Grație traducerii de excelență realizată de către profesorul și eseistul Dan Caragea, „Mensagem” de Fernando Pessoa poate fi citit și în limba română sub titlul „Mesajul”. Profesorul Caragea, un român care, de la o vârstă fragedă a fost fascinat de Portugalia, a vizitat această țară în 1977, iar începând din 1991, s-a stabilit definitiv în Republica Portugheză, cea mai vestică țară din Europa continentală. La vest și sud are coastă la Oceanul Atlantic, iar la est și nord se învecinează cu Spania. Un interviu de Leonídio Paulo Ferreira pentru publicația portugheză Diário de Notícias. Traducere și adaptare în limba română: Andra Mateescu Gutiérrez, Occidentul Românesc.
Diário de Notícias: Fernando Pessoa reprezintă provocarea supremă atunci când vine vorba de traducerea unui autor portughez? Este mai dificil decât să traduci, de exemplu, pe Luís Vaz de Camões?
Dan Caragea: Nu știu dacă este mai dificil. În anumite aspecte poate fi, în altele, mai puțin. Însă este și o chestiune de a vedea până unde putem ajunge cu ideea de a oferi o echivalență, din interior, cunoscând puțin mecanismele poetice și modul în care Pessoa își construiește universul. Și de a încerca să reproducem asta într-o altă limbă. În esență, îmi pun mereu o întrebare simplă, la început. Cum ar spune Pessoa asta dacă ar cunoaște limba română? Dacă ar fi bilingv? Aceasta este ipoteza de plecare, că el cunoștea limba, la fel cum cunoștea engleza, și atunci, cum s-ar exprima? Aceasta este ambiția mea, să sugerez puțin din sonoritatea globală a unui poet precum Pessoa într-o altă limbă, în acest caz româna.
Diário de Notícias: Dar există o dificultate suplimentară, și de aceea am făcut comparația cu Camões, și anume că multe dintre scrierile lui Pessoa sunt legate de miturile portugheze, de referințe portugheze, de figuri istorice portugheze. Este asta o provocare dublă pentru a le transmite cititorului român?
Dan Caragea: Da, și Camões este la fel de complicat. Întreaga călătorie a lui Vasco da Gama în Os Lusíadas este complicată chiar și pentru tinerii portughezi. Pentru că nu cunosc figurile mitologice, nu știu referințele istorice etc. Așadar, această problemă a referințelor trebuie rezolvată prin note, în cazul unei traduceri. În unele cazuri, nu se poate altfel. Nu putem găsi un echivalent al Infante D. Henrique în România, nu-i așa? În traducerea lui Pessoa, am ales să includ note care evidențiază aspectele ce par să fie subliniate în poem. Să spunem, mici note care însoțesc Mensagem și care sunt absolut necesare din punct de vedere istoric. Apoi, publicul, având textul și notele, poate ajunge la înțelegerea figurii respective și, mai ales, la complexitatea acelei figuri istorice.
Diário de Notícias: În „Mensagem” există un poem care este, probabil, cel mai cunoscut, cel mai popular, „Mar Português” sau „Marea Portugheză” în română. Acesta vă prezintă o mare dificultate de traducere?
Dan Caragea: Nu cred că Mar Português este dificil de tradus. Problema constă doar în respectarea fidelă a schemei lui Pessoa și în găsirea vocii care sugerează cel mai bine, în cealaltă limbă, toată acea suferință interioară care trebuie plătită, să spunem, pentru a ajunge apoi la marile descoperiri. Și cred că în cazul meu acest lucru a reușit, dar și în cazul altor persoane care au făcut versiuni foarte bune ale Mar Português.
Diário de Notícias: Știu că nu este prima dvs. traducere a unui autor portughez. Pe cine ați mai tradus în română?
Dan Caragea: Am tradus într-o antologie mai complexă poeți portughezi din secolul al XII-lea până la Pessoa. Adică, în esență, am publicat o antologie care acoperă întreaga evoluție a poeziei portugheze din Evul Mediu, de la Cantigas de Amigo și Cantigas de Amor până la Fernando Pessoa, inclusiv. Am inclus și sonete de Camões, desigur, obligatoriu.
Diário de Notícias: Antologia se încheie cu Pessoa? Nu ați inclus poeți mai recenți?
Dan Caragea: Ultimul autor din antologie este Fernando Pessoa, pentru că apoi a urmat o altă antologie de poezie contemporană, care începe aproximativ în anii 1940 sau 1950 și ajunge până în zilele noastre. Această antologie a fost elaborată de patru persoane, inclusiv eu. Dar, din păcate, nu a fost publicată.
Diário de Notícias: Nu a fost publicată?
Dan Caragea: Nu a fost publicată, din motive legate de politică. Două dintre persoanele care au participat, coordonatoarea și încă o colegă, au părăsit România.
Diário de Notícias: A fost încă în timpul regimului comunist al lui Nicolae Ceaușescu?
Dan Caragea: Da, încă în acel timp.
Diário de Notícias: Relațiile dintre Portugalia și România sunt vechi, dar au cunoscut o mare dezvoltare după Revoluția din 1974 în Portugalia, deoarece odată cu democrația a fost posibil să se stabilească relații cu țările comuniste. În acea Românie în care ați crescut, exista interes pentru Portugalia?
Dan Caragea: Probabil că exista interes, dar era un fel de curiozitate despre ceva ce nu se putea imagina, pentru că nu exista nicio informație. O blocare totală. O curiozitate care exista în sufletul fiecărei persoane, dar care nu putea fi satisfăcută.
Diário de Notícias: Din cauza faptului că Portugalia, până la 25 aprilie, era văzută ca o țară fascistă?
Dan Caragea: Da, pentru că avea o dictatură așa-zis fascistă. Și îmi amintesc perfect că aveam doar o jumătate de pagină în Manualul de Geografie despre Portugalia, o scurtă descriere, și cu o fotografie a Lisabonei de dimensiunea unui timbru. Atât. Nu puteam vizualiza nimic din țară, pentru că nu existau imagini.
Diário de Notícias: Studiați Descoperirile?
Dan Caragea: La orele de istorie, da, se studiau Descoperirile. Și am studiat, de asemenea, în Literatura Universală, în clasa a XII-a, pe Camões. Acestea erau cunoștințele pe care le aveam la vremea respectivă despre Portugalia. Mama mea îmi vorbea despre vinul de Madeira, pe care îl aprecia, dar care de fapt era vin de Porto, pe care îl cunoscuse înainte de regimul comunist. Desigur, nimeni nu știa cum era, nu puteam să știm. Era doar un mit. Vorbea puțin despre sardinele portugheze, care de asemenea nu mai erau disponibile. Nici nu aveam idee. Eram un mare fan al Benficăi și al lui Eusébio, asta da. De mic copil. Jucam fotbal, un fotbal de masă, cu prietenii. Eu jucam întotdeauna cu Benfica, nu știu de ce.
Diário de Notícias: Așadar, Benfica a fost marea dvs. poartă de intrare în Portugalia?
Dan Caragea: Da, nu știu de ce. De fapt, știu. A fost din cauza campionatului mondial de fotbal din 1966 și a succeselor Benficăi în cupele europene. Știam despre victoriile Benficăi. Și apoi, trebuie să spun aici, cu toată sinceritatea, că aveam o pasiune secretă pentru ideea de Portugalia ca țară imperială. Așadar, fără să am motive, admiram Portugalia pentru că avea un imperiu, iar pentru un tânăr, acest lucru era fabulos, într-o vreme în care marile imperii nu mai existau.
Diário de Notícias: Ați vizitat Portugalia pentru prima dată după Revoluție. În ce an?
Dan Caragea: A fost în 1977. Și când am ajuns aici pentru prima dată, la Lisabona, mă așteptam să găsesc o metropolă, o capitală imperială ca Viena. Și, în schimb, am văzut un oraș foarte simpatic, dar fără acele construcții fabuloase și mă întrebam „dar, în fond, acești portughezi nu au furat mare lucru, nu-i așa?”
Diário de Notícias: Ați venit să faceți primul curs de portugheză?
Dan Caragea: Da, da, da. Iulie și august. Și cu prietenii mei de aici, aveam discuții noaptea, despre comunism. Ei erau comuniști, cântau Internaționala și Bandiera Rossa și nu știu ce altceva. Eu mereu le spuneam, „dar voi nu știți ce faceți, nu știți în ce vă băgați. Sunteți nebuni, etc., etc.” Dar, din fericire, Portugalia nu a devenit comunistă.
Diário de Notícias: În acea perioadă studiați deja portugheza la Universitatea din București?
Dan Caragea: Da, am studiat între 1974 și 1978. Au fost anii în care am absolvit la București cu dublă specializare în română și portugheză. Fac parte din prima generație care a studiat portugheza în România.
Diário de Notícias: La prezentarea traducerii dvs. a Mesajului a fost prezent José Bettencourt Gonçalves, care a fost profesorul dvs. la București. A fost primul portughez cu care ați avut contact?
Dan Caragea: Ei bine, a fost puțin înainte cu lectorul, care a fost acolo doar o lună și ceva, dar el a fost cel care a deschis practic lectoratul. După aceea, în iarnă, a plecat. Carlos Lélis, care era din Madeira. Apoi a venit José Bettencourt Gonçalves, care a rămas cu noi până în 1980. Și cu el am făcut cursul. Apoi am ajuns coleg cu el. Imediat după absolvire, din cauza lipsei de profesori, am fost asistent din 1978 până în 1990.
Diário de Notícias: Și cum ați ajuns la decizia finală de a vă stabili în Portugalia? Este ceva ce a devenit posibil odată cu căderea regimului comunist din România în 1989?
Dan Caragea: Decizia de a mă stabili aici a fost ceva ce nu am realizat. Pentru că nu aveam nicio intenție de a rămâne undeva. Nu am emigrat, să spunem. Cel puțin, nu în mintea mea. Eram aici cu o bursă de la Institutul Camões pentru a pregăti doctoratul. Și asta s-a prelungit timp de trei ani. În 1991, 1992 și 1993, timp în care am început să fac o serie de lucrări și proiecte aici. Și am făcut o serie de descoperiri în domeniul lingvisticii computaționale. Era la modă, era începutul. Așadar, acest lucru interesa foarte mult. Bazele de date lexicale, modul în care portugheza putea funcționa în motoarele de căutare etc. Și, prin urmare, asta s-a prelungit. Și s-a prelungit aproape fără să îmi dau seama. Apoi au venit alte oferte și am amânat, am amânat, am amânat. Și din momentul în care am realizat că fiicele mele, care s-au născut aici, erau deja perfect integrate, atunci am înțeles, când am simțit rădăcinile pe care le aveau ele, că trebuia să renunț la ideea de a mă întoarce.
Diário de Notícias: Soția dvs. este româncă, dar ați cunoscut-o în Portugalia.
Dan Caragea: Am cunoscut-o în Portugalia în 1991. Eram aici cu o bursă de la Institutul Camões. În acea vreme, în Lisabona, cred că nu erau mai mult de 50 de români, eram puțini și era obișnuit să vizităm Ambasada. L-am cunoscut pe ambasador și familia sa. Avea două fiice. Era timpul primei Ambasade libere, să spunem, și toți erau foarte simpatici. În acea perioadă, desigur, exista nevoia de a comunica, de a cunoaște, exista un schimb extraordinar de idei. Așadar, am devenit un vizitator obișnuit al Ambasadei și, treptat, m-am apropiat sentimental de una dintre fiice, Anne Marie.
Diário de Notícias: Practic, nu ați trăit în România post-Ceaușescu?
Dan Caragea: Doar câteva luni. Am fost dezamăgit. Motivul, de altfel, pentru a căuta o bursă a fost să respir puțin, pentru că mă implicasem în acea vreme în jurnalismul politic. Eram foarte revoltat împotriva comunismului și a comuniștilor. Pentru că, în esență, cei care au continuat să guverneze în primii ani au fost foștii comuniști. În ciuda acelei violențe a execuției lui Ceaușescu. Nu am fost niciodată de acord, chiar dacă uram regimul comunist. Nu am considerat demn de o țară care dorea să devină democratică. A fost practic o execuție sumară.
Diário de Notícias: Astăzi, Portugalia și România sunt împreună în Uniunea Europeană. Acum 2000 de ani, cele două țări făceau parte din Imperiul Roman și unul dintre moșteniri este faptul că adesea se vorbește despre români ca fiind latinii estului și despre portughezi ca fiind latinii vestului. Limbile au puncte de contact. Există chiar și cuvinte identice. Dar mentalitatea românilor și a portughezilor are asemănări, în ciuda distanței?
Dan Caragea: Cred că da. Noi, românii, avem o anumită apropiere mai mare față de popoarele sudului. Începând cu Italia. Și cu Spania, de asemenea, și cu Portugalia.
Diário de Notícias: Mai mult decât cu Franța? Dar Franța este referința culturală pentru România.
Dan Caragea: Da, Franța este o referință, dar este văzută întotdeauna ca o entitate mai rațională, mai rece, mai critică, în timp ce cu Italia, Spania și Portugalia domină sentimentul, emoțiile domină.
Diário de Notícias: Dacă ar trebui să vă cer să sugerați un mare nume din literatura română, poate fi un romancier sau un poet, cineva cu o greutate comparabilă cu Pessoa, pe cine ați sugera să fie citit?
Dan Caragea: Cred că în Portugalia, un nume care ar putea avea o șansă să fie tradus și chiar bine înțeles de portughezi ar fi Lucian Blaga.
Diário de Notícias: Blaga a fost diplomat în Portugalia în anii 1930, nu-i așa?
Dan Caragea: A fost. Are o statuie în Estoril etc. Dar ar trebui să cunoască și opera sa filosofică.
Diário de Notícias: Care nu este tradusă?
Dan Caragea: Nu este tradusă. Este o operă fundamentală pentru cunoașterea secolului XX. Cel puțin o sinteză ar fi interesant să însoțească o bună traducere a lui Blaga, care există în portugheză, dar s-ar putea face mult mai mult.
Diário de Notícias: Așadar, Blaga este tradus în portugheză, dar nu acea operă filosofică?
Dan Caragea: Doar poezia a fost tradusă și publicată la o editură din nord, fără probabil o promovare adecvată, cred eu. Ar fi de dorit o promovare mai amplă. Este puțin complicat. Trebuie să știm că pentru a impune un poet, un scriitor, este necesară multă politică culturală.
Sursa interviu și foto: Diário de Notícias
Material publicat în ediția lunară cu numărul 160/ august 2024, la pagina 8 și 9.