SEMNE ŞI INSCRIPŢII DACICE ÎN SCULPTURA LUI CONSTANTIN BRÂNCUŞI

On aug. 6, 2012

“Semne se află peste tot. Numai să ştii să le vezi… Peste cascade şi repezişuri se înalţă cetatea Sarmizegetusei cea adevărată, cetatea Sanctuarelor Solare. Dăltuirile mele îşi au rădăcinile în chiar comoara aceea, ba chiar mai adânc.” – Constantin Brâncuşi

Rădăcinile l-au legat întotdeauna pe Brâncuşi de pământul străbun. Se pare că totul a fost predestinat. Începând cu numele său, Brâncuşi, fiind considerat de specialişti a fi un cuvânt de origine traco-dacă, provenit de la “brânc”, păstrat şi în greaca veche, care însemna “dârz”. O spune şi Alecu Russo în lucrarea sa “Limba traco-geţilor”. Încă din planurile lui Brâncuşi din 1936 trebuia să apară opera, care să povestească întreaga istorie a neamului, cu toate frământările străbunilor, cu ocupaţiile lor. Brâncuşi şi-a ancorat arta în acele semne străvechi şi simple, de veacuri înrădăcinate în sufletele noastre, de la Sanctuarele Sarmizegetusei, “unde ar fi vrut să înalţe nesfârşitului un stâlp aurit aşezat drept în mijlocul marilor sanctuare astronomice ale străbunilor. Stâlpul ar fi vrut să-l înconjoare de pietre care să măsoare în cerc mersul stelelor. Pietre ca ale dacilor, spunea, un calendar ceresc, de unde vine lumina cea adevărată.”(Tretie Paleolog – De vorbă cu Brâncuşi). Comentând despre munţii pe care i-a colindat, Brâncuşi aminteşte de “Dinţii Suliţelor, care , spunea, păstreză amintirile dacilor, care se jertfeau de bunăvoie, ca să-i aducă lui Zamolxe cererile celor de pe pământ. În drumurile bătute de Brâncuşi spre Mânăstirea Tismana, sculptorul de mai târziu, nu uită, că pe vremea dacilor trecea pe acolo o cale sacră. Poteci milenare duc în Câmpul lui Neag. Urcând către izvoarele Jiului ajungeam la vechea Hobiţă a dacilor transilvăneni, o aşezare la nord de Munţii Retezat. Iar dincolo de Jii urcă Munţii Orăştiei, unde peste cascade şi repezişuri se înalţă Cetatea Sarmizegetusei cea adevărată, Cetatea Sanctuarelor Solare. Acolo, în mijlocul sanctuarelor, legănat de tainicul murmur al pietrelor cu tâlc aşezate în ocol de zodii de către preoţii daci, Brâncuşi, nu degeaba şi-a ales piatra şi locul pentru a dăltui simboluri dacice.

2 – SEMNE DACICE ÎN SCULPTURA BRÂNCUŞIANĂ

Dintr-o mărturie orală a lui Vasile G. Paleolog, prietenul lui Brâncuşi, apărută în publicaţia Săptămâna din 1976, într-un dialog al său purtat cu Brâncuşi, aflăm unul dintre semnele ce i-au apărut în drumul reconstituirii potecilor copilăriei, care l-au dus la Hobiţa dacilor transilvăneni, la nord de Munţii Retezatului: pe un tăpşan am întâlnit vipera cornută, mare, care m-a băgat în sperieţi. La trei paşi de obrazul meu. Mi s-a întipărit în minte frumosul desen în linii frânte, care o străbăteau. Cine ştie cum de îl voi fi regăsit, când am cioplit apoi primele mele coloane? O clipă, cât veşnicia de lungă, ne-am privit, ochi în ochi. Noroc de piatra ce-o ţineam în mână. Am nimerit-o drept în şira spinării. Oare ce-o fi vrut să-mi vestescă cu preţul vieţii? A fost, fără îndoială un semn. Semne se află peste tot, numai să ştii să le vezi. În Cetatea Sanctuoarelor Solare, n-ai visat şi tu – nu-i mult de atunci – că ţi-a luat foc casa din pricina Stâlpului meu? N-a fost oare un semn? Te-am zărit culcat cu braţele în lături legănat de tainicul murmur al pietrelor, cu tâlc aşezate în ocol de zodii de către preoţii daci. Ţi-ai închipuit că am dat foc casei tale, cu focul Stălpului meu Nesfârşit. Mărturiseşte! şi ăsta tot un semn a fost. Dăltuirile mele îşi au rădăcinile în chiar comoara aceea (de la Sanctuarele dacice – n.a.), ba chiar mai adânc. De asta mi-am împlântat Stâlpul la răspântia marilor drumuri. N-ar fi fost rău să-l înconjor şi pe el de pietre care să măsoare în cerc mersul stelelor. Pietre ca ale dacilor, un calendar ceresc – de unde vine lumina cea adevărată. Câte nu s-au povestit despre Stâlpul meu Infinit. E un act, un fapt de recunoştinţă infinită. Spre maturitate, elementele sale le-am găsit în semnul stâlpului, identic cu semnul fulgerului, strălucind de focul sufletesc, înşiruit în nesfârşit. Acum înţelegi puterea semnelor ce le aflăm pretutindeni? Cam aşa se întâmplă cu Stâlpul meu. Un semn care să reprezinte elanul omului. Respiraţia care îl însufleţeşte, o adevărată scară spre cer. Nu uita: rădăcinile care te leagă de un pământ anume, inevitabil te leagă şi de un anume meridian ceresc. Să te mai duci prietene, seara, aproape de Stâlp, urmărind stelele şi constelaţiile care se rotesc lent în jurul lui şi în jurul tău. Îmbrăţişează-l cu mâinile deschise. Multe curg din acest izvor. Du-te singur într-o noapte la Stâlpul Nesfârşitului. Vorbind despre Zăvoiul de la Hobiţa, cu fiul lui V.G. Paleolog, Tretie Paleolog, (autorul volumului de o inestimabilă valoare , “De vorbă cu Brancuşi”) îi mărturiseşte că în zăvoi a crestat primul său lemn cu prima mea cichie, termen oltenesc pentru un briceag arhaic, cu lama curbată. Poate acolo – de mi-ar fi fost dat s-o fac – aş fi înălţat acel templu al Dragostei – Dar formele şi semnele, meştere? – l-a întrebat Tretie Paleolog. Din Templu Dragostei cel visat, n-am ştiut să desăvârşesc decât Poarta Sărutului. La început au fost doi îndrăgostiţi strâns îmbrăţişaţi într-un singur bloc, înălţat în chip de coloană – Pietrele au devenit simboluri ale omenirii şi ale dragostei. S-au cristalizat împlinindu-se sub forma acelei Porţi pe care tinerii o numesc astăzi Poarta Sărutului. Referindu-se la reîntoarcerea spre izvoare, la rădăcinile strămoşeşti, arhetipuri ale unor idei sălăşluind în lucruri – cum spunea Platon, Brâncuşi a mers mai departe: Urmăream să dau chip sărutului veşnic – acel sărut care la noi e cunoscut de când lumea şi e sărbătorit în fiecare primăvară, de Dragobete. Unii au văzut în porta mea întruchiparea bucuriei unei nunţi de la noi. Oare, nu-i explicasem lui Ion, pietrarul, că scrijeliturile de pe arhitravă înfăţişau veselia copiilor şi a îndrăgostiţilor? Iată de ce mi-a venit să iau doi tineri de mână şi să-i trec de trei ori pe sub Poarta Sărutului. Ca s-aveţi noroc în dragoste, le-am spus eu în glumă. Ca să le aprind curiozitatea şi să-i îndemn să vadă mail limpede şi să gândească mai departe.

CĂUTAREA PRIMITIVULUI ÎN ARTĂ ÎNGEMĂNATĂ CU GENIUL BRÂNCUŞIAN

În sculptura lui Constantin Brâncuşi simplitatea, primitivul în artă le găsim în rădăcinile strămoşeşti, fiindcă tot din trecut eşti nevoit să porneşti, de la sămânţă, cum spunea, ducându-ne în trecutul milenilor. Iar la Masa Tăcerii a simţit acea stare de reculegere, în amintirea celeilalte, pe care mama frângea pâinea pentru noi şi ne împărţea colivă la zile de pomenire. Această operă a sa, cea din urmă, îi aducea aminte de atelierul din Impasse Ronsin, pe care o numise Masa flămânzilor, unde împreună cu ceilalţi tineri schimba idei, se regăseau şi luau hotărâri. O masă grea din calcar. Era masa pe care înfăţişase oaspeţilor primele sale Măiastre. Dar întors din India ştia ce semnificaţie îi va da acelei mese, din trilogia de la Târgu Jiu. Mai întâi a vrut sa-i dea sensul meselor străbune, dindărătul altarelor. S-a gândit la o piatră de moară, străveche, ce semăna cu câte o pâine din grâul crescut sub razele soarelui. Cele douăsprezece scaune au avut în cele din urmă, chip de clepsidre: Să fie masa ta numai o masă a pomenirilor? – Chiar aşa, dragă nepoate. E o operă pentru generaţiile viitoare. Iată pentru ce masa mea e o masă de taină.Cina la care ea a fost folosită va mai avea loc iar şi iar, cât timp vor mai trăi oameni pe pământ. Mi-am aşezat Masa la început de drum, la începutul Căii sufletelor eroilor. Oricine va porni de la ea, să-şi amintească de pâinea ce-a primit-o de la părinţi şi de pâinea pe care şi el e dator s-o frământe (Tretie Paleolog “De vorbă cu Brâncuşi”).

INSTITUŢIONALIZAREA LUI BRÂNCUŞI

Trilogia este opera, cu sculpturi pe care Constantin Brâncuşi dorea ca oamenii să le atingă cu mâinile, ca să să le treacă prin inimă ca osia luminii. Au fost şi oameni care, de-a lungul anilor, au gândit să le distrugă. Dar Trilogia sa a fost mai puternică şi a avut darul de a-l vindeca pe acela care o priveşte. Semnele, deşi deosebite între ele precum trei glasuri într-un cant au un înţeles unic – preamărirea vieţii în forme creatoare, spunea Brâncuşi. Ca şi Brâncuşi, operele sale ar trebui să se întoarcă, să rămână măcar temporar , prin rotirea lor în lume, într-un lăcaş dedicat operei, genialităţii sale şi să se adune astfel manuscrisele, fotografiile şi toate valorile care s-au risipit prin lume. De aceea trebuie instituţionalizat Brâncuşi, printr-un Institut care să vorbească despre istoricitatea fenomenului Brâncuşi în binomul Om – Operă. Ca să nu se uite în viitor şi aceste grăitoare şi puternice semne străvechi. De veacuri înrădăcinate în sufletele noastre, îmbrăcate în semne şi simboluri dacice, invocând străbunii, operele sale nu pot dispărea niciodată. Dorul de a trăi prin şi în fiinţa acestui neam arde şi luminează calea lungă a speranţei. Creaţia brâncuşiană este dorul ancestral, încărcat de bucurie amestecată cu tristeţe dar mereu acel dor încărcat de lumini şi mistere. Şi aşa cum profetic spunea Brâncuşi : “Dacă într-o zi omenirea, cu toate înfăptuirile ei, va ajunge la capătul drumului – ei bine – omenirea noastră se va avânta dincolo, trecându-şi viaţa şi lumina asupra altor omeniri. Acesta este mesajul Stâlpului meu, străjuit de Masă şi de Poartă. Să arzi ca o flacără..să te prefaci în fulger legând cerul cu pământul. Viaţa monumentelo mele, înconjurate de fraţii mei arborii, va fi şi ea lungă. Nu uita: sunt trei opera deschise larg către viitor. Stâlpul Nesfârşitului este negarea Labirintului. Este speranţa către deplina armonie spre care omul tinde în univers”.

Un material realizat de Elisabeta Iosif – Președinta Sucursalei București a Ligii Scriitorilor

*Material prezentat la a XIII-a Ediție a Congresului de Dacologie 2012, cu tema: Pietrele dacilor vorbesc – Brâncuși 2012

Contribuie și tu...

Publicația noastră independentă Occidentul Românesc se bazează pe eforturile voluntare ale unor oameni dedicați care doresc să contribuie la dezvoltarea unui spațiu media mai deschis, liber de influențe politice sau religioase. Furnizăm informații de calitate, promovăm discuții constructive și încurajăm gândirea critică în rândul cititorilor noștri.

Pentru a ne susține în acest demers, vă invităm să luați în considerare o donație. Fiecare contribuție ajută la menținerea independenței și integrității publicației noastre.

Susține publicația de limbă română din Peninsula Iberică, Occidentul Românesc!

Doar o dată

3.00EUR

Doar o dată

5EUR

Doar o dată

10EUR

Alege suma și doneză lunar

Îți mulțumim!

Donația dvs. va susține echipa noastră în cercetarea, scrierea și publicarea articolelor, precum și în dezvoltarea de proiecte menite să îmbunătățească calitatea informațiilor furnizate. Va contribui la promovarea unui jurnalism de înaltă calitate, care respectă etica și standardele profesionale.

Orice sumă este binevenită și va fi folosită cu responsabilitate pentru a vă oferi informații relevante și de calitate.

Vă mulțumim.