RESURSELE LIMBII ROMÂNE ON-LINE: Solirom III, de Dan Caragea

Așa cum arătam în numărul anterior, pentru a permite căutarea în Dicționarul limbii române (2010), ediția anastatică digitalizată, dezvoltatorii platformei Solirom au marcat intrările articolelor prin cuvântul-titlu și categoria sa gramaticală. S-a păstrat întocmai grafia din ediția tipărită, dar s-au adăugat numere de omonim pentru articolele din seria veche (DA). Firește, rescrierea nu a putut evita unele erori: lipsesc, de pildă, ADVERBIÁL adj., adv., ALBĂSTRÍME s. f., ș.a., sau sunt notate greșit: AMÍNTRE, adv. în loc de AMÍNTREA adv., AMÍNTRELE adv. în loc de AMÍNTRELEA adv.. Corecturile necesare nu sunt puține, iar situația impune o revizie sistematică și un studiu dedicat. Așadar, deși recuperarea realizată pe Solirom are un grad ridicat de acuratețe, nu este lipsită de greșeli.

Cu douăzeci de ani în urmă apărea volumul Dicționarul limbii române (DLR) în format electronic. Studii privind achiziționarea, semnat de Gabriela Haja, Elena Dănilă, Corina Forăscu și Bogdan-Mihai Aldea, publicat la Editura Alfa, Iași, în 2005. Cartea era rodul unui proiect „finanțat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), prin Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior (CNCSIS), desfășurat între 2003–2005, în cadrul Institutului de Filologie Română «A. Philippide» al Academiei Române – Filiala Iași”. Așadar, de peste două decenii, institutul ieșean a fost sprijinit pentru realizarea unei ediții digitale a celebrului DLR, chiar înainte ca ediția tipărită să fie finalizată.

Scopul proiectului era „descoperirea unei modalități de transformare a DLR din text tipărit în text electronic adnotat, ușor de prelucrat cu ajutorul unui program specific”. Îmi amintesc cum am citit cu entuziasm și admirație acel volum, așteptând, an de an, rezultatele anunțate. Iată un fragment definitoriu: „DLRex deschide posibilități încurajatoare. Cu ajutorul acestui instrument este realizabilă achiziționarea integrală a Dicționarului limbii române (DLR) și, ulterior, achiziționarea Dicționarului Academiei (DA), editat sub coordonarea lui Sextil Pușcariu în prima jumătate a secolului al XX-lea, potrivit unei euristici analoage celei care a permis transpunerea DLR în format XML; în fine, va fi posibilă actualizarea DLR integral, de la A la Z, și realizarea unor ediții viitoare, cu ritmicitatea și eficiența pe care mijloacele actuale le permit, în concordanță cu nivelul cercetării avansate în domeniu.”

Acest proiect a fost urmat de unul cu adevărat remarcabil: eDTLR, desfășurat între 2007–2010, care declară încheiată ediția digitală a dicționarului — așa cum citim și astăzi pe pagina web a institutului ieșean (https://acadiasi.org/proiecte/edtlr/). Spre consternarea generală, așa cum am arătat și anterior, această ediție nu a fost publicată, nu a fost integrată pe nicio platformă publică și, prin urmare, vorba lui Caragiale, este „admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire.”

În locul ei, Institutul „A. Philippide” a pus la dispoziție, în 2022, o versiune digitalizată (imagini ale paginilor) a dicționarului, recuperând doar intrările.

Același institut ne oferă și ediția a doua, digitală, a Dicționarului limbii române, tomul I, litera A, fascicula I (A–Abzițui), București, Editura Academiei, 2021. Este o inițiativă menită să actualizeze partea din dicționar elaborată înainte de 1949. Comparând cu porțiunea similară din prima ediție (1913), se constată o creștere semnificativă a numărului de intrări (circa 870 față de 170, apud Monica Busuioc, „Introducere la Dicționarul limbii române – ediția a doua”, în Limba română, anul XXI, nr. 1–2, ianuarie–iunie 2022, pp. 25–38).

În tomul amintit a fost publicată și o bibliografie nouă, extinsă și revizuită, care actualizează edițiile de lucru. Pe baza acesteia, au fost create noile sigle pentru citate, astfel încât, pe viitor, trimiterile să vizeze cea mai bună ediție din opera unui autor.

Microstructura (adică articolele) a păstrat întocmai secțiunile, ordinea și metodologia DLR. Totuși, o intervenție salutară și inovatoare s-a produs: toate atestările sunt acum datate, ceea ce permite o viziune cronologică asupra formelor și sensurilor unui cuvânt, după modelul celebrului dicționar Oxford. Așa cum am mai menționat, secțiunea etimologică rămâne tributară unei concepții vechi, bazată pe etimologia apropiată, o soluție modestă, care nu oferă puntea semantică necesară între origine și sensurile descrise (așa cum reușește TLF, de exemplu).

Istoria cuvântului rămâne adesea necunoscută, atât ca sens primitiv, cât și ca proveniență, ceea ce afectează cercetările comparative istorice. Nici problema variantelor nu este pe deplin clarificată. Amestecul între atestările documentare și cele lexicografice ar fi meritat o reconfigurare metodologică. Dacă un cuvânt apare pentru prima dată într-un dicționar vechi sau dacă definiția este preluată dintr-un dicționar specializat, citarea trebuie să fie integrală și explicită, nu doar semnalată prin siglă. Să vedem, de pildă, cum este citat Diccionario de Autoridades (1732) în articolul DELFÍN, din Diccionario histórico de la lengua española (DHLE, www.rae.es/dhle) — un model ce ar trebui studiat cu seriozitate pentru DLR.

• „1640-1642 Saavedra Fajardo, D. Empresas [1999] Esp (CDH )

El reposo del príncipe ha de ser sobre los mismos negocios, como le tiene sobre las olas el delfín, reclinada la espalda en lo más alto dellas, sin retirarse a lo blando de la ribera.

• 1732 RAE DiccAutoridades (NTLLE)

delphin. s. m. Pescado cetáceo, el cuerpo largo y angosto, el hocico romo, la boca rasgada y larga, cuajada de dientes menudos, los quales encaxan unos entre otros, la lengua carnosa y movible, semejante algo a la del puerco: los ojos situados al principio de la boca; pero los oculta tanto con el sobrecejo, que suele descubrir solamente la niña: el lomo encorvado un poco; la cola en forma de media luna. Su color obscuro por el lomo, y blanco por el vientre. Nada con dos aletas grandes y fuertes, siendo suma su celeridad. El verle saltar por encima de las aguas lo tienen los marineros por señal de tempestad. Ama al hombre, y gusta de la música, con otras propiedades que le atribuyen los Naturales.

• 1734 Feijoo, B. J. Theatro crítico universal, VI [2003] 263 Esp (CDH )

Añádese, que acaso los nadadores insignes, de que hablamos, eran dotados de gran robustez nativa para todo género de trabajo corpóreo, lo que, concurriendo con su mucho exercicio, era capaz de hacerlos en la facilidad y perseverancia de romper las aguas casi iguales a los delfines.”

Să trecem acum la cercetarea unui articol de dimensiuni medii din DLR²:

„ABATÉSĂ s. f.

Maica superioară a unei abații; stareță (2).

1822 DRLU, I.

1844 Curier a. sexe, V, 289¹/6: Mătușa mea se află abateasă [la mănăstire].

1847 GAVRA, Lex., I, 3/8.

1848 NEGULICI, Vocab.

1859 BĂLĂȘESCU, D., I.

1862 ANTONESCU, D., 9.

1862 PONTBRIANT, D.

1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.

1871 LMD, I.

1872 BARIȚIU, Scrieri, 34: Papa Ioan XXIII … avusese împreunare trupească cu mai bine de trei sute călugărițe, pe care apoi le remunerase făcându-le egumene, priorie, abatise.

1886 STEINBERG, D.

1889 BARIȚIU, Ist. Transilv., I, 465: Maria Teresia avusese 10 prunci, patru fii … și 6 fiice; dintre acelea cea mai mare s-a făcut abatisa la monastirea de la Praga.

1925 REBREANU, Adam și Eva, 229: Antoinette … cu figura uscățivă și lunguiață, cu nasul subțire și ochii severi, avea înfățișarea unei abatise înăcrite.

1987 O. DRIMBA, Ist. Cult., II, 403: La începutul secolului al XII-lea a luat ființă la Fontevrault … o abație condusă de o abadesă.

– Scris și: abatessă (1862 ANTONESCU, D.; 1862 PONTBRIANT, D.), abbatessă (1859 BĂLĂȘESCU, D., I; 1871 LMD, I).

– Pl.: abatese.

– Var.: abadésă, înv. abateásă, abatísă (scris și: abatissa 1822 DRLU, I), abatéță (1862 ANTONESCU, D.), înv., rar abatíță (1862 ANTONESCU, D.) s. f.

– Din lat. Abbatissa. – Abadesă < it. abadessa. – Abatiță, cu schimbare de suf. 

Referințe bibliografice:

1939 SCRIBAN, D.; 1961 DN; 2006 NDU; 2007 DEXI; 2009 DEX ² – 2009; 2011 DELR, I, 2; 2013 DGS.”

Intrarea (cuvântul-titlu și categoria gramaticală) este urmată constant de definiție (și, unde este cazul, de sinonime) și de o serie de atestări dispuse cronologic. În mod ideal, sinonimele ar trebui și ele ilustrate cu exemple.

Cititorul observă că au fost citate nu doar documente, ci și dicționare sau vocabulare. Prima atestare este din 1822, dar știm unde anume? Aici apare problema: în loc să avem o etichetă clară, care să afișeze sursa completă atunci când trecem cu cursorul peste siglă, vedem doar acel enigmatic DRLU. Cum aflăm mai multe? Suntem nevoiți să consultăm secțiunea Bibliografie (în meniul din stânga) și să căutăm manual: DRLU = Dicționariu rumânesc, lătinesc și unguresc, de Ioan Bobb. Aceeași metodă este necesară pentru GAVRA, NEGULICI, BĂLĂȘESCU, ANTONESCU etc.

În opinia mea, dacă o lucrare lexicografică este luată în considerare, atunci citarea ei trebuie să fie completă, la fel ca o atestare documentară. De exemplu:

1871 LMD, I.: ABBATESSA, s. f., abbatissa, mai marea unei communitate religióse de femine in biseric’a romano-catolica.

Rămâne, însă, o întrebare delicată: este necesară enumerarea tuturor acestor surse, inclusiv a dicționarelor bilingve, care oferă mai degrabă echivalențe decât explicații semantice?

În plus, apar hiatusuri temporale evidente. Pentru secolul al XIX-lea avem doar două citate, iar în secolul XX, apar două „tăceri”: între 1926–1986 și din 1987 până în 2020. Să fie vorba de perioade lipsite de atestări documentare sau, mai degrabă, de o cercetare incompletă, o bibliografie dezechilibrată?

Din curiozitate, am consultat și eu corpusurile disponibile. Pentru forma abatesă am identificat:

• o atestare din 1844 (Albina românească),

• 6 atestări în Familia și Curierul de Iași (1865–1872),

• 8 între 1880–1899 (Tribuna, Românul, Gazeta de Transilvania etc.).
  Pentru forma abadesă, am găsit o apariție în Oglinda lumii (1928).

Pentru a acoperi aceste lacune și pentru a oferi o interfață mai inteligent gândită, DLR2 ar trebui conceput, de acum înainte, ca un dicționar exclusiv digital, îmbogățit și actualizat permanent, precum Oxford English Dictionary (OED), absorbind toate sursele disponibile și extinzând continuu bibliografia.

Și, în încheiere: nu s-ar fi cuvenit ca toate sursele lexicografice utilizate să fie menționate explicit la Referințe bibliografice? În mod inexplicabil (ediția nu are o introducere!), această secțiune conține doar dicționare apărute după 1900, să fie acestea singurele considerate „de bază” în redactarea articolului? Un gest editorial calculat sau o omisiune stânjenitoare?

Autor: Prof. Dan Caragea (Lisabona, Portugalia)
Publicat în: Occidentul Românesc

Nota redacției:

Dan Caragea este critic, eseist, publicist și traducător, cu o impresionantă activitate academică și editorială. Lusitanist de prestigiu, specialist în psihologie și lingvistică computațională, Dan Caragea este colaborator voluntar al publicației Occidentul Românesc încă din anul 2011.

Absolvent al Facultății de Limba și Literatura Română, cu specializare secundară în limba și literatura portugheză, este doctor în psihologie. Între 1978 și 1990, a fost profesor de limba română și asistent universitar la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din București, unde a predat limba portugheză. A semnat manuale de portugheză și a colaborat constant cu reviste culturale din România.

În perioada 1991–1993, a fost bursier al Institutului Camões din Lisabona, autor al unui manual de portugheză pentru străini și director al societății Cyberlex, coordonând versiunile portugheză și spaniolă ale celebrului program de analiză semantică Tropes. Între 2009 și 2015, a activat ca expert în cadrul UEFISCDI, contribuind la realizarea versiunii românești a programului Tropes și dezvoltând un software inovator pentru detectarea similitudinilor textuale (Semplag). În 2013, publică împreună cu Adrian Curaj, la Editura Academiei, volumul Analiza automată a discursului.

În 2017, coordonează, la Lisabona, un amplu album dedicat relațiilor culturale și diplomatice româno-portugheze, în calitate de coautor. În anii 2018–2019, activează ca expert al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din București, contribuind la implementarea proiectului Romtext. Este, de asemenea, colaborator al revistei culturale Leviatan.