Gabriela Căluțiu Sonnenberg: Valencia mea secretă

212

„Ce faci după ce-ai vizitat Valencia până ajungi să o cunoști aproape pe de rost?”, m-am întrebat la un moment dat. Ei bine, m-am hotărât să mă concentrez pe ungherele mai puțin frecventate de turiștii ambiționați. Dacă doriți, vă iau cu mine!

Evit aeroportul și calea rutieră clasică și iau trenul. Prin ochii localnicilor, apropierea de oraș se face firesc, fără emfază, iar lentoarea deplasării pe șine are și ea un efect de ralanti. Trecând prin micile localități-satelit, care punctează zona agricolă ce alimentează orașul cu produse agricole proaspete, nu pot să nu mă gândesc la … sectorul agricol Ilfov. Albufera este însă un ținut inundabil, în care se cultivă orezul, așa că locul de naștere al vestitei mâncări paella îmi amintește mai degrabă de Delta Dunării.

Plimbarea cu barca pe lacul flancat de stuf, la apus de soare, urmată de obligatoriul ospăț prin cherhanalele locale, încununează escapadele prin „țara” de la doar doi pași de oraș. Renumita paella, dar și alte specialități, cum sunt țiparul în sos cu piper sau gogoșile și plăcintele după rețete moștenite de la ocupanții medievali arabi atrag ca un magnet. Celor care se decid să cutreiere cordonul verde al Valenciei pedalând pe îndrăgitele vías verdes amenajate pe terasamentul căii ferate dezafectate, le recomand să ia vinul vârtos mai bine la portbagaj.

În partea opusă a orașului, spre nord, se întind alți nouă kilometri de zonă verde, interziși circulației motorizate, incluzând Grădina Zoologică Bioparc în care trăiesc în semi-libertate 4000 de animale, din 250 de specii. Acolo este posibilă o excursie de tip safari, fără a părăsi Europa. „Parcul zoologic de imersiune” se continuă înspre oraș prin Parcul Cabecera, un loc ideal pentru o plimbare cu hidrobicicleta sau pentru practicat canotajul pe lac.

20.000 de hectare acoperite de grădini și gospodării agricole (alquerías) îmbrățișează Valencia din toate părțile, înglobând și suprafețele rezervate culturilor de alune de pământ (chufas), necesare pregătirii răcoritoarei băuturi valenciene horchata. O zonă inegalabilă, când vine vorba de aprovizionat orașul cu fructele și legumele atât de bine înrădăcinate în tradiția gastronomică mediteraneană!

Gastronomia valenciană este bazată pe materii prime locale cum sunt portocalele, orezul, legumele, fructele și peștele. Nu întâmplător, renumita Estación del Norte – „Gara de Nord”, ca gara din București! – este decorată cu faianță reprezentând opulente grădini de citrice.

Pe linia hranei sănătoase se înscrie și vizitarea piețelor orașului, în frunte cu vestitul Mercado Central, supranumit și „catedrala gastronomică a orașului”. Puțini turiști știu că, dacă ar zăbovi ceva mai mult în incinta sa, ar putea gusta trufandale și delicatese și ar afla secrete ale gastronomiei de înaltă clasă, direct prin glasul unor șefi-bucătari renumiți. Ricard Camarena, bunăoară, investit cu titlul de „gastronom al anului 2018”, deși este decorat cu două stele Michelin și cu trei sori Repsol, poate fi găsit la standul său, la care-și prezintă „creațiile inovatoare, pline de nuanțe personale”. Nu mai puțin atractiv este și filigranul Mercado de Colón (Piața lui Columb), fostă hală alimentară în stil modernist, transformată în spațiu gastronomic indedit, cu 20 de localuri exclusive.

După ce m-am lămurit îndeajuns de valabilitatea primei părți a dictonului „valencianul mănâncă, bea și respiră muzică”, trec la partea a doua, muzica, despre care se spune că ar face parte din însuși codul genetic al valencienilor. Peste jumătate din totalul efectivului muzicienilor Spaniei este născută pe teren valencian!

Genul clasic inundă Valencia, gravitând în jurul celor două bastioane din epicentru: Palau del les Arts, specializat pe muzica de operă și Palau de la Música, cunoscut pentru concertele sale simfonice. Genurile experimentale, moderne, se practică atât la Conservator, cât și pe esplanada din portul sportiv sau prin localurile de muzică indie, cu viață de noapte trepidantă, purtând nume fistichii, precum Loco Club, Sala Wah Wah, Sala Moon, deschise până la ora 6 dimineața. În noua Music City și-a instalat celebra Berklee College of Music singurul campus din afara SUA și tot aici a ales să ființeze și vestita școală de canto a nu mai puțin vestitului Plácido Domingo.

Evitând clișeul vizitării pe timp de zi a superbului Palau de les Arts Reina Sofía, am asistat pe viu la un spectacol de flamenco, în sala decorată cu faianță albastră, care imită dibaci valurile mării. Pot spune acum că vocile care au criticat acustica sălii acestei costisitoare construcții s-au stins pe bună dreptate. Dealtfel întregul „Oraș al Artelor și Științelor” (Ciutat de les Arts i les Ciències, în valenciană), complex futurist de dimensiuni hiperbolice, din care face parte și Palatul Regina Sofía, este recunoscut drept culme a arhitecturii moderne. Plasat în inima Valenciei, pe locul creat după devierea cursului râului care a provocat nenumărate inundații catastrofale în decursul istoriei, ”orașul din oraș” contribuie covârșitor la frumusețea urbei și la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor ei.

Conceput de unul dintre cei mai vestiți fii ai orașului, celebrul arhitect avangardist Santiago Calatrava, acest centru cultural și artistic este unul dintre cele mai importante la nivel mondial, o feerie mai ales seara, când luminile artificiale îl transformă într-un tărâm de vis. În incinta sa se poate întreprinde o plimbare prin oceanele planetei, dar și o călătorie în timp, se pot explora galaxiile, iar cine dorește poate chiar jongla cu electricitatea, sau prinde din urmă propria sa umbră. Tot aici a filmat George Clooney producția cinematografică „Tomorrowland”. Complexul include orașul acvatic OCEANOGRÁFICO, spațiul multidisciplinar L´ÁGORA, muzeul științific interactiv PRÍNCIPE FELIPE, cinematograful tridimensional L´HEMISFÉRIC și mai sus pomenitul PALAU DE LES ARTS – REINA SOFÌA.

Deși menirea complexului „Ciudat” este preponderent culturală, pe mine mă atrage la fel de mult vocația lui de parc dedicat odihnei active. Edilii orașului au știut să valorifice ca nicăieri altundeva în Spania fâșia de albie de râu asanat, cunoscută în alte orașe sub denumirea Rambla, nu cumpărăturilor, ci sportului și plimbării în mijlocul naturii.

Așa de face că, în prelungirea Orașului Artelor și Științelor, tăind practic orașul pe din două, se întind Grădinile Turiei: nouă kilometri de natură și răsfăț, traversate de 18 poduri, care de care mai frumos. Nu este o întâmplare că Valencia este una dintre capitalele mondiale ale runningului și locul de desfășurare al unuia dintre cele mai importante maratonuri. Și tot în Valencia se poate rula oricând pe asfaltul care altundeva în lume este rezervat numai contactului cu cauciucurile mașinilor de curse, căci traseul de Formula 1 trece direct prin port. Cine preferă deplasarea per pedes, poate concura la proba valenciană de triatlon olimpic sau poate vizita stadionul Mestalla, patria faimosului club fotbalistic CF Valencia, fruntaș în clasamentul campionatului spaniol La Liga. Concluzia mea este că ar trebui actualizat proverbul localnicilor, căci pentru mine e evident că nu doar muzica, ci și sportul este inclus în ADN-ul valencienilor.

Fiindcă am vorbit despre catedralele gastronomice și muzicale, nu pot să nu pomenesc și catedrala propriu-zisă a Valènciei, cea care, deși conduce detașat pe lista obiectivelor turistice, are la rândul ei „secrete”, pe care nu toți vizitatorii ei le cunosc. În ea este expus Sfântul Gral, singurul pocal recunoscut de Vatican ca fiind autentic, deci cel din care se presupune că ar fi băut Isus la Cina cea de Taină. Din el au mai sorbit și doi Papi (Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea).

Cine vizitează Catedrala, probabil nu va mai avea energie pentru a urca cele 207 de trepte în spirală ale turnului de clopotniță situat la doi pași, simpaticul „Miguelete”. De la înălțimea celor 51 de metri ai săi se vede cel mai bine structura concentrică în care a crescut orașul în decursul anilor. Deci merită efortul, măcar și numai pentru descâlcirea mentală a labirintului străzilor!

Și pentru că am pomenit de suprapuneri arhitectonice, Valencia nu are un stil unic. Plimbarea pe străzile orașului relevă succesiunea a 2000 de ani de influență romană, vest-gotică, arabă și creștină. Catedrala are elemente de baroc, Lonja, în care se comercializau cândva mătăsuri, este în stil gotic, sediul Parlamentului Valencian este în stil renascentist, iar clasica arenă de coridă (Plaza de Toros) amintește de Colosseumul Roman. Întreg orașul este un catalog vizitabil! Anticipez întrebarea cea mai frecvent auzită și vin direct cu răspunsul: da, corida se mai organizează, chiar dacă nu așa de des, dar obligatoriu la marile Sărbători anuale.

Nu doar muzeele lăudate, în speță Catedrala și Institutul de Artă Modernă (IVAM) – care deține a doua colecție ca mărime din rândul pinacotecilor Spaniei, după galeriile Prado din Madrid – ci și cele inedite merită văzute. De exemplu, la Colegiul-Seminar Regal Corpus Christia (sau „El Patriarca”) se păstrează manuscrisul original al operei postume a consilierului britanic, martir al bisericii, Sir Thomas More, dar și picturi de Caravaggio, El Greco, Van der Weyden, Benlliure, Ribalta și Pinazo. În multe muzee, intrarea este gratuită, dar puțină lume știe de ele. Intrarea în 21 de muzee  din orașul Valencia este liberă în zilele de duminică și sărbători legale! Cel mai frumos, ca incintă și atmosferă, mi s-a părut complexul muzeal „Centre del Carme”, de pe locul unei foste mânăstiri din inima orașului. Știați că prin Carmen se înțelege „grădină”, sau „curte cu flori”?

O ultimă plecăciune face Valencia, ca toate orașele mari, și zeului Mamón, banul. Centre de cumpărături sunt la tot pasul, dar eu vin iarăși cu îndemnul de a opta pentru drumuri mai puțin bătătorite. Magazinele de evantaie, unele la prețuri de sute de euro lucrate de mână în prețios stil filigran, sunt o raritate, chiar și pentru Spania. Un alt exemplu este Piața Circulară (Plaza Redonda) supranumită și „Piața Spărturii” sau „nodul” (el clot). Modernizarea ei a fost întâmpinată cu bombăneli din partea puriștilor, care o preferau intactă, ca pe vremea când servea drept loc de joacă pentru copii și spațiu de taclale și târguieli mărunte pentru bunici. Dar tot pitorească a rămas!

Dincolo de centrul istoric, suburbiile cu nume fermecătoare, precum Ruzafa, supranumit „Soho-ul valencian”, sau El Cabañal, cel cu colorit local și ambianță alternativă, sau Extramurs, Barrio del Carmen, zona portuară Marina, plaja Malvarrosa, locurile cu atmosferă oceanică, de unde se recomandă o ieșire în catamaran, vin să completeze farmecul Valenciei.

După o nouă vizită în al treilea oraș ca mărime al Spaniei, mă-ntorc acasă un pic nelămurită. Parcă tot n-am văzut destul! Pe cartea de vizită pe care mi-a întins-o un Einstein local pus pe șotii, purtând perucă și baston, pesemne angajat al Muzeului Științelor, citesc: „Cel mai important lucru este să nu te oprești niciodată din întrebat”.
Autor: Gabriela Căluțiu Sonnenberg (Benissa – Spania)
Economist, scriitor și jurnalist, promotor de cultură, traducător. Senior Editor în cadrul redacției Occidentul Românesc.