Gândirea critică – „esențială pentru dezvoltarea sănătoasă a oricărei societăți”

Îl urmăresc pe profesorul Ciprian Mihali de mult timp în spațiul media (și social media) și citesc cu reală încântare textele sale, mai ales că regăsesc, în acestea, idei și opinii pe care le împărtășesc. Pentru mine, rolul profesorului în societate (nu doar al celui din mediul universitar, dar poate cu atât mai mult al acestuia) este de a forma și dincolo de catedră. De a fi o voce prezentă în societate, care să încurajeze gândirea critică. Iar profesorul Ciprian Mihali face acest lucru de ani buni. Ocazia de a-l intervieva pentru Occidentul Românesc a fost, așadar, pentru mine, șansa de a-l cunoaște pe omul din spatele textelor pe care le apreciez atât de mult. Cum pandemia a pus granițe de tot felul, dar tehnologia a venit cu soluții pentru această stare de fapt, discuția noastră s-a derulat pe platforma Zoom. Din fața calculatorului, cu cărțile din bibliotecă în spate, fostul ambasador al României în Africa de Vest mi-a vorbit despre ce înseamnă diaspora românească din Africa, despre nevoia de digitalizare a serviciilor pentru românii din afara granițelor țării, despre rolul diasporei în evoluția României, precum și despre cartea care i-a apărut recent la Editura Humanitas.

Câteva cuvinte despre profesorul Ciprian Mihali: vreme de douăzeci de ani, a predat filosofie contemporană la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca. Este doctor în filosofie al acestei prestigioase universități din Cluj, dar și al Universității din Strasbourg. În perioada 2012 – 2016 a fost ambasador al României în Senegal și alte șapte state din Africa de Vest, iar din 2016 până în vara lui 2020 a lucrat în domeniul cooperării internaționale la Bruxelles, ca director pentru Europa de Vest al Agenției Universitare a Francofoniei. Profesorul Ciprian Mihali este câștigătorul nominalizărilor lunii noiembrie pentru Gala Premiilor de Excelență din cadrul Campaniei românilor de excelență din străinătate derulată de publicația Occidentul Românesc și ajunsă la cea de-a III-a ediție (2020 – 2021).

Camelia Jula: Când ne referim la diaspora, de regulă ne gândim la românii din Europa sau America. Dar diaspora românească există și pe alte continente. Ce ați descoperit în Africa despre diaspora românească?

Ciprian Mihali: În regiunea unde am fost eu exista o mică diasporă românească, eu am întâlnit câteva zeci de români, probabil erau câteva sute în total. Dar lucrurile sunt diferite acolo față de Europa. Tradițional, Africa de Vest a avut legături puternice cu România în anii ’80 – ’90. Mulți studenți africani au venit atunci la studii la noi și s-au întors în țările lor cu soții românce, au format familii mixte. Astfel, diaspora africană e în bună parte formată din aceste familii. Mai sunt muncitorii contractuali pentru diverse firme internaționale, funcționari din instituții internaționale (cum ar fi Înaltul Comisariat pentru Refugiați), dar per total nu este o diaspora numeroasă. Însă vreau să vă spun că nu a fost țară pe unde să ajung și să nu găsesc cetățeni români. Suntem un popor destul de călător și îndrăzneț.

Camelia Jula: Cum sunt priviți românii acolo, în Africa de Vest?

Ciprian Mihali: Există în Africa de Vest un capital de imagine pozitiv extraordinar la adresa României. Începând cu anii ’70, au fost probabil mii de tineri care au venit la studii în România, ceea ce înseamnă că multe generații de profesioniști s-au format la universitățile noastre. Ei s-au întors acasă cu o părere foarte bună despre noi și au devenit oameni importanți în domenii de activitate cu greutate (medicină, industria gazelor etc.). Am cunoscut funcționari din ministere africane care fuseseră studenți în România, chiar la UBB. Din păcate, acest capital de imagine este foarte puțin exploatat în favoarea noastră. Cât am fost ambasador, am încercat, în limitele funcției mele, să întăresc legăturile, mai ales pe plan social și economic. Am reușit să aducem câteva personalități africane în România, am avut schimburi de experiență. Dar lipsește o viziune de ansamblu asupra Africii și relațiilor noastre cu ea, este un continent mereu lăsat pe ultimul loc, alte zone ale lumii fiind mai „fierbinți”. Gândim în clișee, din nefericire, când ne referim la Africa și astfel ratăm potențialul fantastic pe care o colaborare mai strânsă l-ar putea oferi.

Camelia Jula: Este această lipsă de viziune dublată și de o lipsă de resursă umană calificată?

Ciprian Mihali: Categoric, resursa umană a Ministerului de Externe este foarte limitată. Diplomații de meserie nu pot fi forțați să plece oriunde, iar cei mai mulți aleg posturile din Europa (să fie la maxim două ore de zbor de București, spre exemplu). Odată ce ieșim din spațiul european, toate ambasadele sunt cu personal deficitar. În perioada ei de glorie, ambasada românească de la Dakar avea opt persoane. Dar când ai doar trei oameni lângă tine, așa cum am avut eu, îți petreci cea mai mare parte a timpului cu muncă administrativă. Da, e nevoie mare de resurse, pe lângă viziune. Strategia de burse din prezent este insuficientă, pentru că ar fi nevoie de sute astfel de burse pentru tinerii africani doritori să vină la studii în România. Aceste burse ar fi o investiție, nu o cheltuială, deoarece acești tineri, întorși la ei acasă, ar deveni avocați ai României, ar ajunge în funcții de decizie, ar putea influența colaborări pe diverse planuri, inclusiv economic. Ar putea stimula investiții, relații de afaceri, din care am câștiga cu toții.

Camelia Jula: Dar avem deja tineri români care și-ar dori o experiență africană, spre exemplu, avem tineri dornici să cunoască alte țări ale lumii, dat fiind că Europa, datorită Uniunii Europene, ne-a devenit atât de accesibilă și cunoscută. Nu ar putea ei să fie o resursă umană pentru relația cu Africa?

Ciprian Mihali: Cu siguranță că da, dar Ministerul de Externe este o instituție conservatoare, încă, iar diplomația întotdeauna a mers mână în mână cu siguranța României, astfel că deschiderea acestui domeniu este pentru moment una timidă. Accesul cuiva din exterior în schema diplomatică și consulară este dificilă tocmai din acest motiv principal. Se organizează anual concursuri de încadrare, dar sunt puține locuri scoase, ultimul astfel de concurs de care știu eu scosese 30 de posturi… Iar noi avem peste 100 de ambasade și numeroase alte consulate, vă dați seama că este insuficient. Iar constrângerile puse de schema administrativă birocratică românească fac lucrurile nu doar greoaie, ci de-a dreptul imposibile pentru situația expusă de dumneavoastră. Deși ar fi mare nevoie de tineri care să meargă în Africa, în Asia de Sud-Est sau în America de Sud, ca să vă dau doar câteva exemple. Din păcate, deficiența aceasta de personal a cauzat o multitudine de detașări pe posturi uneori fictive, iar aici și-a băgat adânc coada politicul și s-au produs o mulțime de abuzuri. Practic, se plăteau datorii politice cu posturi bine recompensate undeva în consulate sau ambasade. Asta a dus, desigur, la creșterea ineficienței acelor instituții și, categoric, la scăderea încrederii oamenilor în personalul consular și capacitatea de acțiune a instituțiilor menite să îi deservească. Serviciile consulare necesită competențe de Drept specifice (stare civilă, notariat etc.). Vă dau drept exemplu situația de la Bruxelles: sunt 100.000 de români în Belgia, iar la ambasadă sunt o mână de oameni dedicați, într-o singură clădire, o singură secție consulară. E ca și când ai avea toate serviciile unui județ de stare civilă într-un singur birou. Și nu știu dacă statul român are mijloacele și voința necesară să schimbe această stare de fapt din prezent.

Camelia Jula: În condițiile în care diaspora românească va crește în continuare, avem români prezenți peste tot în lume, cum s-ar putea rezolva, totuși, această problemă?

Ciprian Mihali: E un demers care trebuie să fie simultan: procedurile să fie simplificate și digitalizate, din partea statului român. Spre exemplu, în Belgia aveam o carte de rezident, cu un cip, care permite accesul oricărei instituții la toate informațiile despre mine și îmi permite mie accesul la toate serviciile statului. Certificate de naștere, căsătorie, vize de flotant, documente financiare, mașină, amenzi, totul. Asta te ajută să scapi de cel puțin trei sferturi din hârtii. Am avut de făcut o singură hârtie la început în Belgia, apoi nu am văzut nicăieri în patru ani să mi se ceară vreo copie după acte. Cardul acela poate fi citit și ți se eliberează orice document fără să mai aduci nu știu câte adeverințe. Instituțiile aveau acces la dosarul meu de muncă (dacă asta le interesa), plata facturilor de sănătate se făcea în baza acelui card. Vorbim de un serviciu integrat de mare simplitate, care ar ajuta enorm viața românilor din diaspora. Gândiți-vă câte hârtii plimbăm pentru orice și câți bani dăm pe traduceri, legalizări! Există în prezent platforma econsulat, care e mult mai bună decât serviciile de care dispunem în țară, spre exemplu, deci eforturi în direcția digitalizării s-au făcut. Dar nu sunt suficiente. Se poate mai mult și mai bine.

Camelia Jula: În prezent ați revenit în România – temporar sau definitiv?

Ciprian Mihali: În prezent, da, viața mea este în România, m-am întors de ceva vreme în țară, dar nu știu cât voi rămâne. Carierele sunt mereu deschise, mereu apar oportunități. După opt ani de peregrinări prin lume, mi-am așezat valizele, mi-am regăsit biblioteca, cursurile… Acum traversăm și o perioadă dificilă din cauza pandemiei, așa că vedem ce ne rezervă viitorul.

Camelia Jula: Sunteți o voce puternic activă în societatea civilă, v-ați implicat civic foarte mult în viața cetății; are acest lucru legătură cu faptul că ați fost departe de țară, fizic, în ultimii opt ani?

Ciprian Mihali: De multe ori a fost mai greu să privesc România din Africa sau Belgia, într-adevăr. Aici mereu au fost confruntări pe plan politic, implicit cu consecințe sociale. Eu am plecat în 2012, în mijlocul tensiunilor legate de demiterea guvernului Ungureanu și de suspendarea președintelui, un an infernal. Au urmat apoi Roșia Montană, Colectiv, perioada guvernării tehnocrate, alegerile care au readus PSD-ul la cârmă și anii grei ce au urmat acelor alegeri, un adevărat coșmar… Atunci m-am activat și eu civic mai mult. Am decis că nu mai pot să tac, pentru că orice tăcere înseamnă complicitate și acesta a fost sensul deschiderii mele către societatea civilă românească. Chiar plecat fiind, am fost mereu în contact cu țara și, în limita posibilităților și libertăților mele contractuale, am făcut tot ce am putut pentru România. Dar nu am putut să nu mă manifest ca un cetățean activ și critic al societății aflată mulți ani în pericol și derivă. Poate unii nu realizează, dar noi, ca societate, am fost la marginea prăpastiei de multe ori în anii 2018-2019. Societatea noastră civilă, așa cum este, nu foarte puternică și destul de limitată ca mijloace, a făcut tot ce a putut ca să nu lase țara să cadă. Acum e nevoie ca această țară să fie dusă spre altceva.

Camelia Jula: Suntem în plină confruntare a două moduri de a percepe rolul politicului în societate…

Ciprian Mihali: O confruntare între două mentalități, exact, între două moduri de a concepe relația de putere. Vorbim de o generație (nu în sens biologic, ci în sens larg) pentru care puterea e posibilitatea de a controla, de a avea acces discreționar la resurse și, respectiv, generația pentru care puterea înseamnă a servi cetățeanul. Categoric relația de putere din societatea noastră trebuie regândită. Este nevoie de o igienizare a societății după coșmarul PSD, dar se va face foarte greu. Va dura mulți ani, cred că încă nici nu a început. Este nevoie de timp pentru așezarea societății într-un cadru modern și articulat pentru timpurile în care trăim. Dar eu rămân optimist, deși rezervat. Rezerva vine din faptul că am pierdut enorm de multe resurse umane în acești ani, oameni înzestrați cu simțul inițiativei și al curajului, dincolo de competențele certe, oameni cu capacitatea de a iniția ceva și a duce la bun sfârșit.

Camelia Jula: Acești oameni au ajuns în diaspora românească. O diaspora care, iată, de ceva vreme, devine tot mai implicată civic și politic în viața României, în viața de acasă. Cum vedeți această relație a celor plecați cu țara din care au plecat, prin prisma implicării civice și (sau) politice?

Ciprian Mihali: Această scurgere de resurse în afara țării este o dramă socială și demografică incredibilă. Au plecat mii, zeci de mii de oameni activi, cu spirit de inițiativă, care au slăbit resursele țării și capacitatea ei de a reacționa în situații dificile. Totuși, în cel mai fericit scenariu, votează cam unul din patru români din diaspora. Deci vorbim de o minoritate diasporeană implicată activ, politic sau civic. Pe lângă ea există o mare masă, cea mai mare, despre care nu știm mai nimic. Aflăm din presă că sunt exploatați, că sunt implicați în vreun scandal, că se îmbolnăvesc. Sunt oameni care nu mai au niciun contact cu țara, cel mult unul utilitar – trimit bani acasă, mai primesc o slănină, o pălincă. Este foarte bine că există o minoritate activă în diaspora, pentru mobilizarea electoratului, dar cred că e nevoie ca această minoritate, prin acțiunile sale, să încerce să ajungă și la populația românească uitată, pierdută prin țările pe unde e răsfirată. Nu toată lumea are automat șansa unei vieți mai bune în diaspora, unii ajung la condiții de muncă și viață grele. La ei ar trebui ajuns cumva, prin acțiuni civice sau de alt tip. Poate asta ar trebui să însemne activitatea politică în diaspora. Desigur, dublată de capacitatea diasporei de a veni cu know-how pentru a îmbunătăți mediul politic din România.

Camelia Jula: Doar că e greu să aduci oamenii buni înapoi acasă…

Ciprian Mihali: Da, e nevoie de o conjunctură de motive favorabile ca ei să revină, e vorba de mediul de viață, cu mai multe componente, nu doar salariu. Dar asta se poate face, avem exemplul a cel puțin două țări cu tradiție migratorie, Polonia și Irlanda, care au avut o diasporă uriașă la un moment dat. Și în aceste țări există tradiția plecării rapide. Dar ambele țări au inversat tradiția în ultimii ani. Atât în Polonia (lăsând deoparte elementele politice), cât și în Irlanda, avem de-a face cu mai mulți cetățeni ai lor care se întorc decât care pleacă, datorită unor măsuri inteligente de încurajare a întoarcerii acasă. În România anul acesta s-au întors mai mulți români din cauza pandemiei, pentru că a fost mai rău decât mai bine unde se aflau, nu din alte motive.

Camelia Jula: V-a apărut în luna noiembrie cea mai recentă carte, la Editura Humanitas. Cum s-a născut și care este scopul ei?

Ciprian Mihali: Cartea este un „Dicționar subiectiv de cultură civică”, așa se și numește și reunește o parte din textele scrise de mine în ultimii ani, publicate în presă, social media sau cărți, la care am mai adăugat câteva pagini noi. Acest volum are o istorie aparte: voiam, împreună cu câțiva prieteni, să creăm un dicționar de cultură civică, pentru cei care descoperă această latură a implicării comunitare. Un instrument util de lucru, la îndemâna oricărui cititor. Din motive diferite, acest proiect colectiv nu s-a mai putut realiza. Dar eu am tot scris și când am ajuns la vreo 350 de texte mi-a venit ideea să compun eu un dicționar, doar că nu unul neutru, ci trecut prin filtrul experienței și trăirilor mele. Am grupat textele cu ajutorul prietenilor de la Editura Humanitas într-un dicționar de la A la aproape Z și sper să fie util tuturor. Este un demers de încurajare a gândirii critice, pentru care am militat întotdeauna ca fiind esențială pentru evoluția sănătoasă a oricărei societăți.

Interviu realizat de Camelia Jula, colaborator Occidentul Românesc

Foto: Arhiva personală, Ciprian Mihali