În perioada 18 aprilie – 26 aprilie, Președintele României efectuează vizite oficiale în Brazilia, Chile și Argentina

111

În perioada 18 aprilie – 26 aprilie, Președintele României efectuează vizite oficiale în Brazilia, Chile și Argentina

Printre principalele obiective ale vizitelor oficiale ale președintelui Iohannis în America Latină, se numără prezentarea pozițiilor și evaluărilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene și NATO și vecin direct al Ucrainei, în legătură cu războiul ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei. Toate cele trei state din lista președintelui – Brazilia,  Chile și Argentina -, s-au exprimat în favoarea Ucrainei, dar au evitat să sprijine Rezoluția ONU împotriva invaziei ruse și nu au trimis până acum sprijin pentru Kiev.

Aceste vizite urmăresc relansarea dialogului la nivel înalt cu statele Americii Latine și redinamizarea interacțiunilor bilaterale la nivel politico-diplomatic, respectiv sectorial, fiind menite să deschidă noi oportunități de colaborare în domenii de interes crescut, inclusiv cele privind răspunsul comun la o serie de provocări la nivel global, se precizează într-un comunicat al Administrației Prezdențiale.

Cu prilejul vizitei în Republica Federativă a Braziliei, prima la nivel de șef de stat în ultimii 23 de ani, președintele Klaus Iohannis a discutat cu președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva atât stadiul și perspectivele relațiilor bilaterale, cât și temele de actualitate de pe agendele regionale și respectiv cea internațională. America Latină reunește state membre sau în proces de aderare la OCDE, cu economii emergente, care contribuie sau pot contribui în mod semnificativ, la nivel global, la securitatea alimentară, la cea energetică sau climatică, la recuperarea economică post-pandemie și dezvoltarea durabilă.

Sâmbătă, 22 aprilie 2023, președintele Iohannis a început vizita oficială în Chile, a doua țară pe care o vizitează în turneul său în America Latină. Klaus Iohannis a fost primit de către președintele Republicii Chile, Gabriel Boric. Cei doi președinți au avut discuții față în față, dar și discuții oficiale și au semnat un Memorandum privind cooperarea în domeniul situațiilor de urgență.

Pe agenda discuțiilor oficiale dintre președintele Klaus Iohannis și președintele Gabriel Boric s-au numărat statutul și perspectivele intensificării cooperării bilaterale, posibilitățile de stimulare a proiectelor sectoriale, cu accent pe dezvoltarea schimburilor comerciale și atragerea reciprocă a investițiilor, în sectoarele IT, energie, mediu și agricultură.

Alte subiecte abordate de cei doi șefi de stat au fost pe tema cooperarii multilaterală, aspecte legate de climatul de securitate în vecinătatea celor două țări, consolidarea democrației la nivel global, apărarea drepturilor omului și lupta împotriva schimbărilor climatice, inclusiv educația în domeniul climatic.

„Republica Chile este unul dintre prietenii tradiționali ai României în regiunea Americii Latine și un partener economic cu un potențial semnificativ. Avem o relație îndelungată, caracterizată prin respect și încredere reciprocă. În cadrul discuției pe care am avut-o astăzi la Santiago de Chile cu Președintele Gabriel Boric am constatat că există perspective promițătoare de extindere a colaborării noastre. Astfel, am convenit ca în perioada următoare să dezvoltăm cooperarea în domenii importante atât pentru România, cât și pentru Chile, precum schimburi comerciale și investiții, energie verde, mediu și schimbări climatice, protecție civilă, educație, cultură, cercetare, inovare și digitalizare. Vom continua să lucrăm împreună pentru a încuraja oamenii de afaceri din Chile și din România să demareze proiecte comune care să aducă beneficii reciproce pentru statele și cetățenii noștri.”, a menționat în discursul său Președintele României.

Președintele Iohannis va dona Muzeului Memoriei și Drepturilor Omului din Santiago de Chile un set de documente diplomatice de arhivă referitoare la salvarea unui număr mare de evrei de către consulul chilian Samuel de Campo, activ în București în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, președintele va dona copii ale documentelor referitoare la refugiații chilieni evacuați de autoritățile române și primiți în România, după lovitura de stat din 1973, care a fost urmată de o perioadă sângeroasă în istoria țării.

Comunicat și foto: Administrația Prezidențială