„Somnul raţiunii naşte monştri”

Trăim într-o atmosferă tensionată, indiferent unde ne aflăm în această lume marcată de incertitudini şi de nesiguranţă. România, asemenea tuturor ţărilor din lume, are de gestionat o situaţie specială. Nu doar o criză, ci mai multe, care se derulează pe aceeaşi secvenţă de timp. Dintre toate pericolele care ne urmăresc, individual şi colectiv, ca urmare a pandemiei ce ne-a făcut prizonieri, iluzia normalităţii pare a fi trecut pe primul loc. Atât pentru că produce decizii şi consecinţe care înlănţuie la rândul lor alte decizii şi consecinţe într-o secvenţă ce devine din ce în ce mai greu de oprit sau dirijat spre altă destinaţie, cât şi pentru că ne împiedică să vedem datele reale şi complete ale tabloului.

Întreaga agendă economică a lumii şi a măsurilor de „sprijin” pentru sectoarele direct şi imediat afectate de izolare, s-a ancorat în aceeaşi iluzie a revenirii relativ uşoare şi rapide la normalitatea din care pandemia ne-a izgonit fără reținere. Singura schimbare în atitudinea autorităţilor este aceea că orizontul de timp al revenirii la normalitate este prezentat ceva mai departe de ziua de mâine.

Cât despre omul de rând, el a început deja, în masă, operaţiunea de rectificare, reajustare şi distorsionare gravă a condiţiilor în care îşi defineşte normalitatea. Şi, ce e rău în asta? De trăit trebuie să trăim, într-un fel sau altul! Aşa e, desigur, doar că în momentul în care omul începe să se obişnuiască cu răul, să se modeleze şi să îşi acomodeze viaţa după regulile aberaţiei, în acel moment el dezertează din frontul opoziţiei faţă de rău. Iar, în lipsa rezistenţei, răul pârjoleşte, devastează şi anihilează întregul teritoriu al normalităţii. Banalizarea răului, naşte monştri. Iar când această „strategie” devine oficială şi este nu doar îmbrăţişată, ci şi impusă de autorităţi populaţiei, rezultatul este, de cele mai multe ori, un grav derapaj istoric, colectiv.

Românilor nu le-a fost prea bine niciodată. Marile imperii, vecinii sau prietenii din afară, dar şi cozile de topor din interiorul ţării le-au creat multe greutăţi şi necazuri. Nici astăzi, în contextul în care omenirea a intrat într-o perpetuă mişcare şi mai ales schimbare, România nu se poate bucura de prea multe împliniri. Se tot spune că ne-am avea pe bune cu americanii, numai că umbrelele lor protectoare întârzie mereu să apară. Evident, din interese doar pentru ei, nu şi pentru noi, mai ales că până la ei, braţul atotputernic al UE ne obligă şi ne stânjeneşte în astfel de interese. Cât despre prietenii de la Răsărit, neîndoielnic că încă ne stau în coastă, iar tensionatele relaţii bilaterale ne fac să înţelegem că ei încă sunt şefii, trăgându-ne adesea basca pe ochi cu mâna altora.

Aşa că, România şi românii au fost şi rămân frustraţii cu speranţele năruite şi buzunarele tot mai goale. Şi atunci, în astfel de vremuri, ce ne afectează grav interesele? Băgătorii de seamă… Cine sunt băgătorii de seamă? Nişte indivizi care se ţin scai de oricine le iese în cale, sunt cei care le ştiu pe toate, care au relaţii peste tot şi pot face orice… Sunt mereu cu gura mare şi revendicativi, sunt buricul pământului, sunt atotştiutori, sunt speculativi, sunt tupeişti, sunt egocentrici, sunt distructivi. Repetenţi la cultură generală, dezintegraţi din punct de vedere social, cititori doar de anunţuri de mică publicitate sau privitori încrâncenaţi ai scandalurilor televizate. Ciupesc câte un cuvânt de ici şi de colo, şi cârpesc câte o propoziţie cu care să impresioneze, şi nu suportă nici un dialog în care să nu fie tonul principal. Cam aceasta ar fi o definiţie ad-hoc a românului de profesie… băgător de seamă.

Într-o lume în degringoladă şi descompunere în care biblioteca este dominată de rețelele de socializare, oamenii ştiu tot mai puţin şi vorbesc tot mai mult. Societatea românească este bulversată de informaţii contradictorii, de manipulări vizibile din avion, de prostie metamorfozată peste noapte în religie, de ipocrizie de doi lei transformată în show-business; este îngropată în instituţii care se calcă în picioare unele pe altele, de o hârţogărie sub care se ascund interese personale meschine şi bine definite, de legi, modificări, completări, contracte, adiţionale, ordonanţe care apar şi dispar, care se aplică şi nu se aplică. Şi în tot acest vârtej, bântuit de analfabeţi îmbogăţiţi pe bază de tupeu şi aritmetică, fără efort, se descurcă cine şi cum poate. Şi în absurda nebunie care ne înconjoară, toţi ştiu totul despre pandemie. Şi aceasta pentru că vorbele sunt gratuite. Nu costă bani. Vorba americanilor: „nimic personal, sunt doar afaceri…”.

*** „Somnul raţiunii naşte monştri” este o expresie celebră, folosită astăzi în diverse contexte, şi care, la origine, este titlul unei cunoscute gravuri aparţinând pictorului spaniol, din secolul al XVIII-lea, Francisco Goya.

Autor: Kasandra Kalmann-Năsăudean – Jurnalist investigații, membru CCNMA, director editorial Occidentul Românesc