În viața publică din România au apărut momente în care tonul se schimbă. Momente, în care, stridența cedează locul construcției, iar biografiile personale nu mai sunt argumente împotriva colaborării, ci repere ale unei evoluții asumate. Declarațiile vicepremierului Oana Gheorghiu, în cadrul emisiunii „În fața ta”, au adus în atenție exact această maturizare politică necesară României: capacitatea de a lucra cu oameni diferiți, dincolo de trecut, simpatii sau confruntări.
Oana Gheorghiu nu a ascuns niciodată faptul că, în urmă cu câțiva ani, protesta în Piața Victoriei împotriva unor decizii politice. Nu a negat, nu a reinterpretat și nu a rescris trecutul. L-a asumat. Iar astăzi, într-o poziție guvernamentală, afirmă limpede: „Eu știu cine sunt.” Această frază, aparent simplă, este în realitate un program de guvernare în sine. Pentru că numai cine are o identitate clară își poate permite deschiderea către dialog.
Nu poți colabora cu „oricine” dacă ești nesigur. Nu poți construi dacă vii în Guvern să-ți consumi energia în revanșe, justificări sau polemici. Aici se regăsește cheia tonului său: Eu nu am venit să creez tensiune. Am venit să construiesc.
Unii ar putea privi această poziționare prin lentila suspiciunii. „Cum să stai la aceeași masă cu cei pe care i-ai criticat?” Răspunsul este, de fapt, foarte simplu și profund democratic: pentru că politica, atunci când servește binele public, nu este despre tabere, ci despre responsabilitate.
A protesta într-un moment în care deciziile politice erau greșite nu înseamnă că toți oamenii unui partid sunt identici, nici că istoria nu poate continua. Vicepremierul spune limpede: „Cred că erau alți miniștri. Eu nu sunt acolo să validez sau să invalidez pe cineva.” Este o afirmație care ar trebui să pună capăt obișnuitelor etichete grăbite.
Mai mult, numirea sa nu a venit dintr-o ambiție personală, ci dintr-un sentiment de datorie: experiența acumulată în proiecte civile și administrative trebuie dusă în locul în care se decid politicile publice. De prea multe ori, vocile competente critică de pe margine, fără să intre în spațiul deciziei. Oana Gheorghiu a ales să intre.
Un alt aspect important este mandatul său: reformă, digitalizare, debirocratizare. Nu sloganuri, ci o agendă tehnică, dificilă, dar esențială pentru însănătoșirea funcționării statului.
Reforma companiilor de stat, despre care vorbește, nu este doar un exercițiu birocratic. Este, în realitate, o operațiune de curățare și reașezare a responsabilităților publice. Peste 1.370 de entități trebuie evaluate, restructurate, clarificate. Este munca aceea nevăzută, uneori ingrată, dar decisivă pentru modernizarea României.
În locul gesturilor retorice, avem project management. În locul promisiunilor vagi, avem obiective, strategii și indicatori. Sunt semnele unei guvernări cu privirea în viitor, nu în trecut.
Nu în ultimul rând, Oana Gheorghiu a arătat o înțelepciune rară în raport cu critica publică: „Am învățat să primesc critici și să nu mă las definită de ele.” Trăim vremuri în care spațiul online abundă în agresivitate, acuzații anonime și judecăți neargumentate, această poziționare este un exercițiu de echilibru și de forță interioară. Nu replică, nu se ceartă, nu contraatacă. Știe că timpul și rezultatele sunt singurii arbitri credibili.
Ceea ce se conturează, dincolo de numiri și declarații, este o schimbare de ton în viața publică:
– mai puțină încrâncenare,
– mai puțină ideologie stridentă,
– mai puțină identitate politică definită prin adversar, și mai mult lucru concret.
Este un început. Nu știm încă unde va duce. Dar știm că o Românie funcțională nu se poate construi cu uși închise și resentimente. Într-o țară marcată de polarizare, ceea ce vedem acum poate fi numit simplu: responsabilitate. Și poate, în sfârșit, maturitate.
Redacția Occidentul Românesc
Publicația românilor din Occident, cu prioritate în Peninsula Iberică
Independentă, demnă, neînregimentată
Din 2010, cu voce proprie și răspundere editorială.