Întrevedere dintre Consulul general al României la Sevilla și Primarul orașului Merida

Marți, 13 septembrie a.c., Bogdan Stănescu, consul general al României la Sevilla, a avut o întrevedere cu Antonio Rodríguez Osuna, primarul orașului Merida, capitala Comunității Autonome Extremadura.

Menținerea unui dialog direct cu autoritățile locale din zonele care găzduiesc o importantă prezență românească, reprezintă o componentă importantă a activității de reprezentare a Consulatului General al României la Sevilla.

Subiectele abordate în cadrul întâlnirii au vizat colaborarea dintre oficiul consular român și primăria orașului Merida pe segmentul asistenței consulare în beneficiul conaționalilor noștri, oportunitățile de dezvoltare a relațiilor de colaborare dintre acest municipiu și orașe cu caracteristici similare din România, precum și identificarea unor proiecte de diplomație publică ce pot fi realizate în comun cu scopul promovării valorilor culturale românești.

Comunicat și foto: Consulatul General al României la Sevilla