Septembrie, în Ţara lui Dionysos

Există un anotimp al anului, care ne aduce în suflet culori de curcubeu, stinse în vinul rubiniu însoţit de mirosul pastramei, de un zvon de sarmale şi de aerul pătrunzător al scumbiei de Dunare. E vremea străfulgerărilor lui Bachus. Şi ce merg, nu! (ar spune un oenolog cu har), aceste specialităţi cu vinul potrivit. Putem rezerva câteva zile sau o vacanţă în zone cu podgorii româneşti. Veţi dori, cu siguranţă, să vă rătăciţi printre localnici, intrând în jocul stradal, mascaţi, ca pe vremea lui Dionysos, în alaiurile de sărbătoare sau nemascaţi, alăturându-vă sătenilor în cântări rituale. Să căutăm împreună câteva locuri viticole.

Drumuri dobrogene

Topolog, Babadag, Niculiţel. În drum spre vestita podgorie tulceană Niculiţel, vă puteţi bucura de priveliştea pădurilor dar şi de panorama dealurilor împânzite de vii. Ajungând la Niculiţel, veţi putea gusta din renumitele soiuri Fetească albă, Riesling, Cabernet Souvignon, servind preparate de peşte. Aligote`-ul merge cu scumbia de Dunăre, Feteasca regală cu somnul, Riesling-ul cu crapul la proţap. Dar Babeasca neagră şi Merlot-ul? Întrebaţi-i pe localnici, ce fel de peşte li se potriveşte. Să nu uităm îndemnurile unui oenolog de renume, dr. Ion Puţcă, care aminteşte printre vinurile marilor iubiri, unde Feteasca neagră îşi are locu său că: ”acest miraculos vin dacic, după un pahar sau două, dezvoltă atâtea subtilităţi plăcute, dificil de exprimat, încât zilele îndrăgostiţilor din luna iubirii, Februarie, capătă adevărate dimensiuni de basm”. Şi, mai departe… vedeţi cu ce “rimează” vinul pelin, străvechi, băut şi de strămoşii lor. De aici zicala care circulă:”Nu-i gospodar cel care nu are un măgar şi nu ştie ce este vinul pelin”.

Pe urmele lui Brâncoveanu

Încă din secolul al XVIII-lea Ţara Românească avea un “brâu “de vii despre care pelerinilor li se spuneau legende iar apoi, li se sugera că pot pleca în drumeţie şi pe ”valea vinului”. Călători celebri, printre care Anton Maria del Chiaro, au scris despre vinurile şi ospeţele din acel timp şi despre tainurile pe care domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, le plătea turcilor, la cerere şi prin vinurile produse în podgoriile sale. Dar care era vinul său preferat? Secretarul său Anton Maria del Chiaro descrie alături de felurile de mâncare, modul rafinat al asocierii lor cu vinurile preferate. Noi vă îndemnăm să porniţi spre județul Prahova. La ieșirea Cricovului Sărat dintre dealuri veţi găsi un Centru viticol renumit: Urlaţi, o localitate în care Brâncoveanu şi-a construit o “casă domnească” şi a cumpărat suprafeţe mari de pământ pe care a cultivat soiuri de struguri renumite. Şi azi, Feteasca Neagră de Urlaţi e cunoscută în întreaga Europă, fiind medaliată la concursurile internaţionale. De aceea, încă de pe vremea lui Brâncoveanu se numea “prinţesa vinurilor”. Şi era preferata sarmalelor tradiţionale româneşti. Tot în Ţara Românească, Brâncoveanu a construit o reşedinţă de vară, la Potlogi, palat care a rămas un monument de referinţă pentru arhitectura şi stilul caracteristic brâncovenesc. Antonie Mario del Chiaro descrie fastul de la palat dar şi nunţile din această localitate dâmboviţeană, unde ”zecile de feluri de mâncare erau însoţite de cel puţin două soiuri de vin”. Comorile podgoriilor, vinurile chihlimbarii şi cele rubinii erau mereu pe masa domnească, dând rafinament vinurilor româneşti. Uneori, cum am amintit, turcii scădeau din tainul aurului, dacă Brâncoveanu le oferea butoaie cu vin. Mereu în restaurare, Palatul de la Potlogi va putea deveni nu numai un punct de atracţie turistică dar şi de legendă, având şi povestea diferitelor “evenimente la care uneori participa tot alaiul domnesc.” “Armăsarul pivniţelor “, cum i se mai spunea vinului licoros, Feteasca Neagră nu lipsea de pe masa de sărbatoare. Erau  aduse din podgoriile Ştefăneşti –Argeş vinurile cu arome de busuioc şi renumita Tămâiosă Românescă, cu sclipiri de aur în pahar. Vinurile apreciate la acest început de secol cu premii europene, pot fi gustate şi de turişti. Românii de pretutindeni se pot bucura de faima vinurilor medaliate, ce ar putea fi gustate în foişorul grădinii domneşti. “Românii au fost întotdeauna o naţiune eminamente viticolă” spunea B.P.Haşdeu. Renumitele licori medaliate internaţional, la Paris încă din 1867, la Bordeaux în 1900 şi de atunci traversând secolul al 20-lea, aceste vinuri de pe dealurile Drăgăşanilor au primit la începutul primului deceniu al acestui secol, la fiecare 4 ani, câte o medalie. Sauvignon-ul de Drăgăşani şi azi e apreciat la concursurile internationale, făcând parte dintre cei 345 mii de hectolitri de vin, contingent tarifar acordat de Uniunea Europeana în 2007. Pe piața vinului european este o onoare dar şi o mare răspundere. ”Artileria grea” din “drumul vinului” aflată în pachetul turistic, de la Pietroasele şi până în preajma Dunării, dacă am merge numai în zona de sud, în regatul lui Bachus, cu peste 100 mii de ha de vie, la care se adaugă fâşia de 60 de km de la Dealul Mare, ar putea constitui un gând pentru o călătorie de toamnă. Mai ales, că, în acest anotimp de secetă, se preconizează un an cu vinuri licoroase, de ce nu, în aceeaşi măsură şi cu recorduri medaliate.  S-ar putea adăuga strălucirii medaliilor, legendele scrise şi nescrise, cum ar fi povestea de la podgoria Tohani, despre dragostea principelui Nicolae cu frumoasa Dolette, care a creat brendul Dolette. N-ar fi un argument, dacă doriţi, să transformaţi moşia princiară în degustări savuroase prin fascinaţia iubirii?

ELISABETA IOSIF