Femicidul între recunoaștere și negare: România, Spania și Marea Britanie în oglinda dreptului și a conștiinței sociale

A numi o crimă înseamnă a o recunoaște. A recunoaște înseamnă a o înfrunta. Femicidul, uciderea intenționată a unei femei pentru simplul fapt că este femeie, nu este doar o infracțiune, ci o rană deschisă în țesutul social. Este expresia cea mai crudă a inegalității de gen, un act care transformă misoginismul în moarte și tăcerea în complicitate.

Europa, cu diversitatea ei de legislații și tradiții, ne oferă trei oglinzi diferite: România, aflată la începutul drumului; Spania, cu un model consolidat; și Marea Britanie prinsă într-un paradox al recunoașterii parțiale.

În România, femicidul nu există încă în Codul Penal ca infracțiune distinctă. Uciderea femeilor este încadrată generic la omor, iar fenomenul rămâne ascuns în statistici. Totuși, un proiect legislativ recent propune definirea femicidului și colectarea sistematică a datelor, aliniind țara la Convenția de la Istanbul.

Peste 500 de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimul deceniu. Cifrele nu mai pot fi ignorate. România se află în pragul unei recunoașteri necesare, dar încă ezită să dea nume durerii.

Spania a ales să numească și să acționeze. Feminicidio este recunoscut juridic și tratat ca infracțiune distinctă. Legislația prevede pedepse agravante pentru uciderea femeilor de către parteneri sau foști parteneri, iar politicile publice includ aplicații mobile de alertă, brățări electronice pentru agresori și programe de protecție în timp real.

Rezultatele sunt vizibile: cazurile de feminicid au scăzut cu 40%. Spania a transformat recunoașterea în acțiune, iar acțiunea în protecție. Este un exemplu de cum legea și tehnologia pot salva vieți atunci când sunt puse în slujba demnității umane.

În Marea Britanie, femicidul nu este incriminat separat. Uciderea femeilor este încadrată la omor, dar organizații precum Femicide Census monitorizează fenomenul și îl aduc în atenția publică. Raportul din 2022 arată că 122 de femei au fost ucise de bărbați, dintre care 51% de către un partener intim sau fost partener.

Guvernul tratează aceste cazuri sub umbrela „violence against women and girls” (VAWG), cu strategii dedicate pentru prevenirea violenței domestice. Paradoxul britanic se adâncește odată cu decizia Curții Supreme din 2025, care a stabilit că definiția juridică a „femeii” se bazează pe sexul biologic. În timp ce societatea numără victimele, legea refuză să le numească printr-o incriminare distinctă.

Un raport ONU arată că în 2022 aproape 89.000 de femei și fete au fost ucise în lume, cea mai mare cifră anuală din ultimele două decenii. Dintre acestea, 48.800 (55%) au fost ucise de parteneri sau membri ai familiei, confirmând că „cel mai periculos loc pentru o femeie este propria casă”.

Institutul European pentru Egalitate de Gen (EIGE) subliniază că femicidul este „cea mai severă manifestare a violenței de gen” și că folosirea termenului este esențială pentru a nu ascunde realitatea sub eticheta neutră de „omor”.

România, Spania și Marea Britanie ne arată trei fețe ale aceleiași realități:

• România, drumul deschis, dar încă nesigur.
• Spania, modelul consolidat, unde recunoașterea s-a transformat în acțiune.
• Marea Britanie, paradoxul recunoașterii, unde politica publică există, dar legea tace.

Femicidul nu este doar o crimă, ci un simptom al unei societăți inegale. A recunoaște femicidul nu înseamnă doar a pedepsi ucigașul, ci a vindeca societatea. În lipsa numelui, victimele rămân umbre. În prezența lui, ele devin martore ale unei lupte pentru egalitate și demnitate.

Occidentul Românesc, ca voce independentă a diasporei, are puterea de a transforma reflecția în acțiune. Dacă femicidul este „cea mai severă manifestare a violenței de gen”, după cum subliniază Institutul European pentru Egalitate de Gen (EIGE), atunci recunoașterea lui nu poate rămâne doar un exercițiu juridic. Este un act de responsabilitate colectivă.

ONU avertiza în raportul său din 2022 că „cel mai periculos loc pentru o femeie este propria casă”. Un adevăr dureros care transcende granițele și culturile. Iar Femicide Census UK arată că peste jumătate dintre femeile ucise în Marea Britanie au fost victime ale partenerilor lor.

Pentru diaspora românească, mesajul este limpede: nu putem rămâne spectatori. Putem fi martori, dar și mesageri. Putem aduce în spațiul public european vocea solidarității, putem cere ca România să își asume curajul de a numi femicidul și să îl combată cu aceeași fermitate cu care Spania l-a integrat în lege.

Apel la acțiune. Să transformăm durerea în demnitate, statistica în solidaritate, iar tăcerea în voce. Să cerem ca fiecare victimă să fie recunoscută, fiecare viață să fie protejată, fiecare crimă să fie numită.

Diaspora românească are un rol esențial: prin presiunea civică, prin editorialele publicate, prin solidaritatea exprimată, putem aduce România mai aproape de Europa care recunoaște și combate femicidul.

Redacția Occidentul Românesc
Publicația românilor din Occident, cu prioritate în Peninsula Iberică
Independentă, demnă, neînregimentată
Din 2010, cu voce proprie și răspundere editorială.