Programul ARC dedicat copiilor din diaspora și din comunitățile istorice continuă și în 2022

302

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea și secretarul de stat Gheorghe Cârciu, alături de colegii din cadrul Departamentului Românilor de Pretutindeni (DRP) au participat la o întâlnire de lucru pentru a stabilii de comun acord implementarea programului de tabere ARC, dedicat copiilor etnici români din afara granițelor României.

Peste 26.000 de copii români din străinătate au avut șansa să descopere România în ultimii ani, iar în anul 2022 peste 1.000 de copii vor fi așteptați în taberele din România puse la dispoziție de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Taberele din acest an vor fi organizate în județele Hunedoara (Căprioara), Gorj (Săcelu), Neamț (Oglinzi), Tulcea (Sulina).

Departamentul Românilor de Pretutindeni va reveni cu detalii legate de organizare și cum vă puteți înscrie în aceste tabere.