Mocănița din Crișcior, atracție pentru turiști în perioada sărbătorilor de iarnă
Turiștii care ajung în Țara Moților în perioada sărbătorilor de iarnă trebuie neapărat să treacă pe lista de activități și o călătorie cu mocănița. Celebrul tren care circulă pe linia îngustă dintre municipiul Brad și Crișcior va fi pus în funcțiune zilele acestea și va circula până în data de 5 ianuarie 2020.
Veche de peste un secol, locomotiva cu aburi care pufăie și se opintește să tragă după ea celebrul trenuleț este, fără îndoială, o atracție de neratat pentru orice copil, dar și pentru părinți. Cu atât mai mult, în perioada sărbătorilor de iarnă când o călătorie cu mocănița aduce și șansa de a-l întâlni chiar pe Moș Crăciun.
Conform programului, mocănița va circula pe 6 decembrie 2019, cu plecări din Crișcior, la orele 13:00 și 15:00, și din Brad, Biserica Mare Ortodoxă -13:25-15:25 şi 14:15-16:15, şi din fața Gării CFR Brad, la orele 14:00 și 16:00.
Cei care doresc să facă o plimbare cu mocănița și să-l aibă alături și pe Moș Crăciun, vor putea face acest lucru duminică, pe 08 decembrie, precum și în zilele de 15 și 22 decembrie. De pe 25 decembrie, mocănița va circula zilnic până după Revelion, pe 5 ianuarie 2020. Prețul unui bilet pentru plimbarea dus-întors este de 20 de lei pentru adulți, și 10 lei pentru copii.
Calea ferată pe care circulă mocănița a fost construită în anul 1907, pentru transportul de cărbune către Uzina Electrică din Gura Barza. În prezent, cei 7 kilometri de cale ferată îngustă sunt exploatați de o companie privată condusă de un om de afaceri austriac, Georg Hocevar. Din păcate, este imposibil ca acest tren să circule pe toată perioada anului. ărbătorile de iarnă, Paștele și ziua de 1 iunie sunt singurele momente când acest minunat trenuleț circulă și plimbă turiștii, așa că merită profitat.
Sursa: stiriletranilvanei.ro