Madrid: Concert al prestigiosului Cvartet Enescu oferit cu ocazia Zilei Naționale a României

48

2013_002

În data de 25 noiembrie a.c., Ambasada României la Madrid a inițiat seria evenimentelor dedicate sărbătoririi Zilei Naționale, organizând în colaborare cu Institutul Cultural Român-Madrid un concert oferit de Cvartetul Enescu în prestigioasa sală a Ateneo de Madrid. Evenimentul s-a bucurat de o audiență numeroasă – peste 320 de persoane – Ambasadori, membri ai corpului diplomatic, reprezentanți ai autorităților spaniole, oameni de cultură, personalități, reprezentanți ai comunității românești din Spania.

Cu această ocazie, ambasadorul României la Madrid a evidențiat, în discursul său, semnificația specială a Zilei Naționale pentru identitatea națională a românilor, subliniind integrarea solidă a românilor în Spania și evoluția benefică a relațiilor bilaterale, anul 2013 reprezentând un an de referință pentru consolidarea relațiilor politice, strategice, intrate într-o nouă dinamică. Ambasadorul a transmis, de asemenea, comunității românești un mesaj de încurajare, îndemn spre unitate, exprimându-și susținerea pentru acțiunile derulate de mediul asociativ.

Cvartetul Enescu a prezentat opere de Schubert și Dvořák și o frumoasă adaptare a Rapsodiei române nr.1 a lui George Enescu realizată de unul dintre membrii cvartetului – Vladimir Mendelssohn. Atât virtuozitatea interpretărilor, cât repertoriul ales s-au bucurat de primirea caldă şi aprecierile asistenţei, evenimentul bucurându-se de un real succes la public.

Cvartetul Enescu http://www.quatuorenesco.com/?lang=en va sărbători 35 de ani de activitate artistică în 2014, ocazie cu care va susţine un concert în Salle Gaveau din Paris. Membrii Cvartetului Enescu predau cursuri în diferite ţări europene şi participă la festivaluri. La sfârşitul anului 2012, Cvartetul Enescu a fost invitat la Palatul Regal din Spania să cânte pe cvartetul de instrumente Stradivarius – unic în lume, care aparţine Casei Regale din Spania – în onoarea lutierului francez Vatelot, cu ocazia celebrării a douăzeci de ani de la restaurarea acestora. Repertoriul Cvartetului cuprinde compoziţii clasice şi romantice din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, dar şi moderne, din secolul al XX-lea. Din deosebita discografie a Cvartetului Enescu fac parte albumele realizate la case de discuri din Franţa, Spania, Elveţia sau Germania, cu interpretări ale operelor lui Schubert, Schumann, Boccherini, Dvorak, Debussy, Ravel, Enescu, Janacek, Bartok sau Şostakovici.