Dan Caragea: Vorbe de duh și de luare-aminte (XIX)

Dan Caragea

La început de an, caut întotdeauna un text acoperit de colbul uitării, dar care, deși vechi, îmi apare proaspăt, expresiv, meșteșugit cu cuvinte cărora noi nu le mai știm taina. Textul îi aparține lui Petre Ispirescu (1830-1887), tipograf și folclorist, al cărui nume se identifică îndeobște cu basmul românesc.

Dar Ispirescu a publicat și alte lucrări demne de interes, trezind admirația lui Filimon, Hașdeu, Alecsandri, Odobescu sau Moses Gaster. Omul, în bună parte autodidact, a fost privit cu simpatie de mințile luminate ale vremii sale.

De aceea, ca un fel de prefață-omagiu pentru anul care acum începe, voi transcrie aproape în întregime rândurile de căpătâi la Zicători populare, o culegere grăitoare pentru acribia cu care Ispirescu le-a extras din producțiile contemporane, inclusiv din Dicționarul Academiei, 2 vol., 1871-1876, publicându-le doct, cu feluritele variante întâlnite. Atrag cititorului atenția că prin „proverbe”, Ispirescu înțelege adesea și expresiile („zicătorile”) de care ne ocupăm la această rubrică.

Iată textul: „La 1872 am publicat o parte din zicătorile (locuțiuni) și proverbele poporului român, adunate din gura lui. De atunci încoace am cules necontenit, și azi sunt în stare de a da publicului cea mai completă colecție din câte au văzut lumina la noi.

Între acestea, d. Hințescu, la 1877, a tipărit o carte intitulată Proverbele românilor. În ea reproduce, după cum însuși mărturisește, tot ce a găsit în colecția de proverbe a lui A. Pann, în cărțile de lectură de Pumnul, Muntean, Boiu, Cipariu și Popescu, precum și într-o colecțiune bucureșteană de legende, basme și proverbe, cu o introducere de Hașdeu, și în opurile lui Baronzi.

Îndată după aceasta, d. G. Dem. Teodorescu scrise și tipări în același an, 1877, „Cercetările asupra proverbelor române” (cum trebuiesc culese și publicate). Acest june plin de talente și instruit a arătat din destul de cât folos ar fi pentru literatura și naționalitatea română o colecție completă de proverbe, cu cercetări și studii, în felul cum a dat câteva probe.

Ca să înlesnesc tuturor acelora ce vor voi a se ocupa în acel mod științific cu proverbele române, nu mi-am cruțat puținele mele ore ce-mi rămân de odihnă și m-am pus cu toată osârdia a citi pe toți autorii noștri mai însemnați peste care am putut da și care s-au servit în scrierile lor de asemenea proverbe. Rezultatul la care am ajuns se va vedea mai la vale. Cu aceasta n-am pretenția a zice că am cules tot. Câte zicători și proverbe nu s-or mai fi aflând în graiul poporului nostru?

Cel dintâi care a publicat proverbe la noi fu Anton Pann. Eu l-am cunoscut personal, știam de opera sa „Povestea vorbei”, dar n-o citisem. În cei din urmă trei ani, trecând-o pe sub ochi, împreună cu operele altor autori, în multe din proverbele publicate de el am găsit deosebiri însemnate de cele grăite de popor, căci el avea tragere de inimă întru a rima.

Făcând un mare bine literaturei române de a publica la un loc proverbele adunate de dânsul, Anton Pann a făcut, fără voia sa, și un mare păcat. Dorința de a rima l-a făcut să schimonosească unele proverbe până într-atât încât nu mai au nicio asemănare cu cele ce umblă, din gură în gură, pe buzele poporului. Sunt aproape să nu se mai cunoască.

Totuși meritul este al său. El a dat semnul deșteptării, el a fost cel dintâi carele s-a îndeletnicit a aduna aceste mărgăritărele ale poporului din nomolul disprețului la care erau osândite de persecuția străină.

Cea mai mare parte din autorii posteriori lui Anton Pann, cari s-au servit de zicători, nu și-au mai dat osteneala a merge la origină, ci l-a copiat întocmai.

Dorința de a rima se vede și la unii autori posteriori ai lui A. Pann, bunăoară ca în colecția d-lui Hințescu. Cu toate astea se cunosc cât de colo rimele ce a întrebuințat geniul poporului la zicătorile lui. Ele sunt curgătoare și line. Înțelesul lor se coprinde fără multă bătaie de cap.   

Zicătorile făcute în versuri de cei cu patima de a rima nu înfățișează înlesnirea de a le înțelege numaidecât, ele sunt greoaie, întortocheate și zdruncinătoare.

Îndeletnicindu-mă cu adunarea zicătorilor din gura poporului și cu citirea diferiților noștri autori, am avut norocul să dau peste o altă colecție manuscrisă, aceea a vornicului Iordache Golescu, fiul banului Radu Golescu. Din ea am scos toate proverbele neschimbat. Această colecție se află azi în Biblioteca Academiei Române.

Iată acum și cum le-am rânduit. Proverbele sau zicătorile pe care le-am auzit cu urechile de la popor le-am pus întâi și le-am însemnat cu o steluță; după ele, pe cele cari le-am citit în fiecare autor, copiindu-le întocmai, iar cele scoase din Dicționarul Academiei le-am păstrat și ortografia cu care au fost publicate.

Se mai atrage luarea aminte a cetitorului asupra unor proverbe sau zicători care s-au trecut fără nici un semn. Acestea sunt puse așa cum le-am citit în cărți.

Despre unele din ele îmi aduc aminte a fi auzit ceva, dară am uitat cum ies din graiul poporului, despre altele mărturisesc că n-am auzit nimic și, prin urmare, rămân așa și unele și altele pe răspunderea celor ce le-au scris”.

În numerele următoare ne vom ocupa de acele „zicători” pe care poporul le mai are încă în minte și în suflet.

Dan Caragea