Gabriela Sonnenberg: Nomen est Omen – Numele este destin

Printre ciudățeniile întâlnite în Spania se numără și neașteptatele prenume de fete, nume pe care le întâlnim la tot pasul. Este adevărat că Maria conduce în toate provinciile, combinată ades cu nume secundare precum Carmen, Angeles sau Dolores, dar altfel decât frații noștri francezi sau italieni, spaniolii ocolesc clasicele Gabriela, Emilia, Adriana sau Mihaela. În locul lor tronează stranii năzăriri cu semnificații prozaice, cum ar fi Amparo (adăpost), Ascension (înălțare), Belen (iesle), Concepcion (concepție), Consuelo (sfat), Dolores (dureri), Encarnacion (încarnare), Esperanza (speranța), Gemma (giuvaer), Inmaculada (imaculata), Mercedes (milă), Milagros (miracole), Nieves (zăpadă), Pilar (stâlp), Purificación (purificare), Remedios (leacuri), Rocio (rouă) sau Trinidad (treime). Și nu contează dacă sunt substantive de gen masculin sau chiar la plural! În castiliană te poți numi Soare, Sfaturi, Stâlp sau Miracole fără să fie nevoie să te clonezi sau să fii hermafrodit(ă).

Firește, au și aceste substantive o origine legată de religie, doar este evident că fac aluzie la întâmplări și capitole din biblie, dar nicidecum nu derivă din numele personajelor care au făcut istoricul Creștinătății. Concluzia este că, atunci când e vorba să-și înzestreze fiicele cu un apelativ sonor, părinții spanioli preferă trăirile intense sau locurile comune. Cu ei chiar nu-i de glumă! De parcă un ghimpe interior i-ar împiedica să perpetueze veșnica pomerire în viața de zi cu zi a numelor sfinte!

Singură, Maria face excepție, de unde iarăși se poate concluziona că dacă ești fată în lumea hispanică, ori ești demnă de apelativul sfânt maxim posibil, ori de niciunul, ca să nu ocupi vreun rol secundar în biblie.

De unde vine oare în spațiul hispanic moda aceasta a ocolirii numelor clasice? O fi teama de a nu cominte vreun sacrilegiu? Nu se știe. Un lucru e evident: spaniolii acordă mai multă atenție circumstanțelor biblice decât protagonistelor lor.

Dealtfel ei mereu pun în practică ritualurile, înscenând pentru publicul larg marile evenimente din biblie. Așa cum pe 6 ianuarie sosesc Magii de la Răsărit în carne și oase, cu alai mare, iar de Paști se parcurge pas cu pas calvarul lui Iisus, de ce să nu-ți poți da întâlnire zilnic cu „Miracole” sau să ieși la o cafea cu „Încarnarea”?

Pentru că tot am pomenit numele Mântuitorului, iată că la bărbați lucrurile stau cu totul altfel. Constat că binecunoscutele nume sfințite de biserică Jose, Antonio și Jorge își dau mâna de-a lungul și de-a latul celor 52 de Provincii, asezonate pe alocuri cu Carloși, Fernanzi, Manueli, Migueli, Luiși și Davizi. Cu alte cuvinte, se pare că lucrurile stau destul de normal aici, de n-ar fi îndrăznețul Jesus, care saltă voinicește pe primele locuri, ca un continuu avertisment de creștinească aducere aminte.

Plouă cu Iisuși în țările cu neamuri vorbitoare de spaniolă! Jesus poate fi primar sau golan, polițist sau infractor, preot sau hipiot, cântăreț sau avocat. Jesus e peste tot, iar lumea face ce vrea cu el. E-n tot și în toate, așa cum dealtfel îi este hărăzit destinic, dar în cazul acesta chiar la modul concret, nu doar eufemistic vorbind.

Am căutat omonimul pe la alte națiuni și l-am găsit sub forma mult mai estompată de Christos la greci sau Cristian în spațiului de sorginte latină, dar nu echivalează cu Jesus. Una este să te denumești „creștin”, definindu-te ca vlăstar al unei religii majore, în timp ce altfel este să te cheme Iisus, semnalizând că te-ncumeți să te compari cu însuși eroul principal. Căci numele nu este nimic altceva decât o repetare în cuvinte a ceea ce se dorește să însemni pe lume. Aceasta se știa din antichitate, când s-a creat dictonul „nomen est omen” (numele este destin).

Ba mai mult, teoreticienii îndrăzneți sunt convinși că numele ne modelează caracterul, făcându-ne să devenim într-un anumit fel. Dacă ar fi așa, atunci mare năpastă ar cădea pe capul unor Doamne: Dolores ar fi mereu chinuită, Mercedes ar trebui să fie foarte miloasă, Remedios ar fi bine să se facă doctoriță iar Milagros ar trebui să facă nici mai mult nici mai puțin decât minuni la tot pasul!

Lăsând gluma la o parte, alegerea numelui potrivit pentru un copil este o întreprindere care implică multă responsabilitate, la toate popoarele. Cu atât mai multă importanță trebuie să i se acorde în spațiul hispanic, unde adăugarea celor două nume de familie ale părinților poate crea combinații neașteptate. Unde mai pui că numele spaniole se dau pe vecie, ele nefiind afectate de starea civilă, așa cum se întâmplă în mai toate celelate țări?!

Pentru cei care au nume de familie patronimice sau toponimice, situația e relativ simplă. Un Gonzales Navarro poate fi lesne identificat ca fiind descendentul unui Gonzalo din trecut, care la vremea sa s-a căsătorit cu un vlăstar originar din zona Navarrei. Cam așa cum un Brătescu Voinești s-ar trage din Bratu, locuitor al Voineștiului.

Când însă numele de familie sunt derivate din profesiuni sau adjective descriptive, situația poate scăpa de sub control. Din însoțirea unui cuplu – ea Pastor Blanco și el Calvo Torres – s-ar naște putea naște un Jesús Calvo Pastor de toată frumusețea (Isus Baciul Chilug) iar Milagros Crespo Lozano s-ar traduce mot a mot drept „Minunea Creață Durdulie”.

Așa că mare grijă și atenție de Bobotează! Nu degeaba sărbătorim în aceste zile ziua botezului, o Sărbătoare care, evident, își merită toată atenția, din mai multe motive. Poate că nu e o întâmplare faptul că botezul lui Iisus Cristos se sărbătorește la început de an. Și botezul nostru mai pământesc și profan se petrece tot la începutul unui ciclu natural, la fiecare început de viață.

O superstiție răspândită printre creștini este aceea că nou-născuții trebuie botezați cât mai repede, pentru a-i proteja de eventuale boli și pentru a-i apăra de soarta nefastă a unei morți premature. Dacă este așa, acum când noul an ne bate la ușă, poate ar fi bine să-l botezăm cât mai repede cu un nume bine ales, ca să crească mare și sănătos și să ni-l țină soarta prosper și fericit până în decembrie viitor, că nu se știe niciodată.

Propun pentru anul 2015 o denumire veselă, optimistă, victorioasă. Ce-ar fi să-i punem ca prenume Felix Victor, dacă e băiat sau Paz Optima, dacă e fată? Să aibă apelative regești și să fie bun cu noi. Două nume de familie frecvente în Spania sunt Reyes și Bueno, așa că, iată, l-am găsit: Felix Victor Bueno Reyes el Decimoquito (al cincisprezecelea).

Să dea Domnul să-i fie ursita ca-n numele-program, să avem un 2015 victorios, pașnic, bun și optimist. Un bun venit inimos! Sperăm că se va ține de numele pe care i l-am predestinat, Nomen est Omen!

Și-am încălecat pe-o șea/ Și v-am sorcovit așa!

La Anul și la Mulți Ani!

Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Benissa, decembrie 2014