Numărul de locuinţe cu trei camere livrate în 2020 a scăzut faţă de 2019, după şapte ani consecutivi de creştere, însă cel al garsonierelor şi al locuinţelor cu două camere şi-a continuat avansul, arată datele centralizate de ZF de pe platforma Tempo a Institutului Naţional de Statistică. Scăderea se remarcă şi în cazul locuinţelor cu patru sau mai multe camere, precizează ZF.
Anul trecut, 5.913 de garsoniere au fost date în folosinţă la nivelul întregii ţări, în creştere cu 6% faţă de anul precedent, iar cele 23.051 de locuinţe cu două camere reprezintă un avans de 12% comparativ cu 2019.
Apartamentele cu trei camere, în număr de 18.276, au fost cu aproape 10% mai puţine faţă de cele din anul anterior. La locuinţele cu patru camere, scăderea este mai mică, sub 2%, iar la cele mai mari este de aproape 5% în 2020 faţă de 2019, potrivit INS.
Istoric vorbind, în România preponderent sunt achiziţionate apartamentele cu suprafeţe mici. Ţine de raportarea noastră la proprietate. Pe de o parte, avem o rată foarte mare de proprietari, pe de altă parte locuinţele sunt supra-aglomerate, cu impact direct în calitatea locuirii. Acesta este rezultatul limitării bugetului, menționează sursa citată.