Despre temniţele comuniste şi diaspora românească dinainte de 1989 din Spania, în Parohia Coslada

Viaţa din închisorile comuniste din România este una de tristă amintire, omul fiind adus adesea pe cele mai joase trepte existenţiale cu putinţă. Viaţa din aceste locuri a fost numită adesea „experiment”, deoarece scopul acesteia nu era atât pedepsirea şi îndreptarea obiceiurilor rele, cât schimbarea minţii potrivit dorinţei torţionarilor. Închisoarea a ajuns astfel un instrument de control politic, aici ajungând toţi aceia care se împotriveau, sub orice formă de protest, celor aflaţi la conducere: clasa politică interbelică, oameni de cultură din elita intelectuală, clerici şi credincioşi de rând. Condiţiile de detenţie au fost de neimaginat, totul fiind gândit diabolic, astfel încât omul nici să nu moară, dar nici să poată trai normal. Numai o minte diabolică putea pune la cale atâtea metode de a-l face pe om să supravieţuiască cu greu, fiind tot timpul la limita dintre viaţă şi moarte. Cele mai întâlnite metode de tortură, aplicate mai ales deţinuţilor politici, nu şi deţinutilor de drept comun, au fost: lovituri crunte în părţile vulnerabile ale trupului; lovituri repetate aplicate tălpilor; loviri cu lopata, bastonul şi cu alte obiecte dure; pironirea în cuie; strivirea degetelor şi scoaterea unghiilor; obligaţia de a mânca lucruri cât mai murdare (fecale ş.a.). Erau înfometaţi, nu aveau voie să stea jos, erau obligaţi uneori să meargă continuu, dormeau pe jos, pe rogojine sau pe scânduri, în celule reci şi, uneori, lipsite de lumină. Deţinutii erau aproape lipsiţi de asistenţa medicală, bolile şi suferinţele lor trupeşti fiind cercetate adesea numai de Bunul Dumnezeu.

Lucrurile acestea le-am citit şi le-am tot auzit în ultimii ani. Important este să nu uităm. Să le cunoaştem şi să le preţuim jertfa. Uitarea e o boală grea şi mortală, iar leacul ei este simplu: pomenirea, aducerea în memorie. Nu e nevoie de mari desfăşurări intelectuale. E suficient să te întâlneşti în numele lor şi să rezumi nişte fapte.

Aşa se face că, o dorinţă de ani de zile a devenit realitate. Duminică, 26 mai, când, cu binecuvântarea PS Timotei al Spaniei şi Portugaliei, am avut bucuria şi onoarea să găzduim în mijlocul nostru pe domnul Marcel Petrişor, supravieţuitor al închisorilor comuniste. Născut pe 13 aprilie 1930 la Ocişor (în inima Ardealului, între Ţebea şi Hălmagiu), din părinţi învăţători şi bunici şi străbunici preoţi, domnul Marcel Petrişor este unul dintre puţinele modele de corectitudine care ne-au mai rămas din lumea veche românească. A stat închis la Rahova, Jilava, Uranus, Baia Sprie, Dej, Gherla, Aiud. După Sfânta Liturghie, duminică, a mărturisit… A vorbit celor prezenţi despre demnitate, credinţă, jertfă, sub titlul: “Martirajul din temniţele comuniste româneşti“. Regret că nu l-am cunoscut mai demult pe acest om minunat, o întruchipare a generozităţii sufleteşti şi a bărbăţiei rafinate în puşcăriile comuniste. Un om modest şi care (re)găseşte mereu în celălalt bucuria “întâmplării” de a fi prezenţi unul pentru altul. Bucuria aceasta e denumită prietenie.

M-a fermecat cu dezinvoltura, veselia, cultura sa vastă, poveştile sale minunate şi, mai ales, cu dragul pentru ceilalţi. Departe de a fi o expunere cu pretenţii colocviale, a fost o întâlnire de suflet, sinceră, fără ascunzişuri şi ocolişuri. Ce e valoros în viața domnului Marcel Petrişor? Simplu în cuvinte: să-ţi pui viaţa pentru prietenii tăi, să fii generos fără socoteală, să-l oblojeşti pe aproapele fără perspectiva unui profit sau mulţumire, să îngădui păcătosului de parcă ai fi tu însuţi, să mângîi pe cel slab – de minte, de înger ori de mădulare – cu dragostea şi smerenia ta, să iei în răspăr o lume întreagă pentru Hristos şi neamul tău, cu îndrăzneală și curaj.

Ce aş putea spune să nu pară meschin prin comparaţie? Să ni-L lase Dumnezeu cât mai mult sănătos şi la fel de optimist! Întâlnirea de duminică a fost precedată, sâmbătă, 25 mai, de o conferinţă despre diaspora românească din Spania, cu titlul: “Exilul românesc din Spania dinainte de 1989 şi personalităţile care l-au marcat“, la care au fost invitaţi să conferenţieze doi distinşi intelectuali spanioli: domnul José Luis Corral Fernández şi domnul José Luis Jerez Riesco.

La Sfânta Liturghie de sâmbătă şi de duminică au coliturghisit părintele Ștefan Șupeală, de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina”, Rivas Vaciamadrid, şi părintele Mircea Bejenar, din România. Cu acest prilej, s-a săvârşit şi o slujbă de pomenire a eroilor din închisorile comuniste, din lagăre şi deportări şi a celor răposaţi în diaspora românească interbelică din Spania.

 Preot Paroh – George Cimpoca