O țară în derivă, o Europă îngrijorată

România trăiește vremuri tulburi, iar epicentrul acestui cutremur politic se află la Cotroceni. Klaus Iohannis, președintele care și-a condus mandatul ca pe o afacere personală, a devenit, simbolic și practic, imaginea eșecului unui stat care și-a pierdut busola.

Articolul 83 din Constituție, care permite prelungirea mandatului prezidențial în caz de război sau catastrofă, a fost invocat pentru a justifica o situație care, paradoxal, îl are drept protagonist pe însuși „catastrofa”: președintele în exercițiu.

Este un moment de răscruce. România nu mai surprinde pe nimeni cu derapajele sale, însă ceea ce trăim acum este mai mult decât o criză instituțională: este punctul culminant al unei decadențe politice accelerate. Regulile jocului se rescriu ad-hoc, ignorând legi organice și principii fundamentale.

Klaus Iohannis nu este primul lider slab pe care l-a avut România. Dar, spre deosebire de Emil Constantinescu, care a mărturisit că a fost „învins de structuri”, Iohannis nu pare să fi fost învins de nimic. El pur și simplu nu a încercat. Funcția prezidențială a devenit, în cei aproape zece ani de mandat, un instrument al confortului personal, iar agenda sa – o hartă a luxului, complet decuplată de realitățile țării.

Vizitele exotice în Africa sau America Latină justificate prin pretexte subțiri, au fost mai degrabă excursii de agrement. Absența sa din dezbaterile publice, lipsa de răspunsuri la întrebările presei, dispariția unui purtător de cuvânt – toate acestea au transformat Cotroceniul într-o cetate a indiferenței.

În ultimul an, acest dispreț față de responsabilitățile funcției a atins culmi absurde. Alegerile „comasate”, o manevră cinică pentru a servi intereselor politice. Nu legea, ci voința sa a devenit regula. Deciziile lui Klaus Iohannis au împins România spre statutul de republică bananieră.

Autoritatea statului s-a prăbușit, iar instituțiile-cheie – de la SRI la SIE și AEP – au fost populate cu indivizi obedienți, care și-au dovedit incompetența. Când regulile democratice sunt înlocuite cu capricii, cetățenii pierd încrederea în stat, iar acest vid de autoritate este cel mai periculos ingredient pentru haosul care urmează.

Profesorul Alexandru Gussi avea dreptate când spunea că Iohannis a devenit o vulnerabilitate pentru Uniunea Europeană. România nu mai este doar problema propriilor cetățeni. În contextul geopolitic complicat, o țară NATO și UE în care instituțiile sunt paralizate, devine un risc regional. Gabriel Liiceanu, cu obișnuitul său patos, a sintetizat situația: „o entitate neeligibilă” conduce statul.

Întrebarea care rămâne. Ce urmează? E greu de anticipat. Klaus Iohannis nu este doar un simbol al eșecului personal, ci și al unui sistem care și-a pierdut sensul și direcția. Poate că istoria va găsi un loc pentru el în capitolul despre liderii care au ratat șansa de a lăsa o moștenire pozitivă. Până atunci, România are nevoie urgentă de un reset – unul care să redea încrederea cetățenilor în democrație, în stat și în viitor.

Autor: Kasandra Kalmann Năsăudean
Editorialul ediției tipărite164, Anul XIV, Occidentul Românesc 

Nota Redacției:

Kasandra Kalmann Năsăudean a fost unul dintre redactorii primului post de radio în limba română, RadioUniplus92 (Millennium) Santa Susana (CA), mulți ani editor la prestigiosul ziar Gândacul de Colorado (Denver, Colorado) și redactor-șef la Radio Diaspora Online (Chicago), Statele Unite ale Americii. Licențiată în Informatică de gestiune (Felix C-256) și Științele Comunicării (Investigații), Kasandra înființează în anul 2010 ziarul Occidentul Românesc dedicat românilor din Peninsula Iberică, în special, și celor din lumea occidentală, în general, publicație de limba română, care apare lună de lună, fără întrerupere, în format print și online de peste 14 ani. A scris pentru numeroase reviste și ziare în limba română din străinătate și din România, iar în Spania a fost redactor-șef la primul ziar în limba română din Peninsula Iberică, Român în Lume. A colaborat cu revista Origini și ziarul Noi în Spania din Madrid. Este autor al volumului bilingv Destine distruse de comuniști, coautor la volumul The Mists of Time și în documentare dramatice privind istoria comunismului, alături de Michael Harrison Cronkite, manager de proiect.