Invitație pe tărâmuri de legendă

181

1 [640x480]

Trăim în vremurile în care majoritatea suntem în permanenţă obosiţi, extenuaţi, grăbiţi şi concentraţi la problemele cotidiene. Am ajuns să uităm să zâmbim, să iubim şi să fim fericiţi. Imaginează-ți cititorule pentru o clipă, următorul tablou: Tu, în inima munţilor, într-o căsuţă de la ţară moștenită de la străbunici și conservată cu multă grijă, gustând bucate tradiționale de la bunica şi pâine aburindă de pe vatră, din care rupi împreună cu persoanele dragi sufletului tău. Asculţi ca un copil şi eşti absorbit de legendele şi poveştile care împânzesc meleagurile vechi ale familiei tale. După multă voie bună, înconjurat de oameni frumoşi, spui noapte bună şi-ţi aşezi capul pe o pernă moale și albă ca omătul, zâmbind. Ai un somn dulce şi liniştitor – într-un aer curat cu miros de busuioc și iasomie -, până dimineaţă, când te trezesc cântecul cocoşilor harnici și măcăitul rațelor și gâștelor. Îţi pregăteşti „desaga” în spate, urmând să fii purtat în tărâmul de basm al Durăului, acolo unde s-au născut mii de legende. După o zi în care ţi-ai încântat ochiul şi sufletul cu peisaje divine, sălbatice şi prea puţin atinse de om, ajungi acasă şi stai în jurul focului cu o păturică de lână pe tine, cu un bol de afine în poală rememorând ziua, savurând atmosfera din jurul tău și împărtăşind alături de cei dragi toate trăirile tale. A doua zi, călătoria continuă pe tărâmul Ceahlăului, după care îţi îmbrățișezi oamenii care ţi-au fost alături pe parcursul acestor zile şi te bucuri de călătoria care te-a purtat atât de sus…

2 [640x480]

Există mai mult de 999 de motive pentru a descrie tărâmurile unde trăiesc acești oameni credincioşi și cu sufletul curat și bun. Oare noi vom știi vreodată să preţuim bogăţiile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu?! Ştim cât de importantă este puterea naturii asupra sufletului? Nu, din păcate nu ştim, pentru că astăzi vedem fericirea în lucruri măreţe şi uităm să privim în jur la lucruri simple și de valoare. Uităm să povestim şi ne întrebăm de ce ţara noastră nu este la fel de presus ca celelalte! Vina este doar a noastră pentru că nu ne cunoaştem îndeajuns de mult patria în care ne-am născut și ne ducem atât de repede spre valurile înalte ale lumii, lăsând în urmă lacrimile unui pământ minunat, presărat cu amintiri străbune.

Ceahlăul este locul neatins încă de mâinile „băieților deștepți”, lângă el poţi privi, poţi citi, poţi medita fără ca cineva să te atenţioneze. Ceea ce e important nu se arată ochilor, iar atunci când vei păși peste culmile Carpaților vei simţi o adiere caldă venită tocmai din inima bătrânului Ceahlău. Acel tărâm e atât de misterios, pentru că dincolo de verdeaţa încântătoare, vei descoperi fenomene deosebite, poate unice în lume dar cu totul şi cu totul impresionante. Însuşi povestea acestui munte e unică şi de neegalat, fiindcă nu întâlneşti adesea munţi cu o istorie atât de vastă. Chiar dacă nu atinge înălţimea Everestului, Ceahlăul este mult mai bogat decât „faimosul stăpân al lumii”!

Am să vă spun că am recomandat multor oameni acest colţ de rai şi toţi mi-au mulţumit deoarece acolo şi-au regăsit frumuseţea sufletească. Totuşi, mi-a fost frică să-i spun unei singure persoane, deoarece aceasta m-a condus pe tărâmuri extrem de populare, acolo unde munţii par atât de frumoşi. Mi-am dat seama că am greşit, pentru că Ceahlăul nostru are mult mai multe calităţi decât acei munţi fără vegetaţie vizitați de milioane de oameni în fiecare an. Mi-aş dori să le demonstrez românilor aflați departe de țară că, plaiurile noastre sunt atât de valoroase încât nu merită lăsate pentru faimoasa Americă sau îndepărtata Australie.

Când am ajuns prima dată aici, am simţit că o parte din mine călătoreşte într-o altă lume, deoarece inima îmi era cucerită de minunatul peisaj desprins parcă din legendele bunicilor. Am să vă spun că nu doar acest munte legendar formează privelişti de neuitat. Dantelăriile în lemn ale caselor te vor impresiona, iar gardurile cu uluci reprezintă munca şi sacrificiul unor oameni care trăiesc departe de aglomeraţiile oraşelor. Dacă te vei plimba pe văi și dealuri, vei întâlni cu siguranţă ciobani ce trăiesc în pustietate, iar ei îţi vor povesti legende care vor face ca acel ţinut să prindă viaţă.

Sus, pe platou, oamenii credincioşi au construit o mănăstire unde poţi să te refugiezi alături de îngeri, iar jos, de partea cealaltă, se află staţiunea Durău, acolo unde poţi cunoaşte români dornici de a-ţi împărtăşi gânduri. Dacă îţi place să încerci lucruri noi, te poţi înfrupta din gustoasele mure sau poţi împrumuta zmeura urşilor. Vegetaţia este unică, pentru că numai aici vei mai întâlni oceane de verdeaţă.

Autor: Kasandra Kalmann Năsăudean (Jurnalist investigații, Director editorial – Occidentul Românesc, membru CCNMA)

FOTO: Arhiva personală