Firme prestigioase din domeniul tehnologiei avansate și al furnizorilor industriei automobilistice cum sunt Continentale, Bosch, Siemens sau ELBA (faruri auto) absorb forța de muncă într-un ritm atât de rapid, încât gradul de ocupare se apropie de sută la sută. Salariul mediu lunar de aproximativ 500 de Euro, mai ridicat decât în restul României, crește anual cu aproape 10 procente.

Pentru analiștii germani, rata de creștere economică a celui mai vestic oraș al României este realmente cea a legendarului Făt Frumos: într-un an cât în zece. O dinamică la care orașele din vestul continentului nu pot decât să viseze.

Surse: ziarul spaniol La Vanguardia (19.08.2020), săptămânalul german Stern (24.09.2017), Institutul Național de Statistică (date statistice din 2017), volumul „Highlights Rumänien” (autori Ruth și Jürgen Haberhauer, ed. Bruckmann, Mănchen, 2019), siturile oficiale ale primăriei, guvernului și municipalității Timișoara.
Foto: unsplash.com
Autor: Gabriela Căluțiu Sonnenberg (Benissa-Spania)
Articol publicat în ediția tipărită Occidentul Românesc, a lunii august 2022.

Nota Redacției:

Gabriela Căluțiu Sonnenberg este economist, scriitor și jurnalist, promotor de cultură, traducător, colaborator voluntar în cadrul redacției „Occidentul Românesc” din anul 2011. A absolvit Academia de Studii Economice din București cu titlul de doctor în anul 2000. Distinsă cu numeroase premii pentru activitatea literară și pentru promovarea culturii române în străinătate, scrie în limbile română, germană și spaniolă pentru diverse publicații din Europa, Australia, America și Asia. Este afiliată Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și Asociației Jurnaliștilor de Turism din România. Cea mai recentă carte apărută: „Vine Seninul”, vol. II, proză scurtă (Ed. Itaca, Dublin 2022).