Primăvara „crimei împotriva umanității”

Soldaţii, camioanele, transportoarele blindate, artileria şi alte elemente ale dispozitivelor militare s-au pus în mişcare după ce Vladimir Putin, Președintele Rusiei a semnat actul de recunoaştere a unor state care nu există. Conform Dreptului Internaţional ele nu sunt decât părţi, regiuni inseparabile ale Ucrainei, entitate suverană a comunităţii internaţionale recunoscută ca atare prin tratate şi nenumărate alte acte oficiale, inclusiv de Moscova.

Rusia lui Putin a făcut pasul critic dincolo de punctul de la care drum de întoarcere nu mai există, într-un demers început acum mai bine de opt ani: pedepsirea prin dezmembrare a Ucrainei. Rusia acuză Ucraina că a fost factorul politic al disoluției pe cale juridică a Uniunii Sovietice. După ce Rusia găsise o cale să instaleze cu succes la Kiev, în mod „democratic”, un regim de vasalitate necondiţionată faţă de Moscova, forţe politice interne au permis Statelor Unite şi Occidentului european să acţioneze astfel încât să zădărnicească manevra rusească şi să refacă traiectoria unui destin euroatlantic pentru Ucraina.

Eventualitatea ca, prin intermediul şi din cauza Ucrainei, Rusia să ajungă în situaţia „dramatică” de a avea graniţă directă cu NATO, a fost şi este punctul critic de inflexiune în dinamica relaţiilor dintre Moscova şi Kiev.

Zielele trecute, nu doar dispozitivele militare s-au pus în mişcare, ci istoria însăşi. Primele se deplasează ordonat. Istoria, însă, derapează. Masiv şi deloc controlat. Acţiunile angajate de Rusia şi cele care vor urma în zilele, săptămânile sau poate lunile care urmează, vor spori masiv haosul lumii în care trăim. Forţa distructivă pusă la lucru este comparabilă cu cea a fenomenelor naturale care remodelează relieful planetei.

Sancţiunile economice, ONU, OSCE, negocieri directe şi orice alte manevre diplomatice pot cel mult să „tamponeze” ici şi colo rănile masive suferite de ordinea internaţională aşa cum o ştiam până ieri. Nu pot însă readuce „bolnavul” la starea de sănătate şi integritate anterioare atacului violent, distrugător la care a fost supus în acest început de primăvară.

Nimeni în zona exterioară de putere şi influenţă a Rusiei nu o să recunoască vreodată „achiziţiile” teritoriale respective, dar nici nu va putea cineva să refacă starea de lucruri anterioară mişcărilor din aceste zile şi din lunile care vor urma.

Scenariul unui conflict militar este pur şi simplu ruinător pentru securitatea individuală şi colectivă. Nimeni din Occident sau Statele Unite nu se va angaja într-o confruntare militară cu Rusia pe teritoriul Ucrainei. Singura posibilitate este aceea ca puterea de la Kiev, cea de azi, de mâine sau de oricând, undeva în orizontul istoric, să încerce dislocarea forţelor militare ale Rusiei pe calea unei confruntări armate.

O asemenea decizie, însă, ar da apă la moară Moscovei şi propagandei sale care pune pe seama ucrainienilor întrega criză şi ar putea „justifica” la o adică un asalt susţinut, direct, asupra bazelor politice ale regimului. Miza Kievului în acest tip de joc ar fi însă imensă, echivalentă cu supravieţuirea. Nu doar a regimului, ci a entităţii statale numită Ucraina.

Asta-i lumea în care trăim?! Atât poate Dreptul Internațional în anul de grație 2022?! Ca lumea să fie obligată să trăiască delirul de putere al unui om care stăpâneşte peste un milion de militari plus arsenalele aferente, care decide după bunul-plac modul de utilizare al instrumentelor statului ca şi asupra resurselor sociale de toate felurile, de la cele de mediu, la cele financiare şi de la cele umane, la resursa numită „viitor”?! Un om care controlează accesul şi decide asupra folosirii butoanelor care pot declanşa, odată pentru totdeauna distrugerea planetei.

De unde se vede, cu relativă uşurinţă, că problema cu care se confruntă Ucraina, Rusia, Europa, Statele Unite şi, într-un fel sau altul, tot restul lumii, nu este câtuşi de puţin de natură militară. Nu ţine cu totul doar de politică, diplomaţie sau putere. Ţine de un banal mecanism de control social.

Cum facem ca oamenii ajunşi la putere să rămână sub control raţional? Să nu poată evolua decât în perimetrul strict al deciziilor raţionale?! Să nu poată deraia, iar dacă există pericolul unui derapaj masiv, care crează un pericol iminent, pune în pericol sau aduce atingere păcii şi securităţii internaţionale, să poată fi scoşi din scenă oportun, până nu se consumă dezastrul?!

Lunga şi nespus de păguboasa întârziere a lumii civilizate pe care o consideram suficient de avansată pentru a se ocupa de organizarea vieţii pe alte planete, de a răspunde serios şi eficient instituţional la problema controlului de raţionalitate asupra decidenţilor politici, poate fi considerată până acum un fel de… „neglijenţă”.  „Delirul” lui Putin însă, devine o „neglijenţă criminală” O crimă împotriva umanităţii!

Autor: Kasandra Kalmann-Năsăudean – Director editorial la Occidentul Românesc, economist, scriitor și jurnalist de investigații, membru CCNMA.

Editorial publicat în ediția tipărită a lunii martie 2022!

Foto: Nytimes.com