„Omul sfințește locul. Dacă ne facem treaba bine, suntem apreciați”

Campania de excelență a românilor din diaspora derulată de publicația Occidentul Românesc vă propune, în această ediție a lunii iunie, să faceți cunoștință cu un medic stomatolog stabilit în Franța, pe nume Octavian Marcu. Plecat de opt ani din România, Octavian se bucură în prezent de avantajele muncii într-o țară ce îi oferă predictibilitate, ca sistem, siguranță și posibilități reale de dezvoltare personală și profesională. Alături de familia lui, și-a clădit, într-un timp relativ scurt, o nouă viață, fără să considere că a avut de înfruntat provocări sau obstacole greu de trecut. Dimpotrivă: se vede drept o persoană adaptabilă în orice situație și chiar se gândește la o altă relocare, într-o țară de pe alt continent, cu un proiect profesional care îl preocupă de ceva vreme.

„Sunt născut în Petroșani, Valea Jiului, în anul 1974, și tot acolo am făcut școala generală și liceul. Apoi am plecat la Cluj, unde am făcut Colegiul de Tehnică Dentară, urmat de Facultatea de Stomatologie la Oradea. În 2001 am devenit medic stomatolog. Am lucrat timp de trei ani pentru Armata Română ca medic civil, iar în paralel mi-am deschis cabinetul propriu la Oradea. Din România am plecat în 2013 și m-am stabilit în Franța”, mărturisește medicul stomatolog, care acum locuiește în Compiègne, o localitate cochetă situată la 70 de kilometri nord de Paris.

Dincolo de diploma universitară obținută la Paris în domeniile implantologie și chirurgie, Octavian Marcu are la activ mai multe cursuri de specializare, în anumite domenii ale medicinei dentare. „Lucrând aici, mi-am permis să plătesc cursuri și să investesc continuu în formarea mea profesională. În fiecare an fac câte ceva nou în acest sens. Iau informație de la cei specializați într-un anumit domeniu și dornici să împărtășească, iar eu, la rândul meu, împărtășesc cu ei ceea ce știu. Este o frumoasă formare profesională între colegi”, remarcă medicul stomatolog.

Camelia Jula: Cum te-ai decis să părăsești România și să te stabilești în Franța?

Octavian Marcu: Sincer, a fost un capriciu de moment. Efectiv mă săturasem de multe lucruri, poți spune că traversam un context general de lehamite, de scârbă. Într-o interval extrem de scurt am fost plecat, odată ce m-am hotărât că nu mai vreau să fiu în România.

Mi-am făcut bagajele, am vândut tot și am plecat. M-am hotărât să plec într-o luni, mi-am luat biletul de avion joi și am plecat vinerea viitoare, adică la zece zile după ce m-am hotărât să plec eram deja în Franța. M-am decis în 15 minute că rămân în această țară, am cumpărat jumătate din cabinetul stomatologic unde îmi desfășor activitatea și astăzi (practic, sunt asociat cu aceeași persoană de opt ani) și asta a fost. Nu mi-au trebuit mai mult de 15 minute.

Camelia Jula: Dar ai ales Franța pentru un motiv anume?

Octavian Marcu: Nu, a fost o pură întâmplare, nici nu voiam să plec în Franța. Cu vreo doi – trei ani înainte de acest moment, soția mea cochetase cu plecarea în Marea Britanie, am fost chiar și la Cluj, unde ea a avut un interviu cu o firmă de plasare a forței de muncă (ea fiind medic pediatru neonatolog). Am avut și eu o ofertă să lucrez în South Hampton, mi-am dat testul IELTS la British Council tot la Cluj, mi-am făcut toate actele să plec în Aglia, dar soția mea atunci nu era tocmai mulțumită de oferta primită de ea și nu a mai vrut să plecăm. Și câțiva ani mai târziu eu am decis, spre surpriza tuturor, că plec în Franța. I-am anunțat pe toți, adică familia, că plec, și le-am spus: cine vrea să vină cu mine vine, cine nu, nu. Le lăsam casă, cabinet, mașină, tot ce aveam în România. Soția mea a mai rămas șase luni în România, ea fiind cea care a creat o secție de neonatologie într-un spital privat din țară, unde le-a promis celor care se bazau pe ea că va duce la bun sfârșit instalarea secției. Apoi a decis să vină și ea aici, în Franța, unde suntem împreună cu cei doi copii ai noștri. Ea este tot medic neonatolog și aici, la spitalul din oraș, în prezent titulară pe post. Și recent am primit și cetățenia franceză. Ei i s-au recunoscut și diplomele, deși cea de neonatolog nu chiar de la bun început, a fost nevoită să lucreze o perioadă ca un fel de suplinitor pe post, până când și-a dat a doua specializare în pediatrie. După ce a avut specializarea finală în pediatrie, i s-a recunoscut și diploma, așa că anul trecut a devenit titulară pe post. La mine a fost mai simplu, recunosc. Am dat un interviu la Colegiul Medicilor, lung de vreo două ore că ne-am întins la povești, dar la mine toate actele au fost validate în foarte scurt timp, în aproximativ 48 de ore.

Camelia Jula: Ai avut sau ați avut greutăți de adaptare la traiul într-o altă țară?

Octavian Marcu: Nu, deloc, în cazul meu, adaptarea a venit de la sine. La cabinet, în afară de anumite tehnici pe care nu le aveam în România din cauza costurilor uriașe, practica era cam aceeași. Nu m-am dus într-un domeniu care să îmi fie necunoscut. Omnipractică, implantologie, chirurgie, au fost toate aproximativ aceleași. Totodată, am făcut și aici cursuri și formări profesionale. Nu am avut, pot spune, nicio problemă de adaptare sau integrare. Cam în șase luni am fost la nivelul corespunzător din punct de vedere profesional, iar altfel nu am avut nicio problemă, sunt adaptabil oriunde m-aș duce.

Camelia Jula: Care consideri că sunt avantajele faptului că ai ales să te muți acolo?

Octavian Marcu: Am avut mai multă deschidere către meseria mea, ca să vorbim întâi din punct de vedere profesional, acesta fiind unul din motivele pentru care am venit aici. Apoi, copiii noștri au studiat într-un sistem de învățământ aparent superior celui din România, mai flexibil, deși rezultatele nu sunt chiar pe măsura așteptărilor. Dar sunt dezinvolți, bine integrați, vorbesc franceza aproape ca nativi, cel mai mare vorbește la fel de bine și engleza, și-a dat IELTS-ul și el anul trecut. Suntem câștigați din toate punctele de vedere. Ca avantaj enorm este siguranța mult mai mare a zilei de mâine. În România nu am avut acest sentiment de confort al zilei de mâine. Adică aici ai pe ce să te bazezi, asta e diferența. Știi că lucrurile nu se schimbă radical de pe o zi pe alta, îți plătești asigurările, îți plătești leasing-urile, îți plătești casa, ai din ce ți le plăti, îți rămân bani și să mergi în vacanțe, noi facem chiar cinci – șase vacanțe pe an… Recunosc că facem parte din partea privilegiată a societății chiar și pentru Franța. Suntem la un nivel care ne situează în clasa medie, treimea de sus. Dar asta prin muncă. Și am avut numai beneficii în urma ei.

Camelia Jula: Așadar, predictibilitatea sistemului este o chestiune importantă chiar și în cazul unei profesii, să spunem, care poate aduce câștiguri materiale semnificative inclusiv în România…

Octavian Marcu: Absolut. În România nu ai nicio siguranță a zilei de mâine, dacă se schimbă radical politicile vorbim și de efecte economice rapide, oamenii nu mai au din ce să trăiască, iar lucrurile acestea sunt și acum așa cum au fost de multă vreme în România. Aici, în Franța, oamenii au asigurări, iar eu pot să știu că în meseria mea mă bazez pe ceva ce există de mulți ani. Plus că aici și dacă lucrurile s-ar degrada, există un sistem social, de asigurări de sănătate, care va face ca medicina să funcționeze. Uite, să luăm perioada recentă Covid: și-a pus grav amprenta pe economie, dar, totuși, țările care se păstrează în formă sunt cele care au cât de cât un sistem predictibil.

Camelia Jula: Spuneai că Franța oferă stabilitate existenței medicinei datorită sistemului de asigurări. În România, din păcate, mai ales la capitolul dentar, stăm foarte prost… Iar oamenii amână lucrurile și merg la dentist mereu când e prea târziu, invocând problema costurilor.

Octavian Marcu: Nici francezii nu ar sta cu mult mai bine dacă nu ar fi asigurările. Nici ei nu scot din buzunar cu drag banii pentru tratamentele stomatologice. Sunt destul de rezervați în a investi în propria sănătate. Totuși, o fac, nu de alta, ci pentru că nu au de ales. Pe de altă parte, sumele pe care le scot, raportat la câștig și la nivelul de trai, sunt mai mici decât ale românilor, care scot integral banii din buzunar. Aici impozitele sunt mari, asigurările sunt mari, dar și beneficiile sunt pe măsură, adică dai un ban, dar știi că merită. În România, nici nu ai bani, iar când trebuie să scoți, scoți grămadă, pentru tot ce ai nevoie. Avem și acolo o parte de asigurare dentară, dar există într-o formă mult mai redusă. Casa de Asigurări de Sănătate plătește medicilor sume nu foarte mari, există un plafon pe care un medic îl poate realiza lunar, sumele sunt mici, banii se termină repede, așa că oamenii ajung tot să plătească pentru serviciile stomatologice.

Camelia Jula: Există o comunitate de români în zona ta, ai o relație apropiată cu această comunitate?

Octavian Marcu: La spitalul din Compiègne sunt vreo 25 de medici români. Iar eu am legături cu toți, aproape. Când am ajuns în Franța, prima persoană cu care am vorbit a fost un român, doctorul Dan Calciu, foarte bun prieten al meu în ziua de azi. Am un alt prieten care e fizio-kineto-terapeut, dar cunosc de asemenea mai mulți români foști jucători de rugby, care îmi sunt pacienți. De fapt pot spune că tratez cam toată comunitatea de români din zonă… Da, suntem destul de apropiați, spre exemplu, înainte de perioada Covid, în fiecare ultimă zi de vineri din lună ne adunam toți la o masă la un restaurant. Ne-am însușit și noi convivialitatea francezilor. Uneori eram atât de mulți că închiriam un restaurant întreg. Ne întâlnim și în grupuri restrânse, la unii dintre noi acasă. Alteori mergem în vacanțe împreună, cu prietenii mai apropiați. Suntem o comunitate în care ne cunoaștem între noi, reușim să ne ajutăm unii pe alții. E adevărat că cei mai mulți suntem medici și interacționăm mult și la nivel profesional.

Camelia Jula: Ce înseamnă pentru tine să fii cetățean european?

Octavian Marcu: Multă libertate. Acesta este cuvântul pentru a defini ce înseamnă cetățean european. Ai libertatea de a te mișca mai mult decât o ai în România. Și nu mă refer neapărat doar la libertatea fizică, cât și la cea mentală. Nu știu dacă mă exprim bine, hai să o spun altfel: românii nu sunt încătușați de granițe, ci de propria lor mentalitate. Asta îi ține între „pereții” orașului, județului, țării… Nu zic că nu sunt și francezi sau germani (sau alte nații) care nu se dezvoltă, nu se mișcă. Doar că românii sunt puțin mai închiși, din propria lor dorință de a nu face. Sau mai bine zis lipsa dorinței de a face.

Camelia Jula: Un exercițiu de imaginație: Dacă ai avea o baghetă magică la dispoziție, ce ai schimba la România, care ar fi primele trei lucruri pe care le-ai modifica?

Octavian Marcu: Nimic. Nu am avut niciodată gândul de a schimba ceva în România pentru că nu cred că ar funcționa. Sunt cu siguranță multe lucruri ce ar putea fi schimbate, dar nu dorește nimeni să le schimbe, pentru că… „lasă, măi, că merge-așa, ne-am obișnuit cu ea”, e România noastră, așa cum e… Așa că, ce mi-aș putea dori eu teoretic să schimb la România? Ideea de baghetă magică nici măcar în imaginație nu poate schimba nimic. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt atât de bine încrengănate, încât dacă schimbi trei, mulțimea celor pe care nu le-ai schimbat aduce înapoi la zero acele schimbări. A se vedea schimbările pe care România le-a încercat de o mie de ori în decursul a 30 de ani, fără niciun rezultat.

Camelia Jula: Mai vizitezi România?

Octavian Marcu: Vin în România la vânătoare, chiar în mod constant. Părinții mei nu mai trăiesc, așa că totuși vin mai rar, nu mai am motive atât de puternice. Am doar câțiva prieteni cu care am păstrat legătura din țară, dar de regulă ne întâlnim în vacanțe, în alte părți decât în România. Regiunea unde vin este Bihorul, mai exact zona Oradea, unde sunt cei cu care mai păstrez legătura.

Camelia Jula: Ai locuri preferate între cele prin care te-au dus pașii, mai ales că spuneai că faceți mai multe vacanțe pe an și probabil călătoriți și în weekenduri, date fiind autostrăzile pe care le aveți acolo la dispoziție?

Octavian Marcu: Nu există locuri preferate pentru mine, eu nu merg de multe ori în același loc. Franța e o țară foarte frumoasă, unde ai ce vedea, am fost în multe locuri minunate aici. Dar am fost și în Spania, Italia, Germania, Olanda, Belgia, am ajuns în Hong Kong, în China, Tunisia… Următoarea destinație dorită este Africa. Ar fi vorba de Republica Democratică Congo, unde chiar să mă instalez o vreme, spre exemplu, să lucrez acolo, am un proiect la care mă gândesc de ceva vreme. Uite, pentru mine a fost o mare experiență să descopăr China. Când am ajuns acolo, am aflat că China, Hong – Kong-ul, Asia nu sunt ceea ce știm noi de aici. E o altă lume, au un alt fel de a trăi. Cumva, noi considerăm că în China oamenii sunt mult mai limitați. Da, sunt, din punct de vedere politic, dar realizările statului chinez sunt colosale. După ce am văzut cu ochii mei, pot spune că sunt cu cel puțin zece ani înaintea Europei. Mă refer în principal la orașele mari, pentru că nu putem generaliza, China fiind atât de mare. Mi-aș dori să văd și Japonia, ca să pot avea experiența completă.

Camelia Jula: Te-ai confruntat cu probleme de acceptare din partea societății unde ai ales să trăiești?

Octavian Marcu: Orașul în care trăiesc eu este unul burghez, în care valorile sunt recunoscute. Noi am venit aici ca medici. Suntem văzuți ca parte integrantă a societății, pentru că îi tratăm, ei au nevoie de noi, iar noi nu am făcut prostii, dimpotrivă, ne-am comportat ireproșabil, ne-am făcut meseria, ne-am adus contribuția la buna-dezvoltare și bunul mers al societății, motiv pentru care suntem respectați. Românii de aici sunt în proporție de 90% proprietarii locuințelor în care trăiesc, nu stăm în chirie, avem salarii bune, ne ducem copiii la școli private. Da, sunt români care de voie, de nevoie, au plecat din România și au ajuns să facă o imagine proastă țării. Noi, aici, deși ajungând ca profesioniști de valoare, am avut de-a face la început, mai demult, cu o anumită rezervă din partea celor din zonă. Nu se așteptau să fim atât de spălați și educați, cum se spune. Dar acum se vorbește mai mult româna în spitalul lor decât franceza…

Camelia Jula: În acest context, afacerea ta medicală (pentru că vorbim de un cabinet privat de stomatologie) cum a evoluat și ea?

Octavian Marcu: Eu și colegul meu, la cabinetul nostru, am ajuns la cifra de 10.000 de pacienți. Acum opt ani, numărul de pacienți al cabinetului era de 5.000. Am dublat numărul de pacienți. Localitatea, cu împrejurimile sale, înseamnă cam 100.000 de oameni. Pe la noi au trecut mulți oameni și de asta ne-am făcut cunoscuți, de asta m-am făcut cunoscut și le-am câștigat încrederea prin ceea ce am făcut, prin profesionalism. O vorbă veche spune că „Omul sfințește locul” și pot spune din experiență că așa este, nu are de-a face că suntem români, unguri, bulgari… Câtă vreme ne facem treaba, asta nu contează. Suntem apreciați pentru ceea ce facem, nu pentru originea noastră. Bine, nu are rost să ne amăgim, unii dintre compatrioții noștri au derapat, au făcut găinării și au fost prost-văzuți. Nu îi putem numi victime. Chiar dacă ei spun că au francezii ceva cu ei. Primii care au venit aici au fost cei care au dorit să se căpătuiască rapid. Și care au făcut prostii. Dar acum avem români care lucrează în echipele primăriilor din localitățile unde locuiesc, avem, iată, medici de diferite specializări, avem ingineri, avem cercetători, nici nu se mai poate pune acum problema neintegrării noastre în societățile altor țări. Dacă ne facem treaba bine, asta e ceea ce contează. Toată lumea are de câștigat din asta, și noi, dar și societățile în care ne-am croit drumul.

Fotografii: arhiva personală Octavian Marcu

A consemnat: Camelia Jula